Prima paginăAnunțurioctombrie 2023 › Propunere colaborare instituțională Primar General – Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România (FTB OAR) pentru rezolvarea situației de blocaj administrativ în domeniul autorizării construcțiilor
18 octombrie 2023 • Agenda O.A.R. București

Propunere colaborare instituțională Primar General – Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România (FTB OAR) pentru rezolvarea situației de blocaj administrativ în domeniul autorizării construcțiilor

Extras din scrisoare trimisă de OAR București către PMB

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

În atenția: Domnului Nicușor DAN, Primar General al Municipiului București

Referitor: colaborare instituțională Primar General – Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România (FTB OAR) pentru rezolvarea situației de blocaj administrativ în domeniul autorizării construcțiilor

Stimate Domnule Primar General,

Pe parcursul anilor 2021 și 2022, Filiala Teritorială București a OAR a inițiat un Grup de Dialog cu Primăriile, al cărui obiectiv principal este identificarea și rezolvarea problemelor apărute în procedurile de avizare și autorizare, prin colaborarea cu autoritățile și instituțiile locale de resort. Din grupul de dialog fac parte membri din conducerea FTB OAR (Colegiul Director/Consiliul Teritorial), precum și reprezentanți ai altor asociații profesionale din domeniul arhitecturii și spațiului construit.

Dorim să purtăm acest dialog mai ales cu Primăria Municipiului București, dar și cu toate primăriile de sector, în scopul eficientizării proceselor legate de emiterea autorizațiilor și a identificării modului prin care OAR București și arhitecții pe care îi reprezintă pot contribui la atenuarea unor probleme cu care se confruntă administrațiile publice locale și care afectează orașul și practica profesională. 

Urmărim cu tot interesul și suntem la curent cu toate proiectele/demersurile dumneavoastră și ale echipei pe care o conduceți, participăm la diverse grupuri de lucru, dezbateri și evenimente legate de București și viitorul acestuia în materie de dezvoltare urbană și înțelegem dimensiunea efortului pe care trebuie să îl depuneți, mai ales în contextul normativ, birocratic și administrativ al capitalei.  

În acest context dorim să vă transmitem că mediul de proiectare și construcții reclamă constant întârzieri extrem de mari la emiterea de certificate de urbanism și/sau autorizații de construire, acest lucru afectând semnificativ exercitarea profesiei de arhitect în București. Întrucât reprezentăm corpul profesional al arhitecților din București, vă aducem la cunoștință că această situație este percepută ca fiind critică de către conducerea Filialei Teritoriale București a OAR din cauza numărului și a fermității semnalelor primite din partea arhitecților.

Astfel, considerăm că sunt necesare măsuri corespunzătoare din partea organizației pe care o reprezentăm și ne așteaptăm o decizie pe măsură din partea dumneavoastră.

În acest context, Grupul de Dialog cu Primăria (GDP) al OAR București vă solicită să vă implicați direct pentru ameliorarea rapidă și eficientă a situației și vă propune să fiți de acord cu stabilirea unei baze de dialog constant pe câteva direcții de interes bilateral:

1)      Măsuri rapide de ameliorare a timpilor emiterii certificatelor de urbanism și ai autorizațiilor de construire, pentru care FTB OAR își oferă sprijinul. 

2)      Clarificarea scopului pentru care sunt solicitate, opțional, elemente suplimentare care descriu proiectele, odată cu cererea de certificat de construire/desființare.

3)      Clarificarea interpretării PMB referitoare la: regulamente de urbanism care conțin elemente vagi/interpretabile; viziunea față de clădirile existente, considerate ca făcând parte din țesutul istoric al orașului, dar care nu sunt clasate ca monumente istorice; limitele în care PMB poate emite obiecții la conținutul DTAC; raportarea la avizele solicitate/emise, cum ar fi - de exemplu - cele de la Ministerul Culturii.

4)      Identificarea:

a.      de către PMB a documentațiilor realizate de arhitecți care încalcă în mod repetat legea  și direcționarea lor către comisiile specializate ale OAR București, astfel încât să se reducă blocajele și să opriți acuzele adresate arhitecților la modul general, ca breaslă.

b.      de către FTB OAR a exercitării defectuoase a atribuțiilor de către funcționarii care eliberează certificate de urbanism sau aprobă DTAC-uri și informarea promptă a PMB.

Deși înțelegem că o parte din neajunsurile actuale legate de activitatea de proiectare vor fi rezolvate odată cu aprobarea Planului Urbanistic General, considerăm că este absolut necesar de a rezolva cât mai repede aspectele legate de întârzierile în avizare și autorizare, pe baze legale, procedurale, de calitate și responsabilitate.

Susținem alături de Primăria Municipiului București, dezvoltarea durabilă a orașului, prin proiecte bazate pe o arhitectură de calitate, cu respect față de valorile de patrimoniu și realizate pe baze profesionale și tehnologice solide.

Considerăm că împreună cu dumneavoastră putem să rezolvăm atât prioritățile pe termen scurt pe care vi le-am expus, cât și dezideratele pe termen mediu și lung prin contribuția FTB a OAR la programele de dezvoltare și îmbunătățire a calității spațiului public.

Mizăm pe o colaborare directă, constantă și nemijlocită, astfel încât demersurile comune, susținute de dumneavoastră, să fie asimilate practicilor și dialogului instituțional, în conformitate cu prevederile Legii nr.153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor.

Vă mulțumim.

Cu considerație,

Arh. Emil Ivănescu – președinte FTB - OAR

Arh. Irina Melița – vicepreședinte/ coordonator Grup de lucru - comunicare

Arh. Andrei Fenyo – vicepreședinte/ coordonator Grup de lucru - reglementări

Arh. Bogdan Fezi – vicepreședinte coordonator Grup de lucru – parteneriate

Arh. Yvonne Toader – vicepreședinte coordonator Grup de lucru – profesie

Arh. Ana Maria Zahariade – vicepreședinte coordonator Grup de lucru – spațiu public

Arh. Karoly Nemeș – membru în Consiliul Teritorial București & secretar general ASAR, Asociația societăților de arhitectură din România