Prima paginăAnunțuriaugust 2022 › Invitație participare Colocviul „Ansamblul fostului conac Lecca-Micșunești” din comuna Nuci, județul Ilfov
25 august 2022 • Agenda O.A.R. București

Invitație participare Colocviul „Ansamblul fostului conac Lecca-Micșunești” din comuna Nuci, județul Ilfov

Transmitem alăturat, invitația de a participa la  Colocviul „Ansamblul fostului Conac Lecca-Micșunești” din comuna Nuci, județul Ilfov, Sâmbătă, 3 septembrie 2022, orele 11.00-13.30.

Vă invităm să ne fiți alături la dezbateri, vizită în teren și vizionarea  expoziției de acuarele Mircea Corcodel la: COLOCVIUL „ANSAMBLUL FOSTULUI CONAC LECCA-MICȘUNEȘTI” din comuna Nuci, județul Ilfov, Sâmbătă, 3 septembrie 2022, orele 11.00-13.30

Se vor prezenta idei privind abordarea proiectului de Conservare, Restaurare, Consolidare și Punere în valoare a Conacului și Turnului de Poartă din cadrul „ANSAMBLULUI FOSTULUI CONAC LECCA-MICSUNEȘTI”, pe baza rezultatelor primare obținute în urma cercetărilor efectuate până în prezent.

Înscrierile pentru participare se fac pe e-mailul rnemteanu@yahoo.com, pâna duminica, 28.08.2022, mentionându-se dacă se dorește transport.

Ansamblul fostului conac Lecca-Micșunești, din satul Micșuneștii Mari, com. Nuci, jud. Ilfov, este edificat la mijlocul secolului al XVIII-lea (conform LMI) și se compune din clădirea conacului, turnul de poartă — azi o ruină (datat sec. XVII conf. LMI) — și Biserica „Născătoare de Dumnezeu” (datată 1743 conform pisaniei/ 1748). Proprietarul originar a fost Iordache-Asan Micșunescu și familia acestuia, fiind menționați și în pisania bisericii. Conacul este așezat într-un loc pitoresc, în apropierea unui lac (Lacul Mare, fosta Baltă Micșunești) cu stufăriș și arbuști.

Sub patronajul Institutului Național al Patrimoniului, în cadrul apelului de finanțare Timbrul Monumentelor Istorice (sesiunea de finanțare octombrie 2021 - februarie 2022) lansat de INP, respectiv prin Subprogramul Proiectare, și în parteneriat cu Uniunea Arhitecților din România se desfășoară, în acest an, cu ajutorul unei echipe de specialiști și experți entuziaști elaborarea a unui proiect în vederea conservării și punerii în valoare acestui obiectiv de mare autenticitate.

Condiția de bază a proiectului trebuie să fie creșterea accesibilității fizice și cunoașterii valențelor culturale ale ansamblului, întreținut cu mari eforturi de către proprietari. Prin lucrările de cercetare și proiectare se urmăresc o serie de studii inedite, lucrări de conservare, de datare și punere în valoare a obiectivului, etapă care să preceadă lucrărilor de restaurare efectivă, propuse prin proiectul care va urma.

Pe curand,

dr. arh. RUXANDRA NEMTEANU

expert atestat al Ministerului Culturii


Fișiere atașate: