Prima paginăAnunțuriaugust 2022 › APEL STUDENȚI // Ateliere-Școală - catalogare și scanare 3D la Muzeul Ianca, Jud. Brăila // 22 - 26. 08. 2022
5 august 2022 • Diverse

APEL STUDENȚI // Ateliere-Școală - catalogare și scanare 3D la Muzeul Ianca, Jud. Brăila // 22 - 26. 08. 2022

Accesibilizare prin digitalizare fond patrimonial ‘Muzeul Ianca’.
Ateliere școală pentru catalogare și scanare 3D 

APEL STUDENȚI

termen înregistrare aplicații: 10. 08. 2022, ora 24:00

În perioada 22 - 26 august, 2022, la Muzeul Ianca, din Jud. Brăila se desfășoară seria de ateliere pentru catalogarea și scanarea 3D a patrimoniului muzeal local. 8 elevi de liceu și 4 studenți vor lucra alături de specialiști în domeniile muzeal, al protecției patrimoniului și al tehnologiilor digitale pentru catalogarea în sistem DocPat și fotografierea a 300 de piese de muzeu, dintre care 30 vor fi scanate 3D. De asemenea, va fi elaborată o strategie de comunicare de tip transmedia storytelling ce va demara în luna octombrie a acestui an. Astfel, grupul de lucru va contribui la accesiblizarea prin digitalizare a fondului patrimonial ‘Muzeul Ianca’ și va susține promovarea valorilor locale la nivel național.

Atelierele vor fi coordonate de reprezentanți ai Muzeului Ianca, din județul Brăila, alături de specialiști de la Muzeul Brăilei “Carol I”, Institutul Național al Patrimoniului - Direcția Patrimoniu Digital și Facultatea de Telecomunicații din cadrul Universității Ruse, din Bulgaria.

Participanții vor avea acces la tehnologii de ultimă generație pentru scanarea 3D a artefactelor din colecția muzeului [tehnologii Artec 3D și Matterport] și vor avea oportunitatea de a lucra la procesarea datelor în sistem DocPat. 

Demersul propus urmărește generarea de noi modele de experiențe digitale pentru diseminarea conținutului muzeal. Totodată, caută să familiarizeze studenții cu ‘bucătăria’ din spatele procesului, prin cooptarea lor în pregătirea tuturor etapelor de digitizare, de la scanare, la producerea campaniilor de diseminare, alături de cercetători și specialiști internaționali. Explorarea unor noi mecanisme de abilitare a unei generații viitoare de specialiști axați pe acest sector cultural complex constituie una dintre prioritățile majore ale proiectului de față. 

Aplicațiile de înscriere sunt așteptate până pe 10. 08. 2022, ora 24:00, la adresa de e-mail muzeulianca3d@gmail.com

Studenții vorbitori de limba română, înregistrați într-o formă de învățământ superior, interesați, sunt invitați să trimită un e-mail cu titlul Aplicație Participare Atelier Ianca - student, la adresa muzeulianca3d@gmail.com, până pe 10 august, ora 24:00, în care să se prezinte pe scurt și să detalieze în câteva rânduri de ce li se pare utilă participarea la aceste ateliere. Procesul de selecție va fi încheiat în data de 15 august cu anunțarea individuală a celor selectați și publicarea listei finale a participanților.

Cei 4 studenți selectați vor avea asigurate transportul, masa și cazarea pe durata celor 5 zile de derulare a activităților. La final, vor primi diplome de participare cu atestarea noilor competențe dobândite în catalogare piese de muzeu în sistem DocPat, fotografiere specializată, scanare 3D și tehnici de transmedia storytelling. De asemenea, vor fi acordate scrisori de recomandare pentru cei interesați de aprofundarea acestor abilități și de pregătirea unei cariere în sectoarele industriilor creative, al muzeografiei, sau al tehnologiilor digitale.

Proiectul “Accesibilizare prin digitalizare fond patrimonial ‘Muzeul Ianca’. Ateliere școală pentru catalogare și scanare 3D”, realizat de Asociatia cultural - istorică "MUZEUL" Ianca, este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Fotografiere piese din colecția Muzeului de Etnografie, din Piatra Neamț