Prima paginăAnunțuriiulie 2022 › Bienala [Arhitectura.6] ediția 2022 - START ÎNSCRIERI CONCURS
5 iulie 2022 • Profesional

Bienala [Arhitectura.6] ediția 2022 - START ÎNSCRIERI CONCURS

BIENALA [Arhitectura.6] este un eveniment organizat de Filiala Teritorială OAR Sibiu-Vâlcea în parteneriat cu Filiala Teritorială OAR Brașov-Covasna-Harghita și Filiala Teritorială OAR Mureș, finanțat din Timbrul Arhitecturii. Evenimentul central al [Arhitecturii.6] este expoziția de arhitectură și premierea lucrărilor selectate de un juriu format din personalități recunoscute, atât din mediul nostru profesional, cât și din afara acestuia.

[Arhitectura.6] continuă seria edițiilor de Bienale teritoriale organizate în trecut, dezvoltând un format integrat pentru cele trei filiale teritoriale OAR. Formatul evenimentului propune îmbogățirea și consolidarea expoziției concurs de tip Bienală prin integrarea expoziției concurs într-o serie de evenimente menite să promoveze importanța arhitecturii și să consolideze rolul arhitectului în comunitate.  

Scopul evenimentului este, așadar, promovarea arhitecturii de calitate și generarea de discuții critice despre arhitectura recent construită.

La expoziția-concurs din cadrul BIENALEI [arhitectura.6] pot participa arhitecți membri ai Filialelor Teritoriale OAR Brașov-Covasna-Harghita, Sibiu-Vâlcea și Mureș precum și colective coordonate de arhitecți membri ai celor trei Filiale. De asemenea, pot participa arhitecți membri și colective coordonate de arhitecți membri ai oricărei Filiale Teritoriale OAR cu condiția ca lucrarea înscrisă în concurs să fie localizată în unul dintre județele Sibiu, Vâlcea, Brașov, Covasna, Harghita și Mureș.

EXPOZIȚIA – CONCURS și JURIZAREA lucrărilor respectă structurarea pe următoarele secțiuni:

1.            ARHITECTURĂ – LOCUIRE | lucrări de arhitectură cu funcțiunea de locuire.

2.            ARHITECTURA DOTĂRILOR COMUNITARE ȘI DE PRODUCȚIE | lucrări de arhitectură cu alte funcțiuni decât locuire

3.            ARHITECTURA SPAȚIULUI PUBLIC | proiecte de amenajare a unor spații publice/urbane, proiecte de amenajări peisagere.

4.            RESTAURARE / REABILITARE / INTERVENȚII PE FONDUL CONSTRUIT | lucrări de restaurare a monumentelor de arhitectură, reabilitarea clădirilor, proiecte de reconversie.

5.            AMENAJARE DE INTERIOR / SCENOGRAFIE | amenajări interioare și proiecte de decoruri și scenografie. Nu se acceptă lucrări de scenografie virtuală.

6.            DESIGN DE OBIECT | produse sau prototipuri de obiecte realizate.

7.            PROIECTE DE SERTAR |proiecte contractate care au ajuns într-o fază avansată de concept/proiectare, dar care nu au mai fost executate din diferite motive. Exceptate din această secțiune sunt proiectele de concurs. Pot fi predate la această secțiune proiecte de concurs, urmând a fi expuse în cadrul evenimentului, dar în afara concursului (nu vor face parte din proiectele jurizate și nu vor fi nominalizate sau premiate).

8.            NEWCOMERS |lucrări de diplomă licență 2018 – 2021 absolvenți arhitectură, urbanism, amenajare interior și peisagistică, cu condiția ca proiectul de diploma să fie localizat într-unul dintre județele Sibiu, Vâlcea, Brașov, Covasna, Harghita și Mureș.

Începând de vineri 01.07.2022 până vineri, 27 august, orele 16.00, așteptăm să ne transmiteți proiectele dumneavoastră pentru concurs la adresa de e-mail arhitectura6@gmail.com.

Atașat regăsiți Regulamentul ”Arhitectura 6 – Ediția 2022” care cuprinde informațiile necesare participării la concurs.

Vă mulțumim!

Echipa Arhitectura 6

https://arhitectura6.ro/

Ordinul Arhitecților din România | Filiala Teritorială Sibiu-Vâlcea

Str. Mitropoliei, nr. 17, Sibiu
T:  +40 269 215 251
M: +40 722 551 707
F:  +40 269 215 251


Fișiere atașate: