Prima paginăAnunțurimai 2008 › Chestionar - opinii preliminare privind Procedurile de informare si consultare a populatiei pentru planurile de urbanism si amenajarea teritoriului
9 mai 2008

Chestionar - opinii preliminare privind Procedurile de informare si consultare a populatiei pentru planurile de urbanism si amenajarea teritoriului

Stimate colege,
Stimati colegi,
 
Ordinul Arhitectilor din Romania va invita sa raspundeti "Chestionarului - opinii preliminare privind Procedurile de informare si consultare a populatiei pentru planurile de urbanism si amenajarea teritoriului".
Initiativa consultarii apartine Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor.
Transmitem motivatia si chestionarul in atasament.
 
Cu stima,
 
9 mai 2008
 
Secretar Executiv
arh. Cornelia Burcus
 
 
 

Stimate Doamne, Stimati Domni,

Va transmitem in atasament documentul "Chestionar- Opinii preliminare privind Procedurile de informare si consultare a populatiei pentru planurile de urbanism si amenajarea teritoriului" si cateva precizari in legatura cu acesta, cu rugamintea transmiterii acestuia catre toti membrii afiliati organizatiei dumneavoastra profesionale.

Preambul

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor a demarat elaborarea unei proceduri de informare și consultare a populației în conformitate cu art. 61 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu completările și modificările ulterioare, pe baza analizării și corelării prevederilor legislației de urbanism cu legislația de mediu, în special cu HG nr. 1076/2004 (privind procedura de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe). Această procedură va stabili modalitățile specifice de informare și consultare a populației care se aplică în derularea tuturor demersurilor de planificare urbană și teritorială - elaborarea planurilor de amenajarea teritoriului și de urbanism, în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare urbană durabilă.

Elaborarea procedurilor cuprinde următoarele faze, pe scurt:

Faza 1  (finalizată și avizată): Analiza și sinteza legislației naționale și comunitare; identificarea elementelor cheie de corelare a procedurilor de mediu cu cele de urbanism privind modalitățile de informare și consultare a populației în cadrul procesului decizional; studii de caz ale experiențelor naționale și europene;

Faza 2  în curs de elaborare: Elaborarea, conform legislației în vigoare, a unor proceduri specifice privind informarea și consultarea populației pentru proiectele de planificare urbană și teritorială - Redactarea I a procedurii;

Faza 3  (perioada probabilă 16 iunie - 8 octombrie 2008): Consultarea, printr-un proces complex, a inițiatorilor, elaboratorilor și utilizatorilor de planuri de urbanism și amenajarea teritoriului asupra structurii și conținutului documentului propus și redactarea finală.

Chestionarul atasat se constituie într-o consultare preliminară a specialiștilor și, împreună cu forumul on-line <http://groups.yahoo.com/group/consultare-urbanism >pe care vă invităm să-l folosiți pentru transmiterea unor opinii mai detaliate, își propune să evalueze succint percepția asupra subiectului și să identifice opiniile privind câteva aspecte sugerate de Comisia Tehnică de Specialitate care avizează lucrarea.

 

Chestionarul este anonim.

Opiniile colectate prin acest chestionar se vor constitui într-o analiză ce va putea fi pusă la dispoziția dumneavoastră de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor. În cazul în care sunteți interesați să primiți acest document, precum și pentru mai multe detalii privind elaborarea acestor proceduri, vă rugam să vă adresați doamnelor:

Anca Ileana GINAVAR
Director General Adjunct, Coordonator Amenajarea Teritoriului si Urbanism
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor
Direcția Generală Dezvoltare Teritorială

E-mail anca.ginavar@mdlpl.ro <mailto:anca.ginavar@mdlpl.ro>

Adina RUSU
Consilier evaluare examinare
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor
Direcția Generală Dezvoltare Teritorială

E-mail adina.rusu@mdlpl.ro <mailto:adina.rusu@mdlpl.ro>

Așteptăm răspunsurile dvs. până pe 25 mai 2008

Vă mulțumim pentru timpul acordat și pentru opiniile dumneavoastră!


Fișiere atașate: