Prima pagină › Anunțuri › februarie 2015 › Deschidere expoziție - ”Locuirea în Bucureștii Noi”
6 februarie 2015

Deschidere expoziție - ”Locuirea în Bucureștii Noi”

Am fost întrebați de ce anume am făcut această expoziție acolo, la viitorul sediu al O.A.R. București din str. Sf. Constantin. Luat repede, eu sunt tentat să spun că am vrut ca proiectele grupei noastre să fie, încă odată, expuse și mai bine văzute. Gândul că, într-un loc de locuire valoroasă, acum lezat de aparițiile recente, proiectele studenților (toate, îndrăznesc să spun) degajă bună-cuviință și libere de orice stridență, nu m-a părăsit nici acum. Nu e puțin lucru. Apoi, dacă cineva atent va găsi și alte virtuți proiectelor, ne-am bucura. Ne-am bucura dacă, onest, ar vedea grija și re-cunoașterea acordată subînțelesului locului precum și pofta de a desena și de a descrie ceea ce, difuz, amenință să nu mai fie. Într-un fel, este și o expoziție document, o arhivă disimulată în spatele actului înnoitor, așadar, un proiect mărturisitor, vizibil în câteva, nu puține, dintre cele mai reușite.

Ca un gest secund, ne-am gândit ca ar fi bine ca, la un moment dat, să putem discuta, profesorii poate, despre acest proiect al universității noastre. S-a întâmplat, au vorbit și studenții, cred ca a fost un bun dialog și le mulțumesc acum profesorilor Mircea Ochinciuc, Adrian Spirescu, Dan Marin, Liviu Neaga și Ștefan Ghenciulescu. O mulțumire specială pentru Ștefan Vianu și, evident, mulțumim și celorlalți profesori ce nu au mai apucat să intervină în dialogul nostru.

Uneori, se poate întâmpla ca un alt loc, în afara incintei universității, sa fie acela de unde lucrurile se văd mai bine. Mulțumim O.A.R. București pentru generozitatea promptă și eficace. Mulțumim d-lui Igor.

Le mulțumim tuturor studenților ce au fost alături de grupa noastră. Ei au fost sarea și piperul. Florian Stanciu
Anca Malașincu
Tudor Elian


Fișiere atașate: