Prima paginăAnunțuriianuarie 2026 › Modificări ale Codului Fiscal 2026 la ÎNTÂLNIRI DE ARHITECTURĂ - DIALOGURI DESCHISE din luna ianuarie
19 ianuarie 2026 • Profesional

Modificări ale Codului Fiscal 2026 la ÎNTÂLNIRI DE ARHITECTURĂ - DIALOGURI DESCHISE din luna ianuarie

Filiala Teritorială București a OAR, prin Grupul de lucru educație, stagiu și pregătire profesională, vă invită la conferința de interes major Modificări ale Codului Fiscal 2026. Evenimentul este organizat în data de 29 ianuarie 2026, ora 18:00, este gratuit și se va desfășura pe platforma Zoom.

Invitatul evenimentului este contabilul șef al filialei, Adrian Mărășescu, de profesie  economist, cu o experiență în domeniul financiar-contabil de peste 30 de ani, din care peste 20 ani în funcții de conducere (director economic , contabil șef). Dumnealui are responsabilități  în organizarea și conducerea evidenței financiar-contabile la nivelul filialei, fapt pentru care deține o temeinică cunoaștere a legislației fiscale a proceselor de control, verificare și derulare a operațiunilor financiare.

Tema conferinței Modificări ale Codului Fiscal 2026

Noile modificări fiscale aplicabile din 2026 ridică provocări semnificative pentru societățile comerciale din România. Taxele și impozitele aplicabile din 2026 modifică semnificativ cadrul fiscal în care operează societățile comerciale din România, afectând impozitarea clădirilor, terenurilor, autovehiculelor, dividendelor și regimul microîntreprinderilor. Adaptarea la aceste schimbări necesită o analiză  atentă și o strategie fiscală bine fundamentată pentru conformare, prevenire și protejare a intereselor economice ale firmelor în noul context legislativ. 

Gazda evenimentului din partea Filialei București a OAR este arh. Yvonne Toader, organizator al seriei de evenimente ÎNTÂLNIRI DE ARHITECTURĂ - DIALOGURI DESCHISE și vicepreședinte Educație, Stagiu și Pregătire Profesională în cadrul filialei.

Seria ÎNTÂLNIRI DE ARHITECTURĂ - DIALOGURI DESCHISE reprezintă un spațiu virtual în care aducem împreună profesioniștii din domeniu pentru a aborda teme esențiale ale practicii arhitecturale.

Participarea este gratuită, pe baza înscrierii în prealabil în formularul de mai jos, în limita a 100 de locuri disponibile:

https://forms.gle/LWDnCXHbSAQingk48

În cadrul formularului, participanții pot adresa 2 întrebări care vor fi avute în vedere în cadrul sesiunii. Participarea este gratuită, pe baza înscrierii prealabile care poate fi făcută până miercuri, 28 ianuarie 2026, ora 16:00. Linkul de participare online la eveniment va fi transmis în ziua de 29 ianuarie 2026. 

Evenimentul este dedicat arhitecților, stagiari sau cu drept de semnătură, precum și tuturor celor interesați de modificările fiscale aplicabile în anul 2026.