Prima paginăAnunțuriianuarie 2024 › Invitație la conferința „Modificările Codului Fiscal valabile de la 1 ianuarie 2024” organizată de Filiala Teritorială București a OAR
15 ianuarie 2024 • Profesional

Invitație la conferința „Modificările Codului Fiscal valabile de la 1 ianuarie 2024” organizată de Filiala Teritorială București a OAR

Filiala Teritorială București a OAR, prin Grupul de lucru educație, stagiu și pregătire profesională, organizează o conferință de excepție sub titlul „Modificările Codului Fiscal valabile de la 1 ianuarie 2024”. 

Evenimentul va avea loc marți, 23 ianuarie 2024, începând cu ora 18:30, și se va desfășura pe platforma Zoom.

Pentru a oferi detalii asupra recentelor modificări fiscale, ne va onora cu prezența domnul Gabriel Biriș. Bine-cunoscut pentru activitatea profesională, dar și pentru eforturile depuse pentru modernizarea legislației și administrației fiscale în sprijinul mediului de afaceri din România, Gabriel Biriș este unul dintre cei mai buni specialiști în fiscalitate din România. 

Vă încurajăm să vă alăturați acestei oportunități de a înțelege în profunzime impactul schimbărilor fiscale asupra exercitării profesiei.

Numărul maxim de participanți este de 100 persoane, iar înscrierea se face prin completarea formularului:

https://docs.google.com/forms/d/1rth9NYu31-NDicebu9HfaCM40t9z2X1MtAiPPB0kUbE/edit

În formularul de înscriere aveți posibilitatea să adresați două întrebări domnului Gabriel Biriș.

Linkul de conectare va fi transmis, în timp util, tuturor celor înscriși. 

Gazda evenimentului din partea OAR Filiala București este arh. Yvonne Toader, vicepreședinte Educație, stagiu și pregătire profesională din cadrul organizației.