Prima paginăAnunțurimartie 2020 › Măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2
11 martie 2020 • Agenda O.A.R. București

Măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2

Doamnelor și domnilor arhitecți,

Pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 și micșorarea riscului de contactare a acestuia, atât de către dumneavoastră cât și de personalul O.A.R. București, prezentăm alăturat măsurile pe care filiala le va lua în intervalul 11-31 martie 2020.

Vor fi anulate toate ședințele, întâlnirile, evenimentele etc. programate pentru intervalul anunțat.

Pentru sediul filialei vom lua măsuri de protecție constând în amenajarea mobilierului de birou în sensul protejării personalului și dotarea cu substanțe dezinfectante.

Vă rugăm ca în această perioadă să evitați vizitarea sediului, apelând la serviciile online și telefonice.

În acest sens precizăm că, deși personalul filialei este prezent la programul de lucru cunoscut, programul destinat lucrului cu publicul se va restrânge la intervalul 10:00-14:00. În restul programului personalul va asigura serviciile solicitate prin telefon sau online.

Pentru diverse plăți vă rugăm insistent să apelați la plata online:
- online prin SIOAR la rubrica „Cotizații și taxe” – „Gestionează plăți”.
- prin transfer bancar cu respectarea următoarelor condiții:
Plata se face în contul IBAN RO95BTRLRONCRT0295885001 deschis la Banca Transilvania Agenția Universitate;
La rubrica explicații a ordinului de plată se vor completa OBLIGATORIU următoarele: numele și prenumele arhitectului, numărul TNA, perioada pentru care se achită cotizația.
Datele solicitate sunt necesare pentru identificarea plătitorului. În cazul în care datele solicitate sunt incomplete sau greșite, sau dacă folosiți alt cont, plata cotizației nu va fi înregistrată în evidența Filialei București.

Pentru eliberarea dovezilor vă rugăm insistent să apelați la serviciul oferit de SIOAR de transmitere a dovezilor online.

Aceia dintre dumneavoastră care doresc dovada în original sunt rugați să solicite transmiterea prin serviciul de curierat pus la dispoziție de filială optând în SIOAR, la completarea cererii, pentru metoda de transmitere „Curier cu plata la livrare”.

Măsurile anunțate vor fi revizuite pe parcursul intervalului în funcție de evoluția evenimentelor.

Vă mulțumim pentru înțelegere,

arh. Emil Ivănescu