Impresii de la vernisajul expoziției „Reprezentări plastice feminine”

Într-o societate care valorifică mai mult superficialitatea și aparențele, Raluca-Ioana Enăchescu și Matei Enric propun, prin expoziția "Reprezentări plastice feminine", redescoperirea feminității ca simbol, prin însăși esența sa.

„Femeia, portalul prin care viitorul ia ființă, simboliza renașterea veșnică a naturii, lupta continuă a vieții împotriva morții și a întunericului!” Acesta este mottoul expoziției pe care ne-o propun artiștii Raluca Ioana Enăchescu și Matei Enric, la începutul unei luni care așază femeia în centrul atenției. Feminitatea este una dintre cele mai “încercate” teme ale artelor, indiferent de timpuri sau de tehnici, o temă complexă și profundă prin diversitatea abordărilor și a simbolisticii pe care fiecare artist le explorează. Pentru cei doi artiști, din această expoziție, reprezentarea feminității este nu doar un act sau un demers plastic, ci mai ales unul de recompunere prin limbaj plastic a atributelor feminine, de-a lungul istoriei umanității, atât în registrul creștin, cât și în cel mitologic, prin corola de ipostazieri ale femeii… de la începuturile existenței. Pe acest palier al facerii lumii, prin mitul lui Adam și Eva, în relație cu pomul cunoașterii binelui și răului, realizat în mozaic de Raluca Enăchescu, expoziția deschide calea identificării femeii în ipostaza de co-creator al lumii și prototip al iubirii care leagă și totodată separă lumea celestă de cea terestră, prin păcatul originar. Aceasta este una dintre lucrările care o reprezintă, poate, cel mai mult pe Raluca Enăchescu, pentru că reunește, prin acest triptic – o fragmentare a imaginii în 3 panouri, atât tehnica mozaicului cu ceramică sau sticlă colorată, cât și pictură și bricolaj, o alternare a stilurilor astfel încât conceptul să își găsescă cea mai adecvată formă de reprezentare. La multe lucrări, inclusiv la cele prezentate în această expoziție, intervine cu intarsii de cupru, îndeosebi pentru a contura aureolele personajelor feminine pe care le așază sau le pune sub semnul echilibrului, al perfecțiunii sugerate de simbolul cercului. De altfel, aproape toate personajele sale sunt într-o relație aproape organică cu natura – cea de-a două direcție pe care o valorifică artiștii, în această expoziție: renașterea și regenerarea vieții, un atribut comun al lumii umane și vegetale și în această direcție de interpretare se plasează cele 4 panouri care înfățișează anotimpurile, personificate ca tinere femei purtătoare de simboluri vizuale și sugestii acustice și olfactive ale fiecărei împărțiri a timpului. Femeile-anotimpuri sunt imaginea pe care cultura a creat-o și a perpetuat-o prin literatură, arte vizuale și muzică, iar, din fiecare, Raluca Enăchescu a extras elemente de asociere și de identificare: instrumentul muzical, ca o reverberație a Anotimpurilor lui Vivaldi, elemente din registrul vegetal și culorile specifice artelor plastice, postura și tipul de reprezentare asociat fiecărei delimitări temporale și “de personalitate” a anotimpurilor. Același personaj feminin, ca asociere cu însăși natura, este  regăsit în reprezentarea elementelor primordiale pe care artista le valorifică nu doar prin sugestii ale fiecărui element, ci și prin inserarea în compoziții a unor fragmente vegetale sau minerale care circumscriu fiecare registru: scoici, pentru Apă, flori pentru Aer, conuri de pin pentru pământ, cărbune pentru Foc...

Lucrările Ralucăi Enăchescu trasează vizual și semantic, o linie de-o parte și de alta a căreia simbolul feminin este încărcat cu atribute ale (re)nașterii, ale fecundității, redate inclusiv printr-o ciclicitate pe care artista o reprezintă prin simbolul spiralei care descrie o mișcare circulară asociată perpetuării, în timp și spațiu, a existenței al cărei început lumea și l-a imaginat și al cărei sfârșit îl refuză ca posibilitate...

