ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA FILIALA BUCUREŞTI	ANUNŢURI	EVENIMENTE
9 februarie 2012 Reminder - Invitatia de a participa la expoconferintele de arhitectura INGLASS, GIS si RIFF 2012 Igloo Media initiaza campania de prezentare a albumului "15re" 7 februarie 2012 Anuntul Librariei Carturesti privind lansarea ROD (ROmanian Design) "Premio Gubbio 2012" Informatii curs fotografie O.A.R. Bucuresti - actualizare februarie 2012 6 februarie 2012 Vernisajul expozitiei "Horia Creanga - crezul simplitatii"	Prima Ediţie a Serilor de Jazz pentru Arhitecţi - 15.12.2011, ora 19:00, Club Berlin	Conferinţa Naţională Extraordinară a OAR: 26 - 27 noiembrie 2011	Reuniune la Ordinul Arhitecţilor din Roma - 10-11 noiembrie 2011
arhiva \| anunţuri prin email	arhiva evenimente
Prima pagina	› Buletin informativ › ORDINUL no4
OAR Bucureşti Regulament Structura Filiale Istoric Evenimente Anunţuri Tabloul Teritorial Bucureşti Stagiatură şi atestare Documente Reuniuni Colegiu Şedinţe CTUAT Legislatie Buletin informativ Concursuri Achiziţii publice Arhitecti bucuresteni Biblioteca Cursuri Contact	ORDINUL no4 La palatul Cotroceni a avut loc expoziţia retrospectivă şi simpozionul internaţional Ion Mincu. Inaugurarea s-a făcut în prezenţa Preşedintelui României, domnul Ion Iliescu, a rectorului UAUIM, E.B.Popescu, a preşedintelui OAR, Şerban Sturdza, a preşedintelui OAR-Bucureşti, Viorel Hurduc şi a unui mare grup de profesori ai şcolii de arhitectură. Evenimentele au fost organizate de Universitatea de Arhitectură de către un grup de cadre didactice şi studenţi coordonat de Nicolae Lascu. La simpozion au fost prezentate un număr de studii care propun revalorizarea ca figură culturală de prim rang a lui Ion Mincu. Printre vorbitori s-au numărat: Mariana Celac, Ana Maria Zahariade, Anca Brătuleanu, Nicolae Lascu, Augustin Ioan, Mihail Caffe. ECLECTISMUL LUI ION MINCU Nicolae Lascu Figura aproape legendară - pentru arhitectura românească - a lui Ion Mincu este rezultatul unei perspective istoriografice în bună măsură unilaterale asupra personalităţii acestuia, fiind apreciat (aproape exclusiv) doar prin importanţa sa de fondator al stilului naţional modern. Este asociat astfel, pe bună dreptate, puternicului curent cultural de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, de afirmare a identităţii naţionale, prin formele specifice fiecărei arte. Ataşamentul său pentru valorile tradiţionale româneşti, existent încă din perioada studiilor pariziene, a stimulat, fără îndoială, căutările sale formale novatoare, într-un climat favorabil Acest punct de vedere, bine precizat încă de prieteni şi de foştii săi elevi a fost reluat şi adîncit în liniile sale principale în deceniile care au urmat. În lucrări monografice sau studii referitoare la stilul naţional, Mincu este considerat, în mod firesc, indiscutabil, reperul esenţial al noului curent arhitectural de inspiraţie tradiţională, pe care el însuşi l-a declanşat. În anumite cazuri este semnalată existenţa caracterului eclectic al unora dintre clădirile sau proiectele lui Mincu, fără a se insista însă asupra acestui aspect. Prin contrast, realizările sale de factură arhitecturală occidentalizantă (considerate în mod generic a fi eclectice), menţionate în treacăt doar sau analizate mai atent, sunt trecute ca importanţă pe un plan secund, chiar dacă, de multe ori, le este recunoscută valoarea. Mai recent, lucrări care aduc multe puncte de vedere noi asupra fenomenului general românesc insită asupra eclectismului unor lucrări ale sale. A lua în discuţie lucrările lui Mincu prin prisma valorilor recunoscute astăzi ca aparţinînd eclectismului este tentantă, cu atît mai mult cu cît poate arunca o privire mai cuprinzătoare asupra întregii sale opere. Departe de a se limita la aprecierea formei arhitectuale - şi a înscrieii acesteia în tipare / încadrări stilistice - istoriografia recentă (Jean-Pierre Epron) consideră eclectismul mai curînd o atitudine a spiritului, deschisă spre dezbaterea liberă a problemelor arhitecturii, a mijloacelor ei de exprimare, a rolului pe care-l poate avea în societatea modernă. Într-o perioadă în care au dispărut toate constrîngerile dogmelor şi regulilor academice, în care în faţa arhitecţilor s-au deschis orizonturile istoriei - cu toată varietatea de arhitecturi, aflate la îndemîna profesionistului - o nouă arhitectură, modernă, aceea a secolului al XIX-lea, putea fi rezultatul investigării şi analizei referinţelor istorice, transformarea şi adaptarea acestora în conformitate cu noile necesităţi moderne, respectiv cu programul de arhitectură. Pentru arhitectul eclectic, alegerea elementelor arhitecturale, provenind din diferite surse, este un act de opţiune personală; elementele istoriei arhitecturii nu devin exemplare decît după ce au fost decupate /extrase/, urmărind specificitatea problemelor puse de proiect. Proiectul este, de fapt, unul dintre elementele esenţiale ale eclectismului; demersul eclectic pragmatic - eficient, concret, modern - este, pînă la urmă, o discuţie asupra condiţiilor proiectului, prin el se caută rezolvarea conflictelor dintre necesităţile funcţionale, expresia formală şi condiţionările tehnice. Mijlocul de realizare a proiectului este compoziţia, concept central al eclectismului, care stabileşte dialectica între artă şi progres, între ştiinţă şi istorie, tradiţie şi noutate; compoziţia determină echilibrul între aceste forţe antagoniste într-o societate care rupe cu propria istorie dar care, în acelaşi timp, se refugiază în ea (prin forma arhitecturală). Eclectismul anunţă timpurile noi în acelaşi măsură în care descoperă istoria. În fine, prin libertatea de alegere a referinţelor istorice din orice parte a lumii şi din orice epocă, demersul eclectic a deschis cale liberă arhitecturilor în formă naţională, respectiv eclectismelor naţionale. În mod prograsiv, s-a abandonat combinarea stilurilor, obişnuită în compoziţie, pentru a adopta elemente stilistice (mai mult sau mai puţin) omogene, izvorîte dintr-un stil precis. Două exemple par a fi semnificative în deplasarea interesului spre valorile locale. Cronicarul Salonului parizian din 1883, apreciază proiectul BNR al lui Galeron şi C. Bernard ca fiind "foarte ingenios prezentat, cu planurile, faţadele şi secţiunile cotate, pentru proiectul de execuţie...Faţadele au un caracter monumental care vor face, în străinătate, onoare artiştilor noştri francezi". Cîţiva ani mai tărziu, în 1886, cronicarul deplînge însă proiectul lui A. Ballu pentru Palatul de Justiţie bucureştean: "Cum se face că /autorul/ n-a căutat în istorie şi în aspectul pitoresc al României motive decisive pentru a construi un monument care ar putea fi o operă de artă românescă, şi nu o imitaţie a Palatului de Justiţie din Duc, care este deja, la rîndul ei, o imitaţie". Începutul carierei lui Mincu coincide cu o modificare sensibilă a orientărilor arhitecturale existente în România şi în mod special în Bucureşti - de la clasicismul tîrziu spre eclectismul modern al marilor capitale europene, şi în special al Parisului. Într-adevăr, clădirile semnificative realizate în prima parte a anilor 1880 aparţin, cu foarte puţine excepţii, unui clasicism cu accente de severitate a expresiei arhitecturale, în care utilizarea riguroasă a ordonanţei determina, aproape în exclusivitate, arhitectura construcţiilor respective. Ministerul Finanţelor (arh. N. Cerchez, 1884), Palatul regal (arh. P. Gottereau, 1885), hotelul Carol I din Constanţa (1885, arh. Al. Orăscu) precum şi numeroase locuinţe, aparţin acestei orientări predominante. O excepţie este doar Paul Gottereau care, activ în capitală încă din 1875 (C. Mucenic), a introdus primele reflexe ale eclectismului francez, prin proprietatea Assan (1873) sau prima variantă a Casei de Economii (1874), ambele situate pe Calea Victoriei, demolate în diferite perioade ale modernizării oraşului. Ceea ce se poate denumi înnoirea masivă a arhitecturii bucureştene - dar şi a Vechiului Regat, în general - a avut loc prin prezenţa activă a unui număr sporit de arhitecţi, cei mai mulţi formaţi la Ecole de Beaux Arts din Paris. Aceeşti aparţin unei generaţii relativ numeroase care şi-a început studiile pariziene după 1865, începîndu-şi cariera profesională după 1880: Alexandru Săvulescu în 1880, Ion Mincu şi Ion Socolescu în 1884, Leonida Negrescu din 1889, Dumitru Maimarolu din 1888 etc.; lor le-au urmat, în jurul lui 1890, C. Băicoianu, G. Sterian, T. Dobrescu, F. Xenopol etc. Acestora trebuie să-i alăturăm pe francezii Albert Galeron şi Cassien Bernard şi pe elveţianul Louis Blanc, care au realizat, după 1883, cîteva din cele mai importante clădiri monumentale bucureştene ale ultimei părţi a secolului (cu excepţia mai vechilor edificii ale Teatrului Naţional şi a Universităţii), precum şi arhitecţi formaţi în spiritul culturii central europene, cum au fost Richard Kraft (activ din 1880), Adolf Lang (activ din 1883) şi George Mandrea (activ din 1886). Acest moment coincide - şi a fost alimentat - de importantele modificări politice şi sociale ale deceniului. Proclamarea Regatului, în 1881, ca o consecinţă firească a obţinerii independenţei desăvîrşite faţă de imperiul otoman, a fost punctul de început al unei perioade îndelungate de stabilitate politică, care a favorizat dezvoltarea economică şi implicit activitatea constructivă şi urbanistică. Dacă în privinţa construcţiei de locuinţe, statisticile semnalează o creştere accentuată a numărului acestora, legea din 1882, privind "înfiinţarea de edificii şi construcţii publice", a generat începutul realizării de sedii ale instituţiilor moderne ale statului (ministere, clădiri cu caracter cultural, financiar etc.), precum şi a reţelei teritoriale ale acestora (cum a fost în cazul instituţiilor şcolare, militare, administrative etc.). Prin urmare, Mincu nu a urmat calea predecesorilor săi ci a facilitat, odată cu colugii săi de generaţie, pătrunderea deplină a arhitecturii eclectice. În deplină concordanţă cu asimilarea rapidă a culturii occidentale - ca semn al modernizării României - recuperînd, şi în acest caz, un decalaj de cîteva decenii, eclectismul de factură franceză a fost, practic, graţie lui Mincu (Socolescu şi Lecomte de Nouy), contemporan cu cel de inspiraţie locală (regională), semnalat de istoriografie în toate ţările europene spre sfîrşitul secolului al XIX-lea. Asimilarea unei experienţe bine sedimentate ale arhitecturii franceze, prin urmare, făcută chiar în anii consideraţi a exprima deplina maturitate a acesteia (eclectismul), este dublată de experimentarea formelor naţionale. Acest din urmă aspect este datorat atît impulsului general al culturii româneşti cît şi afinităţii personale a lui Mincu, atestată încă din anii formării la Paris, de schiţele semnalate de Carmen Popescu. Eclectismul devine limbajul predominant, de "consum" după 1890. Eclectismul lui Mincu: După 1890, autoritatea pe care şi-a cîştigat-o, în pofida afirmaţiilor sale, a determinat numirea în diferite comisii tehnice de analiză a unor construcţii definitorii ale Bucureştiului modern, cum este Ateneul Român, sau, poate, în mai mare măsură, pentru proiectele succesive ale lui Giulio Magni pentru Arhivele Statului (1893-1895), care sunt exemplare în acest sens. Alături de alţi arhitecţi (N. Cerchez, G. Steria sau L. Blanc), Mincu comentează doar trecător forma arhitecturală; ceea ce-l interesează sunt rigoarea şi logica planului (a rezolvărilor funcţionale), rezolvările structurale, situare în raport cu contextul urban etc. Toate acestea se înscriu, fără îndoială, în logica proiectului de arhitectură, dar, în mod special, în preceptele pe care, cu siguranţă, Guadet, profesorul său de atelier, nu a încetat să insiste, aşa cum ceva mai tîrziu va pleda în celebrul său tratat. În anumite situaţii, proiectul devine instrumentul prin care tehnica modernă îşi face loc în cele mai insolite programe. Biserica de la Valea Călugărească are, spre exemplu, cupola de deasupra naosului alcătuită xclusiv dintr-o ţesătură de profile metalice laminate, pe care este prins suportul frescelor. Şcoala Centrală de Fete este, de asemenea, prilejul de a face din proiectul de arhitectură sinteza rezolvărilor funcţionale, a instalaţiilor moderne necesare unei astfel de instituţii ca şi a unor considerente personale, de ordin psihic şi de ambianţă generală, care condiţionează plastica arhitecturală. Contradicţia dintre sobrietatea tratării exterioare şi bogăţia decorativă a curţii - ce spune Mincu; ce spune Jurnalul CTS Curtea interioară: "Această galerie, spunea Mincu într-un raport din 1892, necesară pentru a stabili o comunicare acoperită între diferitele părţi ale localului şcolii, a fost tratată cu oarecare grijă, căutînd a i se da un aspect pe cît s-a putut mai vesel şi mai plăcut, pentru a face astfel mai puţin trist traiul elevelor condamnate a trece în închisoare cei mai veseli ani ai vieţii lor. Caracterul arhitectural al acestei galerii cere, fără îndoială, ca ea să rămînă deschisă şi ceea ce m-a încurajat în adoptarea acestei dispoziţii a fost exemplul tuturor vechilor noastre schituri, aşezate mai totdeauna în localităţi cu clime mai aspre decît aceea a capitalei şi locuite în mare parte de bătrîni a căror sănătate era, cel puţin, tot aşa de debilă ca aceea a copiilor" (Mincu, 1892). ".. iar încît despre porticul curţii centrale el este conceput într-un stil ce nu este în armonie nici cu faţada principală nici cu cele secundare; afară de aceasta, modul construcţiunei acelui portic, adică cu coloane monolite de piatră, capiteluri bogate, arcade mulurate asemenea de piatră şi cu profiluri delicate, constituie, după consiliu, o lucrare de arta foarte costisitoare, ce nu cadrează cu sistemul de economie adoptat în celelalte părţi ale edificiului, e expusă la degradări şi nu-şi justifică utilitatea în vederea poziţiei ce ocupă. Pentru acest portic, de altminteri necesar în sistemul proiectului, credem că s-ar fi putut găsi o soluţie mai satisfăcătoare şi în acelaşi timp mai economică, dacă s-ar adopta vreunul din sistemele aplicate în arta construcţiunilor moderne pentru asemenea cazuri" (Jurnal 340/15/27 sept. 1887 al Consiliului Lucrărilor Publice "Asupra faţadei principale, consiliul văzut că ea este tratată într-un stil ce se depărtează cu totul de la osebitele moduri întrebuinţate înconstrucţiunea edificiilor publice, astfel că elementele de comparaţiune lipsind este a priori foarte anevoie de a putea aprecia efectul ce clădirea va avea după executare sub raportul estetic şi dacă cu ajutorul ornamentaţiei speciale admise de autor, clădirea va putea dobîndi un caracter care să corespundă cu destinaţiunea sa." (Jurnal 340/15/27 sept. 1887 al Consiliului Lucrărilor Publice). fragment din comunicarea prezentată la simpozionul "Ion Mincu 150 ani" MEMORIALUL MINCU si IMOBILUL OAR un proiect al ORDINULUI ARHITECŢILOR din ROMÂNIA Celebrăm în acest an 150 de ani de la naşterea şi 90 de ani de la dispariţia arhitectului Ion Mincu, fondatorul modernităţii arhitecturale româneşti şi al învăţămîntului superior de arhitectură, autorul unei opere esenţiale de arhitect. Cu prilejul acestei duble rememorări, comitetul de iniţiativă al OAR propune comunităţii arhitecţilor reprezentate prin Ordinul Arhitecţilor din România un program prin care să se realizeze: cumpărarea proprietăţii de 910 mp din Bucureşti, strada Pictor Verona, pe care se află şi casa, remodelată de Ion Mincu pentru biroul şi familia sa, unde a locuit şi a lucrat din 1890 pînă la dispariţia sa în 1912; restaurarea locuinţei şi crearea Memorialului Mincu în spaţiul imaginat şi executat de arhitect pentru sine; degajarea selectivă a terenului şi valorificarea excepţionalului său potenţial prin realizarea unui concurs naţional de arhitectură, posibilitate consfinţită de Certificatul de Urbanism eliberat în 19 august 2002. Valorificarea proprietăţii Mincu ar pune în dialog viitorul imobil OAR cu arhitectura de referinţă a imobilului ARO-Patria. Plasat în prestigioasa rezervaţie de arhitectură a capitalei, ce a atras în cursul istoriei funcţiuni de prim rang, acest program face apel la conjugarea unor eforturi importante de naturi diferite, de la concepţia şi implantul unui obiect nou de arhitectură în nucleul central, la montajul financiar şi execuţie pentru a asigura apoi exploatarea de succes a patrimoniului astfel realizat, spre beneficiul şi prestigiului Ordinului. Pentru realizarea acestui program adresăm -confraţilor arhitecţi reuniţi în Ordinul Arhitecţilor din România -colegilor arhitecţi din diaspora -bucureştenilor iubitori ai oraşului şi arhitecturii lui; -colegilor, colaboratorilor şi constructorilor care transferă în realitate proiectul de arhitectură -comunităţii culturale şi artistice, tuturor celor ce preţuiesc opera lui Ion Mincu -întreprinzătorilor şi oamenilor de afaceri a căror energie este esenţială pentru realizarea iniţiativelor de construcţie, invitaţia de a contribui la constituirea fondurilor necesare achiziţionării proprietăţii lui Ion Mincu ca etapă primă pentru Memorialul Mincu şi investiţia în imobilul OAR, ca etapă ulterioară. Emblemă a solidarităţii de breaslă, Imobilul OAR ar răspunde, un secol mai târziu, iniţiativei şi listei de subscripţie lansate de Ion Mincu însuşi. Contul bancar pentru subscripţiile destinate Memorialului Mincu şi Imobilului OAR: titular: Ordinul Arhitecţilor din România denumire: "Casa arhitect Ion Mincu" în lei: 251100952000808 în valută: 251100252000808 deschis la Banca Română pentru Dezvoltare - Sucursala Municipiului Bucureşti. Concursul ANL - "Locuinţe pentru tineret destinate închirierii" o posibilă opţiune pentru Bucureşti Au fost anunţate rezultatele concursului "Locuinţe pentru tineret destinate închirierii" organizat de MLPTL în colaborare cu ANL şi cu OAR. Juriul, format din 9 membri a fost prezidat de dl. arh. Gheorghe Pătraşcu, director general DGATU/MLPTL şi i-a avut în compunere pe Octavian Mănoiu (DGTC), Marin Negoiţă (DGLP), Mariana Ioniţă (DGCL), Dumitru Fanea (ISC), Dan Postelnicu (ANL), Dorin Ştefan (OAR), Dan Marin (OAR), Florian Stanciu (UAUIM). Tema de concurs cerea rezolvarea unui mini-cartier de locuinţe ieftine destinate tinerilor. Criteriile de judecată tehnico-economică au presupus ca toate tipurile de apartamente propuse să se încadreze în limitele stabilite prin legile şi normativele în vigoare şi ca preţul de cost să fie minim. Dincolo de aceasta însă este de remarcat procuparea MLPTL de a aduce un plus de calitate locuirii în aceste case ieftine printr-o proiectare deosebit de atentă. Concursul, de nivel naţional şi primul pe o asemenea temă, a pus faţă în faţă o sumă de abordări urbanistice şi arhitecturale dintre care s-a distins oferta firmei HAX srl - Bucureşti, arh. Viorel Hurduc. Încercarea de a proiecta locuinţe relativ ieftine dar care să fie capabile să găzduiască un trai decent şi să genereze un mediu social civilizat este de-a dreptul o provocare pentru arhitecţii români, dacă nu chiar o temă cu accente grave. Aşteptăm cu real interes realizarea aceastui prim experiment ANL în Bucureşti pentru a-i testa validitatea ca opţiune de rezolvare a actualei crize de locuinţe din capitala. În urma analizei ofertelor depuse s-au acordat următoarele premii: Premiul I - SC HAX - Arhitectură, Construcţii, Design srl Premiul II - SC Proiect Bucureşti SA Premiul III - arh. Victor Ivaneş, Bucureşti Premiul III - SC Arhigrafic srl. Focşani, arh D. Olaru Menţiunea I - MB Studio, Bucureşti Menţiunea II - SC Proiect Bihor SA CAREUL NEGRU Hélene Binet - Fotografie de arhitectură (23.10. - 24.11.2002 Galeria Noua) De origine franco-elveţiană stabilită la Londra, Hélene Binet a studiat fotografia la Roma, la Instituto Europeo di Disegn. După doi ani de colaborare cu Grand Theatre de Geneve, Hélene Binet s-a orientat către fotografia de arhitectură. Întîlnirea cu arhitectul Daniel Libeskind, pe vremea cînd încă studia la Roma, a încurajat-o să ia aceasta hotărîre. În opinia lui, Hélene Binet are un deosebit simţ al spaţiului şi "reuşeste să descopere şi să arate intensitatea interioară a arhitecturii prin materializarea fenomenului luminii, texturii şi densităţii, toate într-o compoziţie conceptuală." Artista nu documentează, nu prezintă ansambluri şi detalii/obiecte de arhitectură ci se concentrează asupra reducerii contrastului dintre arhitectura reală şi arhitectura reprezentată prin fotografie. În anumite proiecte Hélene Binet se implică încă de la început, studiind primele desene şi schiţe, încercînd să descopere ce îl inspiră pe arhitect şi problemele conceptuale pe care acesta şi le pune. Fotografia de arhitectură a Hélenei Binet reflectă libertatea cu care artista îşi pune întrebari despre spaţiile pe care le fotografiază şi talentul de a simţi arhitectura prin umbre şi lumini. Expozitia de la Galeria Noua prezintă o serie de fotografii alb/negru cu proiectele arhitecţilor Zaha Hadid, Daniel Libeskind, Peter Zumthor, Sigurd Lewerentz, Dom Van der Laan, Le Corbusier. Concursul Catedrala Patriarhală 2002 IPS Bartolomeu Anania şi arh. Augustin Ioan în faţa machetei viitoarei Catedrale Patriarhale. A doua parte a concursului "Catedrala Patriarhală 2002" a dat concurenţilor ocazia de a-şi prezenta direct juriului lucrările. Din cele trei prezentări vă prezentăm extrase din cea a lui Augustin Ioan, Prezentarea a avut o pondere importantă în economia concursului şi se poate spune chiar că a făcut diferenţa între echipele participante. Domnii arhitecţi Nicolae Vlădescu şi Florin Biciuşcă au ales să se prezinte singuri în vreme ce Augustin Ioan a fost înconjurat de o numeroasă echipă de tineri arhitecţi şi studenţi. Aceasta a întărit ideea de capacitate a acestui colectiv de a răspunde solicitărilor care pot apărea pe parcurs în mod creativ şi flexibil. În contrapartidă