Prima paginăAnunțuriseptembrie 2022 › The World After – Expoziție de afiș Expohub OAR București
28 septembrie 2022 • Evenimente

The World After – Expoziție de afiș Expohub OAR București

În perioada 01-10 octombrie, la Expohub OAR București din strada Sf. Constantin nr. 32 va fi găzduită expoziția „The World After”. Curatorii expoziției de afiș sunt Olga Severina și Donna Jackson, în parteneriat cu PosterTerritory – California, selecționer Ciprian N. Isac.

Vernisajul va avea loc sâmbătă, 1 octombrie 2022, intre orele 18,00 -22,00, la sediul Filialei Teritoriale București a O.A.R., din str. Sf. Constantin nr.32, sector 1.

Pandemia COVID-19 a devenit unul dintre cele mai mari dezastre sanitare din ultimii o sută de ani. Mutilată de această calamitate, populația s-a transformat și adaptat. Expoziția pe care v-o propunem, rezultată în urma unui call world wide, reflectă cum își imaginează artiștii că va arăta/ continua lumea după Covid-19 – vor reveni la normal lucrurile, am depășit oare acest moment sau vor persista schimbările?

Afișele care vor fi expuse acoperă o gamă largă de teme, de la cele care vizează sănătatea până la comportamentul uman în toate formele de manifestare din perioada pandemică, realizate într-o varietate largă de tehnici și viziuni artistice. Veți vedea tendințe contemporane din designul modern de afiș, cromatică, stil și narațiune vizuală.

Expoziția va cuprinde o selecție de de 50 de lucrări ale unor artiști din toată lumea - Belarus, China, Columbia, Cuba, Franța, Indonezia, Iran, Mexim, Polonia, Rusia, Okraina, Uruguay, Turcia etc. Printre artiștii care vor expune menționăm pe Bondar Vitaly, Maia Libardo, Ginard Erik, Maorco Natolli, Grudzinska Karolina, Patrycja Longawa, Kovalenko Victor, Barkin Oktay, Peng Jun.