Imaginea ciclicității și a unui perpetuum mobile o regăsim foarte explicit la Matei Enric, prin însăși ideea “maternității”, a unei geneze, o re-naștere care are loc doar în pântecul femeii, un sâmbure de viață care, asemenea celui vegetal, își desăvârșește existența prin înmulțire. Tot la nivelul asemănărilor dintre cei doi artiști expozanți regăsim fragmentarea compozițiilor în panori, în “fâșii” cum spun ei, astfel încât imaginea de ansamblu se compune fie prin regularitatea panourilor, cum vedem la Raluca, asemenea panourilor votive, fie prin neregularitate, ca la Matei, o deteriorare a materiei / materialului, unde golul devine un spațiu de interpretare la care este cooptat privitorul. În egală măsură, cele două tipuri de reprezentări împrumută și valorifică prețiozitatea picturii pe lemn sau a mozaicurilor, care trimit către un limbaj plastic al altor timpuri…

În susținerea acestei teme, Matei Enric vine cu o viziune care nu mai urmează parcursul cronologic al începuturilor existențiale, ci plusează pe o perspectivă psihologică, pe alocuri chiar psihotică, una care demistifică însăși concepția și o ancorează în procese fie ale subconștientului, fie ale supraconștientului, care pornesc de la procesul nașterii naturale și ajung până la cea artificială, prin implantare și, implicit, de imixtiune a ne-naturalului, a tehnologicului în uman. Platon vorbea despre supraconștient, ca “plan divin”, iar acesta îi conferă omului puterea de a interveni în însăși limitele existenței umane, provocând natura divină. Ideea este sugerată de Matei Enric prin inserarea unor elemente ale tehnologie, precum o placă de bază, în pântecul dătător de viață, sau a unui mechanism care măsoară timpul în ritm continuu, de la ore la milenii, pentru a sugera ciclicitatea și perpetuarea existenței. Am folosit în mod conștient cuvântul “psihotic”, pentru că nu cu mult timp în urmă acestea erau doar scenarii SF, acum devenite realitate. Însă acesta este punctul terminus al perspectivei propuse de artist, pentru că ceea ce predomină este una a subconștientului cel care arhivează emoții, trăiri și credințe și care generează comportamente sociale. Din această perspectivă, personajul central este prototipul existential, asupra căruia  factorii externi, societatea, își exercită influența modelând “după chipul și asemănarea sa”.  Pe acest palier așez eu câteva dintre lucrările lui Matei, cele în care omul este parte a conștiinței și existenței colective, un exponent al însăși ideii de umanitate formată, nu doar create; în acest creuzet formator își plasează artistul personajul feminin, conferindu-i, pe de o parte, vulnerabilitățile umane, iar pe de altă parte, invincibilitatea și rolul suprem de simbol al vieții.

Compozițiile lui Matei Enric sunt ample, chiar monumentale, ca suprafață și conținut simbolic, ce pornesc de la un sâmbure de viață și de cunoaștere și se dezvoltă până la culturi și mentalități create și dezvoltate de-a lungul timpului, integrand inclusiv un limbaj plastic care amintește de egiptologie și de tipul de reprezentare a personajului în istoria și arta antică.

Femininul în reprezentarea plastică a celor 2 artiști este redat prin simboluri care, pe de o parte, asociază feminității rolul de creator al vieții, ca personificare a însăși existenței, iar pe de altă parte, de etalon al unei conștiințe sau voințe superioare, care, prin timp, accede la o universalitate incontestabilă.

Expoziția este găzduită de ExpoHub OAR București și poate fi vizitată până pe data de 17 martie 2026, în timpul programului de lucru al filialei: luni - joi – 09:00 -17:00, vineri – 09:00 -14:00.