proiectele Vlădescu şi Biciuşcă au evoluat mai puţin faţă de faza iniţială menţinîndu-şi tipul de abordare şi imagine propus în prima etapă. Juriul a exprimat mulţumiri tuturor participanţilor aceştia fiind chiar aplaudaţi pentru efortul depus. Putem conchide că a fost preferat proiectul care propunea o sinteză creativă a unor elemente tradiţionale şi contemporane. Prima parte a prezentării lui Augustin Ioan s-a concentrat asupra naturii simbolice a ansamblului, a doua s-a referit la volumetrie şi la modul în care echipa a răspuns solicitărilor juriului iar a treia la iluminare - care a fost unul dintre punctele cele mai importante ale proiectului. În final a fost prezentat şi un film. AI: În momentul în care am citit tema şi ne-am pus problema unei biserici naţionale ne-am gîndit că aceast ansamblu ar trebui să fie un fel de nod în jurul istoriei Bisericii Ortodoxe Române în sensul în care ea trebuie să prezinte atît trecutul de pînă acum - cu originile sale inclusiv - cît şi să tragă după sine în viitor tot ce se va întîmpla de acum încolo. Am pornit în procesiune către est cu această curte a Sf. Apostol Andrei - a fost primul lucru pe care l-am proiectat, înainte de a proiecta biserica propriu-zisă - gîndindu-ne că un asemenea loc public poate spune cîteva cuvinte despre originea creştinismului în România. Pe mare, simbolizată de o oglindă de apă care amplifică imaginea dinspre centrul oraşului se desfăşoară această procesiune de cruci ale Sfîntului Andrei. Ne-am gîndit ca un astfel de element să fie îmbrăcat în piatră de Dobrogea. În spate avem de asemenea o referinţă la Sf. Apostol Andrei, un fel de panteon al neamului care se află în umbra altarului Catedralei Patriarhalei, de data aceasta tratată în metal. A treia piaţă face legătura la modul propriu, ca un cordon ombilical cu clădirea administrativă. Piaţa aceasta este închisă, ca o incintă de mănăstire, şi aparţine clădirii administrative care, la rîndul ei, dă seama despre prezenţa catedralei. Ceea ce este convex la clădirea catedralei se află aici concav. Am închis volumul catedralei cu această ramă albă de marmură supralustruită, ca o referire şi la Brîncuşi, care folosea acest procedeu, astfel încît acest cadru să devină ca un pod şi ca un perete de informaţii pentru care aş vrea să vă ofer şi cîteva variante posibile de dezvoltare. Într-o primă instanţă ne-am gîndit la această alternanţă de asize de piatră şi cărămidă atît de proprie bisericilor medivale româneşti. În multe bisericile restaurate de Balş de exemplu găsim acest lucru. Noi încercăm să facem în acestă a doua fază o referinţă cît se poate de explicită la un moment auroral al istoriei BOR atunci cînd şi Athosul ne stătea aproape, prin grija voievozilor români. De asemenea ne-am gîndit că această biserică trebuie să dea seama despre atributul naţional. Există un mod brutal de a face asta şi anume cel de a face colaj. L-am refuzat din start! Sînt însă cîteva elemente care să trimită în mod ceva mai subtil sper la această componentă naţională. Este vorba despre referinţa la Sf. Nicolae Domnesc. Întîmplarea face să ne aflăm în proximitatea reinanugurării acestui locaş de cult foarte preţios pentru istoria noastră naţională. Este o primă catedrală şi are plan de cruce greacă. Planul de cruce greacă este după opinia noastră cel care va asigura monumentalitatea spaţiului liturgic propriu-zis, a locului în care se desfăşoară slujbele, a naosului bisericii. Balcoanele pe care le-am propus accentuează centralitatea naosului. Este un joc pe care l-am imaginat ţinînd cont de această axialitate accentuată, această înşiruire a spaţiilor şi a faptului că atunci cînd ajungi în naos trebuie să te opreşti. În al doilea rînd ne-am gîndit să facem o referinţă, o închinare către arhitectura Moldovei. Şi acest exonartex, pe care l-am prezentat şi la prima fază, este o referinţă la o Voroneţ. Ne-am pus problema de a arăta că este o biserică românească. Şi una dintre contribuţiile noastre importante, în modestia depărtării faţă de Bizanţ a fost ceea a icoanei pe sticlă. Este un moment în care putem să ridicăm la demnitatea monumentalului icoana pe sticlă. Aceste porţi care sînt chiar icoane de hram se deschid la marile sărbători lăsînd vizibilă icoana Maicii Domnului, la fel de importantă pentru tradiţie şi anume o icoană în mozaic de aur. Astfel că, la marile sărbători, biserica îsi arată dubla sa tradiţie, cea bizantină şi cea locală. Acest perete lateral care este orientat către piaţa de sud, cea în care se vor desfăşura marile ceremonii vrea să informeze despre natura spaţiului. El poate fi inscripţionat cu text biblic - săpat în piatră pe faţada catedralei - transmiţînd astfel cuvîntul Scripturii către mulţimea adunată în piaţă. La prima fază noi am aşezat, în mod simbolic, prin inscripţionarea postamentului, Catedrala pe Biblie. De asemenea acest perete poate fi tranformat într-o uriaşă expoziţie de icoane sau poate fi îmbrăcat în mozaic de aur. Am modificat şi turlele Catedralei pentru a-i da o demnitate monumentală ceva mai accentuată. Dacă vă uitaţi la machetă veţi observa probabil un lucru straniu. Este vorba despre clopotniţă. Nu am nici un merit în proiectarea acestui obiect. Şi de ce l-am pus acolo totuşi? Este ultima referinţă exactă pe care o avem despre proiectul Catedralei Patriarhale din 1937. Este turnul-campanilă proiectat de autorul acestei clădiri - arh. Simotta (Palatul Patriarhal nn), un obiect pe care în momentul în