Prima paginăAnunțurioctombrie 2023 › București, cu puțină eleganță - o expoziție de Andrei Pandele cu inserție de Dan Perjovschi
16 octombrie 2023 • Evenimente

București, cu puțină eleganță - o expoziție de Andrei Pandele cu inserție de Dan Perjovschi

Galeria Galateca propune publicului începând de marți, 17 octombrie, ora 19.00 (ora vernisajului), o expoziție documentară  multimedia, o multiperspectivă asupra orașului București, un dialog vizual inedit între Andrei Pandele și Dan Perjovschi. Capitole esențiale din istoria recentă Capitalei surprinse într-un dialog vizual inedit dintre Andrei Pandele și Dan Perjosvschi, completat de un film realizat de Cornel Brad.

Expoziția București, cu puțină eleganță are ca punct central o serie de peste 40 de imagini fotografice din Bucureștiul ultimelor decade comuniste, anii 70’ și 80’ surprinse de Andrei Pandele, a căror mărturie istorică este punctată de inserția lui Dan Perjovschi, dialogul fiind completat de un film scurt realizat de Cornel Brad.  

Demersul curatorial are o dublă direcție, pe de o parte de a documenta și arhiva într-o cheie contemporană decade importante din istoria recentă a Capitalei într-o multiperspectivă culturală, istorică, socială, politică, un dialog între cei doi protagoniști, în paralel cu dialogul multicultural al celor două curatoare, și pe de altă parte, a apropia publicul tânăr de oraș, de a îi oferi instrumente de decriptare a realității contemporane.Deși expoziția se concentrează pe fotografiile puternice ale lui Pandele din Bucureștiul anilor 1970 și 1980, această expoziție multimedia ia forma unui "dialog" pentru a include imagini în diferite contexte. Unele fotografii de-ale lui Pandele au fost realizate în secret în perioada comunistă și pun o anumită lumină asupra vieții cotidiene din București în ultimele două decenii ale regimului Ceaușescu. Multe dintre aceste imagini înfățișează locuri și clădiri din București care nu mai există. Cu toate acestea, demolarea lor a deschis, de asemenea, calea pentru remodelarea și transformarea orașului așa cum îl cunoaștem astăzi. Ca răspuns la fotografiile lui Pandele este inserția lui Dan Perjovschi, ale cărui lucrări creează un comentariu critic în dialog cu fotografiile lui Pandele.

Un alt element al expoziției este un film creat de Cornel Brad, care îi reunește pe artiștii Pandele și Perjovschi relevând momente și viziuni comune sau complementare.Expoziția este curatoriată în colaborare de Andreea Sandu (Galeria Galateca) și Uschi Klein (Universitatea din Brighton, Marea Britanie).

Organizatori: Galeria Galateca,  Asociația Culturală Neo Art România, Universitatea Brighton (UK)

București, cu puțină eleganță poate fi vizitată până pe 28 octombrie.