Fast Talks #47 Podcast OAR București — 25 de ani de arhitectură românească, cu arh. Augustin Ioan

Într-o discuție din luna mai 2026, înregistrată în biblioteca OAR București, arh. Cătălin Berescu abordează cu invitatul său, arh. Augustin Ioan, profesor și critic de arhitectură, subiectul drumului parcurs de profesie din anii '90 până astăzi. Este un dialog din seria dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Ordinului Arhitecților din România.

Discuția pornește de la un text scris chiar în anul înființării Ordinului — un bilanț „furios" al primilor ani de arhitectură post-decembristă — și ajunge la o radiografie nuanțată a prezentului. De la haosul construcțiilor de tranziție, prof. Augustin Ioan trasează o linie până la maturizarea concursurilor publice de astăzi, deși recunoaște că procesul rămâne unul lent:

„Nu există practică fără conceptualizare prealabilă. Nu trebuie să fii filozof, nu trebuie să fii scriitor, nu trebuie să fii teoretician în sensul că doar asta faci. Dar trebuie să ai acțiunea de cunoaștere, de gândire, de organizare, de imaginație."

Un alt fir al discuției urmărește schimbările din interiorul școlilor de arhitectură — de la transformarea radicală a atelierelor de proiectare, la feminizarea accelerată a facultăților, un fenomen pe care invitatul îl explică fără ocolișuri:

„De ce s-a feminizat profesiunea? Asta e întrebarea pe care acum 30 de ani nu ne-o formulam. Răspunsul este că băieții au plecat."

Cei doi ating și tema supra-producției de absolvenți raportată la numărul real de arhitecți activi în profesie:

„Suntem prea mulți absolvenți de arhitectură în România. Nu sunt mulți arhitecți în România, să ne înțelegem — și dintre cei care sunt, doar o parte se înscriu la Ordin și lucrează efectiv."

Conversația trece apoi prin relația, adesea dificilă, dintre arhitect și client — descrisă ca un exercițiu permanent de negociere și diplomație — și prin poziționarea arhitecturii românești în raport cu vecinătatea regională (Polonia, Ungaria, Serbia), mai relevantă, spune invitatul, decât comparațiile cu reperele occidentale îndepărtate. Discuția abordează și criza actuală a noțiunii de „capodoperă" în arhitectura contemporană, într-un context în care piața și clienții s-au schimbat, dar masa critică de proiecte de excepție rămâne redusă.

Episodul se încheie pe o notă care rezumă, poate cel mai bine, întreaga conversație:

„Pentru că și în România trebuie făcută arhitectură. Asta ar fi cel mai bun răspuns. Vine în momentul, îmi permite momentul, îmi permit materialele, îmi permite cultura arhitecturală... Cât se poate de bun."

Un dialog despre generații, memorie profesională și despre ce înseamnă, până la urmă, să faci arhitectură bună într-o piață încă în formare.

Episodul complet este disponibil pe canalul YouTube al OAR București

Vezi toate podcasturile OAR București