care l-am găsit, m-a făcut să realizez că nu mai are rost să proiectez o cloponiţă din moment ce ea a fost proiectată de un mare arhitect. Această clopotniţă este pe post de declanşator al poveştii acestei catedrale. Poveste care începe cu primul patriarh Miron Cristea şi cu primii români care au vrut să facă o Catedrală Patriarhală. Ne aşezăm într-un loc din care a fost ştearsă istoria iar această înrămare pe care o propunem poate să capete o dezvoltare ulterioară. Ne-am pus în continuare problema cu care am şi început proiectarea acestei catedrale şi anumea cea a luminii interioare. Lumina este aceea care ne sugerează natura spaţiului unei biserici. Cum va fi lumina în interiorul unei asemanea construcţii? Nu va fi lumină naturală, n-am ferit de ferestre pentru că n-am gîndit că ele aduc vitralii, şi ne-am spus că avem o referinţă în interiorul culturii bizantine şi anume lumina care trece prin piatră. Bisericile bizantine de la Ravena au în cadrul ferestrei lespezi de marmura sau alabastru atît de subţiri încît lasă lumina să treacă. Am făcut mai multe planşe de lumină pentru această etapă pentru a arăta două lucruri: poziţia acestor pereţi de lumină în turle şi dinspre altar. Bineînţeles că noi nu putem conta numai pe lumina naturală mai ales că ea va veni numai dinspre latura sudică. Aş mai spune un lucru extrem de important şi anume acela că noaptea biserica străluminează către oraş. De la această înălţime în sus ea este vizibilă, fiind mai înaltă decît orice altă clădire din jur şi biserica devine astfel un fel de far al oraşului. ............................................................................................ Florin Biciuşcă: "Riscul de a deveni hală era foarte mare. Am încercat să creez senzaţia că orice perete poate fi atins cu mîna aşa cum se întîmplă în Biserica Ortodoxă." Viorel Hurduc: "Aş spune că acest proiect este mai mult decît un act de cultură e mai degrabă un act spiritual." ROMHOTEL Cu ocazia expoziţiei naţionale ROMHOTEL 2002 în data de 25 octombrie au avut loc două conferinţe organizate de firmele M.TOP ROMANIA şi ARHITELIER SRL avînd ca temă: "Noi sisteme de catalogare şi inter-relaţionare a informaţiilor tehnice din domeniul construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor interioare (catalogul profesional on-line ARHICONSTRUCT) şi "Tendinţe moderne în amenajarea spaţiilor polivalente - compartimentare şi mobilare (hoteluri, birouri, centre de conferinţe, săli polivalente). www.arhiconstruct.ro. Diplome 2002 OAR Bucureşti va acorda un premiu pentru cea mai bună diplomă a anului universitar care va consta în sprijin financiar pentru efectuarea unor studii postuniversitare. La acestă primă ediţie premiul a fost acordat lui Adam Dorin Ştefan pentru lucrarea "Muzeu de Arheologie - Alba Iulia". Juriul compus din Viorel Hurduc, Costi Ciurea, Bogdan Bogoescu şi Dan Marin a apreciat lucrarea pentru abordarea conceptuală, pentru consistenţa studiului preliminar şi pentru calitatea grafică. Muzeul lui Adam Dorin Ştefan a intrat în competiţie cu alte patru nominalizări: "Centru Cultural Unesco" - Ioana Dancuş, "Sat de vacanţă - Gura Portiţei" - Andrei Şerbescu, "Piaţa Sf. Anton" - Radu Ponta, "Complex servicii loisir - Portul Constanţa" - Irina Băncescu. Şcoala a organizat o expoziţie, vizitată şi apreciată şi de către de către PM Adrian Năstase, şi va edita un catalog de prezentare a proiectelor. Bienala de arhitectura A avut loc vernisajul "Bienalei de Arhitectură Bucureşti 2002" ediţia a cincea, şi a expoziţiei "Centenar Octav Doicescu" în sălile de expoziţie ale Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" (UAUIM) luni 18 noiembrie 2002. Vernisajul a fost urmat de Conferinţele arhitecţilor Dan Sergiu Hanganu (luni) şi Mario Botta (marţi) în care au fost prezentate lucrări recente. Au fost acordate următoarele premii: arhitectură: "Casa Fotbalului" - Emil Barbu Popescu, Dragoş Perju, Remus Hîrşan, Nemes Karoly urbanism: "Transformarea structurala a Clujului" - Michael Buck, Eugen Panescu, Franz Ulrich, Torsten Wild arhitectură de interior şi design: "Amenajare apartament intr. Cretei" - Radu Teacă restaurare: "Biserici de lemn din Maramureş, Sălaj, Bihor, Satu-Mare", Niels Auner. Bienala va fi prezentată pe larg în numărul viitor al buletinului. Stimati colegi, Va aducem la cunoştinţă decizia O.A.R. în privinţa achitării de către membri a taxelor semestriale: Termenul de plată al cotizaţiei pentru semestrul II 2002 a expirat la data de 31 iulie 2002. Toţi membrii care nu au efectuat plata către OAR sînt consideraţi restanţieri. Neplata sumelor restante pînă la termenul de 31 ianuarie 2003 (6 luni) atrage automat sancţiunea de suspendare disciplinară a dreptului de semnătură şi neapariţia în Tabloul Naţional al Arhitecţilor ce va fi publicat pînă la data de 1.03.2003. Pentru membrii aflaţi în secţiuni fără drept de semnătură sau cu dreptul de semnătură suspendat la cerere, neplata cotizaţiei va conduce la neincluderea în TNA. Adeverinţele privind dreptul de semnătură şi parafele individuale (acolo unde nu au fost eliberate) se vor emite doar membrilor care sînt la zi cu plata cotizaţiei. Alte servicii şi facilităţi acordate membrilor pot fi condiţionate de plata cotizaţiei la zi dacă forurile de conducere ale filialei decid astfel. Monica Lotreanu secretar executiv
ORDINUL ARHITECTILOR DIN ROMANIA, FILIALA BUCURESTI Str. Academiei nr. 18-20, tel/fax: 303 9226, email: oarbuc@rdsmail.ro

