Prima paginăAnunțurioctombrie 2022 › Arhitectura lui Valerio Olgiati adusă pe scena Ateneului Român de Mazzocchioo Talks
20 octombrie 2022 • Evenimente

Arhitectura lui Valerio Olgiati adusă pe scena Ateneului Român de Mazzocchioo Talks

În data de 19 octombrie 2022, ora 19:00, ora locală, la Ateneul Român din București s-a desfășurat cea de-a opta ediție a Mazzocchioo Talks organizată de către Echipa Mazzocchioo și care l-a avut ca oaspete pe arhitectul Valerio Olgiati.  

Ediția Mazzocchioo Talks de anul acesta este sprijinită de către: Ordinului Arhitecților din România prin Timbrul de arhitectură, Anuala de Arhitectură București 2022, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la prima ediție, Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, Ambasada Elveției în România, Swiss Sponsors' Fund Romania, ProHelvetia.

Această conferință se înscrie în seria celor deja inițiate de către revista Mazzocchioo pană acum, urmând conferințelor susținute de RA Arkitektur (Norvegia), GAFPA (Belgia), Neven Fuchs (Norvegia), ArchitectureBrio (Olanda-India), Ryan Kennihan (Irlanda), Raphael Zuber (Elvetia), Starh & Poster (România); acestea pot fi consultate aici: https://www.mazzocchioo.com/talks.

Un asemenea eveniment de cultură arhitecturală își dorește să promoveze comunitatea de arhitecți nu doar în interiorul său, ci să aducă în atenția publicului larg din București și din marile orașe disciplina arhitecturii. 

După susținerea conferinței de către profesorul arhitect Valerio Olgiati, acestuia i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa de către conducerea UAUIM, cu laudatio din partea prof.dr.arh. Iulia Stanciu. Implicarea UAUIM în această conferință este emblematică în ceea ce privește accesul la cultura profesională contemporană oferit studenților români și tinerilor în formare.

Despre invitatul Mazzocchioo Talks

Valerio Olgiati a studiat arhitectura la ETH Zurich. A trăit și a lucrat mai întâi în Zurich și mai târziu în Los Angeles timp de câțiva ani. În 1996, deschide cabinetul din Zurich, apoi, în 2008, împreună cu soția sa, Tamara, la Flims. Primul său proiect care a căpătat notorietate în afara sferei arhitecturale a fost în 1999, cu muzeul The Yellow House din Flims, Elveția. Ulterior, propunerea câștigătoare din 2008 pentru Muzeul de Artă Contemporană din Perm, Rusia, a devenit iconică. Lista celor mai importante clădiri proiectate de Valerio Olgiati include școala din Paspels, casa pentru un muzician din Scharans, complexul rezidențial Schleife din Zug și Villa Além din Alentejo. Proiecte semnificative aflate în stadiu de proiectare sau de construcție sunt crama pentru Carnasciale din Italia, clădirea înaltă San Felipe din Lima, o casă pentru un preot în Bavaria și o clădire pentru sediul companiei de asigurări Baloise din Basel.

În cadrul conferinței Mazzocchioo Talks, ediția a opta, arhitectul Valerio Olgiati a vorbit în fața a peste 700 de participanți despre cum un templu maiaș construit în urmă cu 2000 de ani ne ajută la înțelegerea arhaică a spațiului în care locuim, despre cât de importantă este deconectarea spațiului intim de restul casei care este public, despre casa cu care trebuie să avem o conexiune vie, de asimilare reciprocă, astfel încât să nu ne pierdem în propriul spațiu. A explicat cum o pictură din secolul XVI poate inspira un living din secolul XXI prin vederea către orizont pe care încăperea o poate oferi. A  demonstrat didactic cum poți valorifica culoarea marmurei folosite și care se reflectă în geam. A vorbit despre cum poți grădinari timp de trei ore și să nu te plictisești, ca apoi să te bucuri de lumina din dormitor pe care o modelezi să intre în încăpere cum vrei tu, inclusiv eliptic. 

Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa de către conducerea UAUIM, cu laudatio din partea prof.dr.arh. Iulia Stanciu, a marcat încheierea conferinței. Arh. Iulia Stanciu a vorbit cu emoție despre personalitatea distinctă a arhitectului Valerio Olgiati, despre cât de mult reușește să influențeze studenții generații la rând. Faptul că Olgiati practică arhitectura pură gândită ca filosofie, situată între banalitate și mesaj criptic, face ca experiența spațiului pe care o poate construi arhitectura să fie definitorie.

Cea de-a opta ediție a Mazzocchioo Talks care s-a desfășurat la Ateneul Român pe 19 octombrie 2022 și care l-a avut ca invitat pe arhitectul Valerio Olgiati are rolul de ambasador al profesiei arhitecților prin interesul acordat de către arhitecți și oamenii de cultură, prin dimensiunea și promovarea sa.

Credit foto: Vlad Dumitrescu