Prima paginăAnunțurimartie 2019 › OAR BUCUREȘTI alături de APMR în cadrul competiției “Concursul Național de Design de Mobilier, ediția a XVII-a” 2019
6 martie 2019 • Evenimente

OAR BUCUREȘTI alături de APMR în cadrul competiției “Concursul Național de Design de Mobilier, ediția a XVII-a” 2019

În data de 05 martie 2019, ora 12:00, în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București,  s-a lansat ediția a XVII-a a competiției naționale “Concursul Național de Design de Mobilier, ediția a XVII-a”, eveniment care, an de an, a reușit să strângă sub egida design-ului românesc  tineri arhitecți și designeri din toată țara într-o competiție amplă și curajoasă care a reușit să se impună de-a lungul timpului. În acest context, Filiala București în parteneriat cu APMR a inițiat un premiu special OAR București care va fi acordat la finalul etapei de creație, precum și un sprijin pentru cei calificați în etapa de realizare a produselor selectate. OAR București a reiterat sprijinul  pe care îl acordă acțiunilor competiționale care vizează arhitectura și design-ul românesc, ca fiind unul din aspectele esențiale ale noii strategii de lucru a filialei. La eveniment au participat doamna Aurica Sereny, Președinte APMR, domnul prof. dr. arh. Marian Moiceanu, Rector UAUIM, doamna dr. arh. Beatrice Joger, Decan UAUIM – Arhitectură de Interior și domnul dr. arh. Emil Ivănescu, Președinte OAR București. Toate instituțiile menționate sprijină  acest concurs de design, din dorința  încurajării culturii și creativității design-ului românesc de mobilier.