ORDINUL
ARHITECŢILOR
DIN ROMÂNIA

FILIALA
BUCUREŞTI

9 februarie 2012: Reminder - Invitatia de a participa la expoconferintele de arhitectura INGLASS, GIS si RIFF 2012; Igloo Media initiaza campania de prezentare a albumului "15re"
7 februarie 2012: Anuntul Librariei Carturesti privind lansarea ROD (ROmanian Design); "Premio Gubbio 2012"; Informatii curs fotografie O.A.R. Bucuresti - actualizare februarie 2012
6 februarie 2012: Vernisajul expozitiei "Horia Creanga - crezul simplitatii"

Prima Ediţie a Serilor de Jazz pentru Arhitecţi - 15.12.2011, ora 19:00, Club Berlin

Conferinţa Naţională Extraordinară a OAR: 26 - 27 noiembrie 2011

Reuniune la Ordinul Arhitecţilor din Roma - 10-11 noiembrie 2011

arhiva | anunţuri prin email

arhiva evenimente

Prima pagina

ORDINUL no4

La palatul Cotroceni a avut loc expoziţia retrospectivă şi simpozionul internaţional Ion Mincu. Inaugurarea s-a făcut în prezenţa Preşedintelui României, domnul Ion Iliescu, a rectorului UAUIM, E.B.Popescu, a preşedintelui OAR, Şerban Sturdza, a preşedintelui OAR-Bucureşti, Viorel Hurduc şi a unui mare grup de profesori ai şcolii de arhitectură. Evenimentele au fost organizate de Universitatea de Arhitectură de către un grup de cadre didactice şi studenţi coordonat de Nicolae Lascu. La simpozion au fost prezentate un număr de studii care propun revalorizarea ca figură culturală de prim rang a lui Ion Mincu. Printre vorbitori s-au numărat: Mariana Celac, Ana Maria Zahariade, Anca Brătuleanu, Nicolae Lascu, Augustin Ioan, Mihail Caffe.

ECLECTISMUL LUI ION MINCU

Nicolae Lascu

Figura aproape legendară - pentru arhitectura românească - a lui Ion Mincu este rezultatul unei perspective istoriografice în bună măsură unilaterale asupra personalităţii acestuia, fiind apreciat (aproape exclusiv) doar prin importanţa sa de fondator al stilului naţional modern. Este asociat astfel, pe bună dreptate, puternicului curent cultural de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, de afirmare a identităţii naţionale, prin formele specifice fiecărei arte. Ataşamentul său pentru valorile tradiţionale româneşti, existent încă din perioada studiilor pariziene, a stimulat, fără îndoială, căutările sale formale novatoare, într-un climat favorabil
Acest punct de vedere, bine precizat încă de prieteni şi de foştii săi elevi a fost reluat şi adîncit în liniile sale principale în deceniile care au urmat. În lucrări monografice sau studii referitoare la stilul naţional, Mincu este considerat, în mod firesc, indiscutabil, reperul esenţial al noului curent arhitectural de inspiraţie tradiţională, pe care el însuşi l-a declanşat. În anumite cazuri este semnalată existenţa caracterului eclectic al unora dintre clădirile sau proiectele lui Mincu, fără a se insista însă asupra acestui aspect. Prin contrast, realizările sale de factură arhitecturală occidentalizantă (considerate în mod generic a fi eclectice), menţionate în treacăt doar sau analizate mai atent, sunt trecute ca importanţă pe un plan secund, chiar dacă, de multe ori, le este recunoscută valoarea.
Mai recent, lucrări care aduc multe puncte de vedere noi asupra fenomenului general românesc insită asupra eclectismului unor lucrări ale sale. A lua în discuţie lucrările lui Mincu prin prisma valorilor recunoscute astăzi ca aparţinînd eclectismului este tentantă, cu atît mai mult cu cît poate arunca o privire mai cuprinzătoare asupra întregii sale opere.

Departe de a se limita la aprecierea formei arhitectuale - şi a înscrieii acesteia în tipare / încadrări stilistice - istoriografia recentă (Jean-Pierre Epron) consideră eclectismul mai curînd o atitudine a spiritului, deschisă spre dezbaterea liberă a problemelor arhitecturii, a mijloacelor ei de exprimare, a rolului pe care-l poate avea în societatea modernă. Într-o perioadă în care au dispărut toate constrîngerile dogmelor şi regulilor academice, în care în faţa arhitecţilor s-au deschis orizonturile istoriei - cu toată varietatea de arhitecturi, aflate la îndemîna profesionistului - o nouă arhitectură, modernă, aceea a secolului al XIX-lea, putea fi rezultatul investigării şi analizei referinţelor istorice, transformarea şi adaptarea acestora în conformitate cu noile necesităţi moderne, respectiv cu programul de arhitectură. Pentru arhitectul eclectic, alegerea elementelor arhitecturale, provenind din diferite surse, este un act de opţiune personală; elementele istoriei arhitecturii nu devin exemplare decît după ce au fost decupate /extrase/, urmărind specificitatea problemelor puse de proiect. Proiectul este, de fapt, unul dintre elementele esenţiale ale eclectismului; demersul eclectic pragmatic - eficient, concret, modern - este, pînă la urmă, o discuţie asupra condiţiilor proiectului, prin el se caută rezolvarea conflictelor dintre necesităţile funcţionale, expresia formală şi condiţionările tehnice. Mijlocul de realizare a proiectului este compoziţia, concept central al eclectismului, care stabileşte dialectica între artă şi progres, între ştiinţă şi istorie, tradiţie şi noutate; compoziţia determină echilibrul între aceste forţe antagoniste într-o societate care rupe cu propria istorie dar care, în acelaşi timp, se refugiază în ea (prin forma arhitecturală). Eclectismul anunţă timpurile noi în acelaşi măsură în care descoperă istoria.

În fine, prin libertatea de alegere a referinţelor istorice din orice parte a lumii şi din orice epocă, demersul eclectic a deschis cale liberă arhitecturilor în formă naţională, respectiv eclectismelor naţionale. În mod prograsiv, s-a abandonat combinarea stilurilor, obişnuită în compoziţie, pentru a adopta elemente stilistice (mai mult sau mai puţin) omogene, izvorîte dintr-un stil precis. Două exemple par a fi semnificative în deplasarea interesului spre valorile locale. Cronicarul Salonului parizian din 1883, apreciază proiectul BNR al lui Galeron şi C. Bernard ca fiind "foarte ingenios prezentat, cu planurile, faţadele şi secţiunile cotate, pentru proiectul de execuţie...Faţadele au un caracter monumental care vor face, în străinătate, onoare artiştilor noştri francezi". Cîţiva ani mai tărziu, în 1886, cronicarul deplînge însă proiectul lui A. Ballu pentru Palatul de Justiţie bucureştean: "Cum se face că /autorul/ n-a căutat în istorie şi în aspectul pitoresc al României motive decisive pentru a construi un monument care ar putea fi o operă de artă românescă, şi nu o imitaţie a Palatului de Justiţie din Duc, care este deja, la rîndul ei, o imitaţie".

