Manifesto // Sergiu Petrea - 10 iunie 2026

Stimați arhitecți,
Stimați membri ai Filialei OAR București,

Povestea pe care vreau să v-o spun cred că este, în primul rând, despre profesia noastră.

Sunt arhitect, profesez din 2004, sunt asociat într-un birou de proiectare și am trecut printr-o gamă largă de proiecte și experiențe profesionale. De o perioadă lungă mă întâlnesc cu colegi arhitecți, m-am implicat în viața profesională în diverse moduri, la diverse evenimente, în încercarea de a transmite ceva pentru generațiile viitoare și pentru felul în care arhitectura poate rămâne relevantă.

Profesia noastră se află într-un moment în care nu mai este suficient să vorbim despre arhitectură doar ca act de creație, vocație sau responsabilitate culturală.

Trebuie să ne uităm foarte atent la realitatea în care profesia funcționează astăzi. Vorbim despre stabilitate, construcții, economie, productivitate și despre locul arhitectului în acest sistem. Dacă ne uităm la date, vedem că productivitatea generală crește, însă productivitatea economică a profesiei noastre scade. Aceasta este o problemă care trebuie adresată în cadrul organizației profesionale.

Vedem, de asemenea, că arhitecții din România sunt printre cei mai slab plătiți din Uniunea Europeană, conform tuturor statisticilor. Există o presiune foarte mare asupra profesiei, asupra birourilor de arhitectură și asupra felului în care ne putem susține munca. În paralel, există tot felul de mecanisme care afectează calitatea proiectării: site-uri care vând proiecte, depuneri în primărie, practici neconforme, specialiști care ajung să intervină în proces fără ca rolul arhitectului să fie suficient de clar și de protejat. Lanțul trofic există. Există un „Dorel” în sistem, există tot felul de actori care intră în procesul de proiectare și execuție, iar noi trebuie să înțelegem unde se rupe responsabilitatea și unde trebuie să luăm atitudine.

Pentru că, în final, arhitectul este cel care trebuie să proiecteze, să coordoneze și să asigure calitatea mediului construit.

De aceea, pentru mine este foarte important să vorbim despre câteva direcții clare în profesia de arhitect din următorii ani.

În profesia de arhitect nevoie de:

●       Predictibilitate în avizare și autorizare

●       Protejarea profesiei

●       Sprijin real pentru birourile mici și pentru practica de zi cu zi

●       O relație mai clară cu stagiarii și cu generațiile care intră în profesie

●       Ca arhitectul să redevină o voce publică relevantă

Prima direcție este deblocarea avizării și autorizării. Este una dintre problemele majore cu care ne confruntăm în practică. Voi trece repede prin această temă, pentru că o cunoaștem cu toții: timpul pierdut, lipsa de predictibilitate, interpretările diferite, dificultatea de a lucra coerent cu instituțiile. Avem nevoie de dialog real, proceduri mai clare, digitalizare și mecanisme prin care vocea arhitecților să ajungă acolo unde se iau deciziile.

A doua direcție este protejarea profesiei. Concurența neloială, proiectele standardizate, semnătura de complezență și practicile care scad valoarea muncii arhitectului trebuie tratate serios. Trebuie să aducem un set de standarde și să consolidăm cadrul în care profesia poate funcționa corect.

A treia direcție este susținerea birourilor și firmelor mici de proiectare. În România, multe birouri sunt mici, uneori afaceri de familie, dar ele alcătuiesc o parte importantă din profesie. Aceste birouri au nevoie de sprijin concret: modele de contracte, consultanță, ghiduri aplicate, mentorat, instrumente pentru relația cu beneficiarii și pentru viața profesională de zi cu zi. OAR București îți propune să fie portavocea tuturor arhitecților; reprezentativitatea este unul dintre rolurile filialei.

A patra direcție este legată de stagiari și de pregătirea profesională. Este important să le oferim celor care intră în profesie un cadru mai clar, mai aplicat, mai conectat la realitatea practicii. Avem nevoie de mentorat, de formare, de pregătire pentru responsabilitatea profesională, nu doar de acumularea unor ore de stagiu.

În final, cred că este momentul să redefinim rolul arhitectului în societate. Există alți actori care vorbesc despre oraș, despre construcții, despre spațiu public și despre calitatea mediului construit. Dar arhitectul trebuie să fie prezent în această conversație. Nu doar în interiorul profesiei, ci și în exterior.

Pentru mine, acest proces este important pentru că arhitectura are un rol public. Este foarte important ca profesia să fie relevantă la nivelul Bucureștiului și la nivelul societății. Iar pentru asta avem nevoie de reprezentare, de claritate, de standarde și de o organizație profesională care ascultă, intervine și construiește mecanisme reale de sprijin pentru membrii ei.

O organizație profesională conectată la realitatea și la firul ierbii membrilor ei.
O reprezentare activă în relația cu administrația.
Instrumente necesare pentru practica de zi cu zi.
Un cadru mai bun pentru stagiari.
O apărare fermă a standardelor profesionale.
O reprezentare publică coerentă a arhitectului în societate.

Aceasta este vizunea pe care o propun pentru Filiala OAR București 2026 - 2030. Îi invit pe membrii Consiliului Teritorial și ai grupurilor de lucru să contribuie activ la transformarea acestei viziuni în proiecte și rezultate concrete. De asemenea, contăm pe energia, experiența și ideile tuturor colegilor din Filială pentru a construi împreună o organizație mai puternică și mai relevantă.

Nu cred că OAR București trebuie sau poate să promită că în 4 ani va rezolva totul. Totuși, cred că sunt multe direcții unde poate contribui! Poate să lucreze constant pentru câteva direcții importante: claritate, predictibilitate, standarde, sprijin profesional și relevanță publică. Pentru că OAR București poate fi un mecanism viu de sprijin, reprezentare și acțiune pentru arhitecții care lucrează aici, în fiecare zi. Și pentru că viitorul filialei depinde de implicarea fiecăruia dintre noi.

Cu considerație,
Arh. Sergiu Petrea
Președintele OAR București