Prima paginăAnunțuridecembrie 2017 › Invitație la Watercolour :: Connect and Inspire, o săptămână dedicată acuarelei.
7 decembrie 2017 • Evenimente

Invitație la Watercolour :: Connect and Inspire, o săptămână dedicată acuarelei.

Săptămâna aceasta la Hub A, în spațiul de la subsolul sediului Ordinului Arhitecților București de pe Sfântul Constantin 32, vă invităm la Watercolour :: Connect and Inspire, o săptămână dedicată acuarelei.  

Evenimentul aduce o serie de performance-uri ale artiștilor locali, cu scopul de a stimula interesul pentru această tehnică imprevizibilă și volatilă. Prin activitățile propuse vrem sa arătăm că există interes pentru pictura în acuarelă din România, că există un grup de artiști în creștere care doresc să se cunoască și să experimenteze împreună, să-și perfecționeze tehnica, că există artiști dispuși să îndrume si să ofere cursuri și workshop-uri. Dorim să încurajăm originalitatea și creativitatea în exploatarea diverselor tehnici, iar acuarela sa fie recunoscută și în România ca un mediu de exprimare plastică la fel de valoros printre celelalte medii utilizate de artiști. În acest sens, vom discuta, printre altele, despre materialele, pigmenți, hârtie, pensule recomandate pentru pictura în acuarelă și posibilități de achiziționare a acestora la prețuri accesibile, despre posibilități de expunere națională și internațională și valorificarea creațiilor artiștilor. 

Vom urmări demonstrații de pictură în acuarelă și vom afla mai multe despre artiștii invitați, de ce au ales acest mediu, de unde se inspiră și ce planuri de viitor au. 

Credem că proiectele care vizează acuarela merită susținute și realizate în viitor cu sprijin public sau privat astfel încât să fie accesibile și să ofere un mediu creativ și prietenos pentru artiști, dar și pentru admiratorii lor și colecționarii de artă. 

De aceea, vă așteptăm într-un numar cât mai mare cu propuneri, cu idei, cu întrebari, chiar cu lucrări realizate de voi, cu pensule, acuarele și bineînțeles chef de pictat!

Evenimentul s-a deschis marți, 5 decembrie, ora 19.00, cu o demonstrație experimentală în acuarelă a arhitectului Mircea Corcodel. 

În cadrul evenimentului, sunt expuse 40 de picturi în acuarelă ale artiștilor: Nicușor Mîțu Coșca, arh. Dunel Cosma, arh. Ovidiu Iovanel, arh. Mugur Popa, Iulia Cârchelan – Rep. Moldova, arh. Mircea Corcodel, arh. Mihai Vucicovici, arh. Alin Daniliuc, Marilena Iepan, Maria Cornea și arh. Vasile Zastavnițchi. 

În continuare, evenimentul pregătește: 

Vineri, 8 decembrie , ora 19.00 :: acuarela warmup cu arh. Mihai Vucicovici
Sâmbătă, 9 decembrie - Maratonul de acuarelă: 
10:00 - 12.00 : Workshop :: Watercolour cu Nicușor Mîțu Coșca, constribuție 25 ron
13.00 - 14.00 : demonstrație de acuarelă arh. Mircea Corcodel
14.30 - 15.30 : demonstrație de acuarelă arh. Cosma Dunel
16.00 - 17.00 : demonstrație de acuarelă arh. Alin Daniliuc
17.30 - 18.30 : demonstrație de acuarelă Marilena Iepan
19.00 - 20.00 : demonstrație de acuarelă Iulia Cârchelan
Duminică, 10/12 : Community Dinner :: Watercolour, pe bază de înscriere

Luni, 11/12, ora 19.00 Watercolour :: Connect and Inspire, închiderea săptămânii dedicate acuarelei cu o demonstrația live a arhitectului Ovidiu Iovanel. Evenimentul închide o serie de 8 performance-uri realizate de artiști consacrați sau debutanți, creând premisele unei comunități de acuareliști. 

Demonstratiile de pictură ale fiecărui artist (8 demonstrații) vor fi filmate și publicate iar cei prezenți, dacă doresc, pot să exerseze și să picteze în acelasi timp. Intrarea la demonstrații este liberă!

Marți, 12/12, ora 19.00  Oamenii Patrimoniului, o inițiativă a Asociației Arche care prezintă cazuri de regenerare comunitară pornind de la patrimoniu. Minele romane, mine de cărbune bisericile fortificate sau care rezolvă nevoi ale arhitecturii contemporane precum, sunt doar câteva dintre exemplele ilustrează potențialul fondului construit în a forma comunități active. 

Miercuri, 13/12, ora 19.00 Catalogul tinerilor arhitecți și peisagisti - Albums des jeunes architectes et paysagistes (AJAP), o expoziție internațională curatoriată de Ministerul Culturii și Comunicării în Franța și care prezintă 13 viziuni experimentale asupra teritoriilor aflate în marginea marilor proiecte realizate de tineri arhitecți și peisagiști. 

În plus, vă invităm la două evenimente speciale: 
Workshop :: Watercolour sâmbătă 9 decembrie, de la ora 10.00 la 12.00 alături de artistul Nicușor Mîtu Coșca, pentru un exercițiu didactic de acuarelă.
Community Dinner :: Watercolour duminică 10 decembrie, de la ora 18.00 la 23.00 pentru o cină cu pictat! 

Un eveniment educativ de experimentare, socializare și dezvoltare prin artă dedicat picturii în acuarelă în cadrul Open Days Hub A, din 20 noiembrie în 20 decembrie. 

Despre Hub A 

Hub A este un nou spațiu deschis în cadrul evenimentului Open Days Hub A între 20 noiembrie și 20 decembrie 2017, organizat de Asociația Calup în parteneriat cu Ordinul Arhitecților București. Scopul evenimentului este testarea spațiului prin diferite activități și evenimente, cu scopul de a propune un program permanent de activitate.

Hub A găzduiește în acest timp proiecte culturale și alte activități care pot contribui la promovarea comunității de arhitecți, la crearea de legături și proiecte comune între arhitecți, creativi și public. 

Orar:

De luni până vineri, de la 10 la 18: spațiu deschis ca spațiu de lucru pentru arhitecți, stagiari, studenți dar și public

După ora 19.00 în timpul săptămânii și în weekend: evenimente și activități. 

Puteți urmări activitatea Hub A pe pagina evenimentului https://www.facebook.com/events/148133449155768/  

Totodată, spațiul este deschis la evenimente și axctivități culturale de interes pentru oraș propuse de arhitecți și stagiari. Cei interesați sunt invitați să trimită un mail la contac@calup.ro sau +723316002 (Lorant Mihat). 



--
Alexandra Stoica


str. Sf. Constantin nr.32, sector 1 
010219 București, România

tel 021-3039226

e-mail: contact@oar-bucurești.ro 
www.oar-bucuresti.ro 
www.anuala.ro