Prima paginăAnunțuriianuarie 2022 › Cupa arhitecților la schi și snowboard, ediția aniversară 10 ani - 2022
31 ianuarie 2022 • Evenimente

Cupa arhitecților la schi și snowboard, ediția aniversară 10 ani - 2022

În anul 2022 Cupa la schi a arhitecților împlinește 10 ani de la primul eveniment. Cu această ocazie, O.A.R. București, în parteneriat cu Wienerberger, Alumil, Asociația RIDA, Holcim și Alukönigstahl au plăcerea să vă invite la ediția cu totul specială a Cupei arhitecților la Schi și Snowboard care va avea loc la Predeal, Pârtia Clăbucet, în zilele de vineri 25 și sâmbătă 26 februarie 2022.

Evenimentul continuă tradiția „Cupei Arhitecților la Schi și Snowboard”, organizată pentru prima dată în anul 2011. Cu această ocazie, an de an, Filiala București a reușit  să adune pasionați ai sportului din mediul arhitecturii și al construcțiilor din București și din țară.

Pot participa la acest eveniment, alături de membrii filialei, colegi din toată țara, familiile acestora, studenți arhitecți, ingineri și prieteni iubitori ai sportului. Estimăm o prezență de peste 100 persoane.

Evenimentul se desfășoară sub forma a două competiții de schi și snowboard care constau în slalom special și slalom uriaș.

Premierea va avea loc în cadrul festivității de încheiere a competiției.

Amfitrionul acestei ediții este domnul arh. Lucian Pârvulescu.

Înscrierile și confirmările de participare se fac numai la Filiala București a O.A.R. până luni 21 februarie 2022, ora 16:00, pe adresa de e-mail secretariat@oar-bucuresti.ro

Răspunsuri la întrebările pe care ni le veți adresa precum și alte precizări vor fi postate pe pagina web a filialei www.oar-bucuresti.ro

Program:

25 februarie 2022 (vineri):

ora 13:00 - 13:30 - deschiderea concursului și primirea concurenților

ora 13:30 – proba „Slalom special” 2 manșe

26 februarie 2022 (sâmbătă):

ora 9:30 – proba „Slalom uriaș”, 2 manșe

ora 12:30 - Snowboard

ora 15:00 - Premierea concursului

Secțiuni și categorii de participanți

Secțiunea  A: Arhitecți și membri de familie ai arhitecților

Secțiunea  B: Invitați și membri de familie ai invitaților

Categoria 1, juniori până la 12 ani, băieți și fete

Categoria 2,  juniori mari 12 – 18 ani, băieți și fete

Categoria 3, seniori I, 18 - 40 ani, băieți și fete

Categoria 4, seniori II, 40 – 55 ani, bărbați și femei

Categoria 5, seniori III, 55-70 ani, bărbați și femei

Categoria 6, peste 70 ani, bărbați și femei

Pentru Snowboard nu vor fi categorii de vârstă

Se vor acorda premii primilor 3 clasați la fiecare categorie.

Premiile vor consta din medalii, diplome, cărți și materiale promoționale oferite de sponsori.

Anul acesta taxa de participare pentru cele 2 zile de competiție va fi de 40 lei pentru adulți, 10 lei pentru arhitecți stagiari și studenți arhitecți, iar pentru copii și adolescenți (până la 19 ani) participarea este gratuită.

Pe pârtie participanții trebuie să achite o garanție de 20 lei, pentru numerele de concurs, care se restituie la predarea numerelor.

Taxele vor fi colectate pe pârtie de echipa de monitorizare.

Înscrierile și confirmările de participare se fac numai la Filiala București a O.A.R. până luni 21 februarie 2022, ora 16:00, pe adresa de e-mail secretariat@oar-bucuresti.ro

Alte precizări:

Participanții sunt rugați să furnizeze următoarele date pentru a putea fi trecuți corect în listele de concurs: categoria de vârstă, dacă sunt arhitecți sau invitați, la ce probe participă schi sau/și snowboard.

Se poate participa la toate cele 3 probe adică slalom special schi, slalom uriaș schi și snowboard sau la una sau două probe.

Urcările cu telescaunul sau teleschiul se plătesc de către participanți.

Pe lângă diplome, cupe și medalii vor exista și premii în obiecte și cadouri de la sponsori.

Mulțumim partenerilor și sponsorilor pentru sprijinul acordat: Wienerberger, Alumil, Asociația RIDA, Holcim, Greentek și Alukönigstahl.

Cazarea se rezervă individual. Se recomandă hoteluri și pensiuni în apropierea pârtiei, cum ar fi:

Fulg de Nea tel.: 0787 254286,

Pensiunea Campionilor tel.: 0727 511086,

Pensiunea Casa Frentz tel.: 0733 108080,

Pensiunea Faast, tel. : 0724 980172,

toate în imediata apropiere a pârtiei.

Dacă se dorește cazarea la una din pensiunile de mai sus, trebuie menționat că este pentru Cupa Arhitecților la Schi.

REZERVAREA CAZĂRII AR TREBUI FĂCUTĂ CÂT MAI REPEDE!!!

Vă așteptăm în număr cât mai mare și vă dorim succes!

arh. Emil Ivănescu 
Președinte O.A.R. București

arh. Lucian Pârvulescu