Prima paginăAnunțuriseptembrie 2025 › In Memoriam arh. Radu Valentin Frumușani (n. 06.03.1952 - d. 10.09.2025)
15 septembrie 2025 • In Memoriam

In Memoriam arh. Radu Valentin Frumușani (n. 06.03.1952 - d. 10.09.2025)

Filiala București a Ordinului Arhitecților din România anunță cu profund regret trecerea în neființă a domnului arh. Radu Valentin Frumușani (n. 06.03.1952 - d. 10.09.2025) - arhitect pasionat, un prieten extraordinar și un părinte iubitor.

Absolvent al Institutului de Arhitectură Ion Mincu, membru al Uniunii Arhitecților din 1978, membru fondator al Ordinului Arhitecților din România și membru al Registrului Urbanistilor din România, arh. Radu Valentin Frumușani a contribuit activ la dezvoltarea arhitecturii industriale și civile, precum și a urbanismului.

Din anul 2010 domnul arh. Radu Valentin Frumușani a funcționat ca expert judiciar, în perioada 2010-2014 a fost președintele Comisiei de Disciplină a Ordinului Arhitecților din România Filiala Teritorială București și începând din 2014 a fost membru în Comisia Națională de Disciplină a Ordinului Arhitecțílor din România.

Arh. Radu Valentin Frumușani a fost pasionat de călătorii și fotografie, a iubit enorm marea și soarele și a practicat sporturi precum voleiul, tenisul, înotul. Îl vom păstra în amintire ca pe un om iubitor, generos, empatic, plin de umor și tandrețe în ciuda încercărilor ultimilor ani.

Filiala București a Ordinului Arhitecților din România este alături de familie, prieteni și colegi în greaua pierdere suferită.

Arh. Radu Valentin Frumușani a fost înmormântat vineri 12 septembrie 2025 în Cimitirul Sfânta Vineri - Calea Griviței nr.9.

Dumnezeu să îl aibă în paza sa!