Prima paginăAnunțuriiulie 2021 › Apel de idei Casă bioclimatică Alumil și workshop nZEB
27 iulie 2021 • Agenda O.A.R. București

Apel de idei Casă bioclimatică Alumil și workshop nZEB

Dragi colegi,

Avem bucuria să vă invităm la deschiderea online a Apelului de Idei “Casa bioclimatică Alumil”, în cadrul Anualei de Arhitectură București 2021. Evenimentul va avea loc joi, 29 iulie 2021,ora 17:00, pe contul de facebook al OAR București.

facebook.com/oar.bucuresti

Pe 16 iulie a avut loc workshopul nZEB, în cadrul Săptămânii nZEB, din dorința de a surprinde cât mai bine toate conceptele arhitecturii verzi, sustenabile.

Arhitectura bioclimatică este o modalitate de a proiecta clădiri plecând de la aspectul climatic, asigurând confortul termic și utilizând resurse de mediu.

Problema mediului, a consumului de enrgie, a reutilizării produselor, a limitării poluării sunt ingredientele esențiale ale societății începutului de secol XXI. În acest context,  Alumil,  alături de Anuala de Arhitectură București 2021 și OAR București,  dezvoltă un exercițiu adresat arhitecților: de a propune un concept pentru o  locuința individuală  bioclimatică pentru un viitor sustenabil, care să înglobeze elemente de design cu respect pentru mediu, natură și eficiență energetică.

Conform unui  raport IEA, Agenția Internațională de Energie, organism al  Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare(OECD), sectorul de construcții consumă aproximativ 36% din energia planetei și produce 40% emisii de CO2.

În acest context, obiectivele unei arhitecturi bioclimatice  sunt crearea de locuințe sănătoase și confortabile respectând mediul înconjurător. Pentru a face acest lucru este esențial să evităm materialele care poluează, asigurând binele biodiversității locale și folosind eficient energia, materialele de construcție și alte resurse.

Alumil, Anuala de Arhitectură București 2021 și OAR București invită la un program de ateliere creative având că temă arhitectura verde, arhitectura bioclimatică și standardul nZEB.