Prima paginăAnunțuriaprilie 2024 › Podcast O.A.R. București/ Fast talks #18 – Consolidări și renovări în București – un dialog cu Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS)
5 aprilie 2024 • Agenda O.A.R. București

Podcast O.A.R. București/ Fast talks #18 – Consolidări și renovări în București – un dialog cu Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS)

https://youtu.be/66bK0eeONDw

Invitați: Răzvan Munteanu – director executiv AMCCRS &Andreea Cel Mare – șef birou AMCCRS 

Gazdă: arh. Emil Ivănescu – președinte OAR București & arh. Bogdan Fezi – vicepreședinte OAR București 

Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) este formată dintr-o echipă de specialiști – ingineri, arhitecți, oameni din administrația publică cu multă experiență. Instituția are ca obiective consolidarea clădirilor cu risc seismic și consolidarea clădirilor cu valoare arhitecturală. AMCCRS are peste 140 de proiecte în lucru, dintre care doar 4 sunt în afara zonelor protejate. 

Aspecte importante care au fost atinse în discuție:

·         Înainte de expertiza tehnică, trebuie făcut un studiu istoric care stabilește restricțiile și permisivitățile de intervenție. 

·         Noile programe de finanțare au venit cu creșterea eficienței energetice și de aici este o nouă provocare pentru monumentele istorice. 

·         Fiecare imobil trece prin două etape: una de proiectare și una de execuție. Evaluarea vizuală rapidă oferă o scorare din punct de vedere seismic. 

·         Există întâlniri dese cu asociațiile de proprietari, întâlniri de promovare prin care le este explicat acestora care sunt programele de finanțare și care sunt obligațiile lor. 

·         Etapele din procesul consolidării și renovării unei clădiri monument istoric cu risc seismic: obținerea acordului asociației de proprietari durează între 3 și 6 luni. Apoi urmează etapa de expertiză tehnică. În etapa DALI este nevoie de 3-4 luni în cel mai fericit caz. Etapa de proiect tehnic se poate duce și la 6 luni. În relația cu ISU este importantă o anumită disciplină care să fie implementată încă din faza DALI. Urmează apoi o procedură de licitație pentru contractarea unui constructor care poate ajunge până la 6 luni. Astfel, strict proiectul poate dura până la 20 de luni. Apoi urmează relocarea unde apar fricile proprietarilor care sunt fondate și pe care trebuie să le rezolve instituția.  Perioada de execuție se întinde de la 12 la 20 de luni, în funcție de proiect.  

·         Legea 212/2022 – legea consolidării a dat oportunitatea AMCCRS-ului să-și construiască un plan real în ceea ce privește consolidările vizate. 

·         Interdicția de închiriere a imobilelor care au risc seismic a rezolvat o serie din problemele care apar în procesul consolidării acestor clădiri. 

·         Fondurile nerambursabile au ajutat asociațiile de proprietari să se gândească serios la procesul de consolidare al clădirilor în care locuiesc. 

·         Există două șantiere care au finanțare prin PNRR din totalul de 17 contracte de finanțare obținute și 24 de imobile admise în lista sinteză cu finanțare nerambursabilă de la stat prin Planul Național. Sunt peste 100 de milioane de euro care pot fi accesate pe măsură ce proiectele ajung la maturitate. 

·         AMCCRS-ul are privilegiul să beneficieze și de legislație, și de finanțare, minusul mare fiind oamenii specializați care să fie implicați în proiectele aflate în derulare. 

·         Instituția este în programul Horizon care oferă o expertiză academică fantastică și vor urma implementarea soluțiilor care provin din cercetare. 


Vezi toate podcasturile OAR București