Prima paginăAnunțuriianuarie 2026 › In memoriam arh. Octavian Neculai (1941 – 2026)
12 ianuarie 2026 • In Memoriam

In memoriam arh. Octavian Neculai (1941 – 2026)

Filiala București a Ordinului Arhitecților din România își exprimă profundul regret la trecerea în neființă a arhitectului și scenografului Octavian Neculai (1941 – 2026), o personalitate complexă a spațiului cultural românesc, activ ca arhitect, scenograf, profesor universitar și grafician.

Absolvent al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” în anul 1966, Octavian Neculai și-a dedicat întreaga carieră creației și educației, îmbinând cu eleganță arhitectura, arta spectacolului și grafica.

A colaborat ca scenograf și consultant de arhitectură cu unii dintre cei mai importanți regizori români, printre care Liviu Ciulei, Alexandru (Ducu) Darie, Andrei Șerban, Mihai Mănuțiu, semnând decoruri memorabile pentru numeroase spectacole de teatru și operă. A fost scenograf al Teatrului Bulandra din București, contribuind la producții de referință precum Hamlet, Triumful dragostei, O noapte furtunoasă, Lucia di Lammermoor și multe altele, și a fost implicat, alături de Marcel Iureș, în dezvoltarea Teatrului ACT, unul dintre reperele teatrului independent din România.

Între anii 2016–2018, a ocupat funcția de Director General Adjunct al Operei Naționale București.

În plan educațional, a fost profesor invitat la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (1996–2017), formând generații de studenți, în paralel cu activitatea sa de arhitect practician în cadrul IPROCOM / Comproiect, iar ulterior în propriul birou, NeoBos Arhitectura.

Ultimii ani au fost dedicați în paralel cronicilor de teatru și istorie a Bucureștiului și graficii, Octavian Neculai realizând o serie de expoziții personale în țară și peste hotare.

Opera sa a fost recunoscută prin numeroase premii în arhitectură, scenografie, decoruri și costume, la nivel național și internațional.

Ceremonia religioasă și incinerarea vor avea loc marți, 13 ianuarie, la Crematoriul Vitan Bârzești, începând cu ora 12:30.

Suntem alături de familie, prieteni și colegi în greaua pierdere suferită.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!