Prima paginăAnunțurinoiembrie 2017 › 1 Decembrie ar trebui să fie și sărbătoarea monumentelor
30 noiembrie 2017 • Agenda O.A.R. București

1 Decembrie ar trebui să fie și sărbătoarea monumentelor

Cel puțin pentru arhitecți. Odată cu Sfântul Andrei și Sărbătoarea Națională de 1 Decembrie, am intrat într-o minivacanță în care nu putem rememora evenimente și oameni fără să ne amintim și de ceea ce aceștia au construit. Știm să moștenim case, cartiere și orașe, sau lăsăm corupția să decidă­? Corupția care distruge peste noapte ceea ce nu au demolat secolele sau corupția care construiește harnic, acoperind urme și ștergând pentru totdeauna identități.  

Marți 5 decembrie, OAR București a invitat ARCEN (Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate) să ne prezinte câteva date statistice din proiectul dedicat monumentelor, care ne pot ajuta să  înțelegem ce avem de făcut pentru a deveni, din „ultimii martori ai acestui oraș” (www.arcen.ro), moștenitorii, locuitorii și arhitecții lui demni și legitimi.