Prima paginăAnunțuriaprilie 2022 › Ajutor pentru refugiații din Ucraina
19 aprilie 2022 • Agenda O.A.R. București

Ajutor pentru refugiații din Ucraina

Dragi parteneri, colaboratori, prieteni, 

Datorită vouă reușim să aducem speranță și încredere în umanitate  în viețile a zeci de refugiați. 

Mame disperate cu soții rămași să își apere țara, copii care înțeleg mai multe decât este firesc la vârsta lor, bătrâni cărora le este greu să accepte că trebuie să își părăsească agoniseala de o viață, câini și pisici în ochii cărora se citește frica, lipiți de stăpânii lor. Încercăm sa le aducem tuturor alinare și răgaz să-și cumpănească viața. Le oferim o masă, confort termic și căldură umană, odată ce urcă în autocarul nostru. Îi întâmpinăm cu translatori și soluții pentru nevoile pe care le au. Ulterior, îi ajutăm să ajungă la centre sau posibilități de transport. Îi ajutăm cu integrarea pe cei care aleg să rămână în România (cazare, locuri de muncă, integrarea în școală a copiilor). Totul este posibil cu ajutorul vostru: voluntariat sau donații. 

Ordinul Arhitecților din România - Filiala București, Muzeul Național de Artă Contemporană, Savitri Trust UK, Diamant 4 Kids - Diamant pentru Copii și persoane fizice, arhitecți și prieteni ai acestora - cu toții ați ales să depuneți un efort fantastic de crowdfunding care ne-a asigurat fondurile necesare pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni. 

Din nefericire, războiul nu s-a oprit. Fluxul de refugiați continuă și structura lor socială a celor nevoiți să-și părăsească țara este tot mai fragilă. Vorbim de oameni cu posibilități reduse și fără perspective de a pleca mai departe. Și aici trebuie să fim noi prezenți și dispuși să ajutăm în continuare. Refugiații ucraineni nu au de ales atunci când își părăsesc țara, noi avem. Și trebuie să ne bucurăm și să apreciem ceea ce avem. Ajutorul față de aproapele nostru este felul nostru de a fi recunoscători. 

Înțelegem că unii dintre voi ați donat deja, chiar ați atins limita bugetului propriu. Ne puteți ajuta vorbind despre noi celor din jurul dumneavoastră, puteți fi exemplul de urmat.  Este un lanț umanitar din care ne bucurăm că  facem parte alături de dumneavoastră. 

ASOCIATIA DIAMANT 4KIDS - DIAMANT PENTRU COPII 

Cont : RO22 BACX 0000 0021 0938 2000

OAR București

Cont : RO84 RTRL RONC RT02 9588 5005