Prima paginăAnunțurioctombrie 2025 › Respectarea regulilor salvează vieți
17 octombrie 2025 • București

Respectarea regulilor salvează vieți

Astăzi, 17 octombrie 2025, s-a produs un accident teribil într-un imobil de locuințe din Sectorul 5 al Capitalei. Au murit oameni, există persoane spitalizate în stare gravă. Două etaje s-au prăbușit parțial, iar clădirea a fost avariată grav. Filiala București a OAR transmite compasiunea și solidaritatea sa față de persoanele afectate. Apreciem intervenția rapidă a echipelor de salvare.

Acest incident tragic readuce în atenția noastră, a tuturor, necesitatea respectării regulilor și a normelor tehnice care nu trebuie privite ca o povară birocratică, ci ca instrumente esențiale de prevenție, menite să protejeze vieți omenești și bunuri materiale.

Subliniem importanța unei proiectări structurale corecte și riguroase. Faptul că imobilul, deși grav afectat, și-a păstrat integritatea suficient cât să permită evacuarea locatarilor, arată rolul vital al unei concepții structurale solide în limitarea efectelor unor accidente majore.

Filiala București a OAR reafirmă angajamentul arhitecților în sprijinirea unui mediu construit sigur, durabil și responsabil, bazat pe respectarea normelor și pe colaborarea tuturor specialiștilor implicați în actul de construire.

Milităm pentru educația populației în sensul respectării profesioniștilor din fiecare domeniu, respectiv a deciziilor pe care aceștia le iau.

Surs foto: Digi24