Începutul carierei lui Mincu coincide cu o modificare sensibilă a orientărilor arhitecturale existente în România şi în mod special în Bucureşti - de la clasicismul tîrziu spre eclectismul modern al marilor capitale europene, şi în special al Parisului. Într-adevăr, clădirile semnificative realizate în prima parte a anilor 1880 aparţin, cu foarte puţine excepţii, unui clasicism cu accente de severitate a expresiei arhitecturale, în care utilizarea riguroasă a ordonanţei determina, aproape în exclusivitate, arhitectura construcţiilor respective. Ministerul Finanţelor (arh. N. Cerchez, 1884), Palatul regal (arh. P. Gottereau, 1885), hotelul Carol I din Constanţa (1885, arh. Al. Orăscu) precum şi numeroase locuinţe, aparţin acestei orientări predominante. O excepţie este doar Paul Gottereau care, activ în capitală încă din 1875 (C. Mucenic), a introdus primele reflexe ale eclectismului francez, prin proprietatea Assan (1873) sau prima variantă a Casei de Economii (1874), ambele situate pe Calea Victoriei, demolate în diferite perioade ale modernizării oraşului.

Ceea ce se poate denumi înnoirea masivă a arhitecturii bucureştene - dar şi a Vechiului Regat, în general - a avut loc prin prezenţa activă a unui număr sporit de arhitecţi, cei mai mulţi formaţi la Ecole de Beaux Arts din Paris. Aceeşti aparţin unei generaţii relativ numeroase care şi-a început studiile pariziene după 1865, începîndu-şi cariera profesională după 1880: Alexandru Săvulescu în 1880, Ion Mincu şi Ion Socolescu în 1884, Leonida Negrescu din 1889, Dumitru Maimarolu din 1888 etc.; lor le-au urmat, în jurul lui 1890, C. Băicoianu, G. Sterian, T. Dobrescu, F. Xenopol etc. Acestora trebuie să-i alăturăm pe francezii Albert Galeron şi Cassien Bernard şi pe elveţianul Louis Blanc, care au realizat, după 1883, cîteva din cele mai importante clădiri monumentale bucureştene ale ultimei părţi a secolului (cu excepţia mai vechilor edificii ale Teatrului Naţional şi a Universităţii), precum şi arhitecţi formaţi în spiritul culturii central europene, cum au fost Richard Kraft (activ din 1880), Adolf Lang (activ din 1883) şi George Mandrea (activ din 1886).

Acest moment coincide - şi a fost alimentat - de importantele modificări politice şi sociale ale deceniului. Proclamarea Regatului, în 1881, ca o consecinţă firească a obţinerii independenţei desăvîrşite faţă de imperiul otoman, a fost punctul de început al unei perioade îndelungate de stabilitate politică, care a favorizat dezvoltarea economică şi implicit activitatea constructivă şi urbanistică. Dacă în privinţa construcţiei de locuinţe, statisticile semnalează o creştere accentuată a numărului acestora, legea din 1882, privind "înfiinţarea de edificii şi construcţii publice", a generat începutul realizării de sedii ale instituţiilor moderne ale statului (ministere, clădiri cu caracter cultural, financiar etc.), precum şi a reţelei teritoriale ale acestora (cum a fost în cazul instituţiilor şcolare, militare, administrative etc.).

Prin urmare, Mincu nu a urmat calea predecesorilor săi ci a facilitat, odată cu colugii săi de generaţie, pătrunderea deplină a arhitecturii eclectice. În deplină concordanţă cu asimilarea rapidă a culturii occidentale - ca semn al modernizării României - recuperînd, şi în acest caz, un decalaj de cîteva decenii, eclectismul de factură franceză a fost, practic, graţie lui Mincu (Socolescu şi Lecomte de Nouy), contemporan cu cel de inspiraţie locală (regională), semnalat de istoriografie în toate ţările europene spre sfîrşitul secolului al XIX-lea. Asimilarea unei experienţe bine sedimentate ale arhitecturii franceze, prin urmare, făcută chiar în anii consideraţi a exprima deplina maturitate a acesteia (eclectismul), este dublată de experimentarea formelor naţionale.

Acest din urmă aspect este datorat atît impulsului general al culturii româneşti cît şi afinităţii personale a lui Mincu, atestată încă din anii formării la Paris, de schiţele semnalate de Carmen Popescu. Eclectismul devine limbajul predominant, de "consum" după 1890.

Eclectismul lui Mincu:

După 1890, autoritatea pe care şi-a cîştigat-o, în pofida afirmaţiilor sale, a determinat numirea în diferite comisii tehnice de analiză a unor construcţii definitorii ale Bucureştiului modern, cum este Ateneul Român, sau, poate, în mai mare măsură, pentru proiectele succesive ale lui Giulio Magni pentru Arhivele Statului (1893-1895), care sunt exemplare în acest sens. Alături de alţi arhitecţi (N. Cerchez, G. Steria sau L. Blanc), Mincu comentează doar trecător forma arhitecturală; ceea ce-l interesează sunt rigoarea şi logica planului (a rezolvărilor funcţionale), rezolvările structurale, situare în raport cu contextul urban etc. Toate acestea se înscriu, fără îndoială, în logica proiectului de arhitectură, dar, în mod special, în preceptele pe care, cu siguranţă, Guadet, profesorul său de atelier, nu a încetat să insiste, aşa cum ceva mai tîrziu va pleda în celebrul său tratat.

În anumite situaţii, proiectul devine instrumentul prin care tehnica modernă îşi face loc în cele mai insolite programe. Biserica de la Valea Călugărească are, spre exemplu, cupola de deasupra naosului alcătuită xclusiv dintr-o ţesătură de profile metalice laminate, pe care este prins suportul frescelor. Şcoala Centrală de Fete este, de asemenea, prilejul de a face din proiectul de arhitectură sinteza rezolvărilor funcţionale, a instalaţiilor moderne necesare unei astfel de instituţii ca şi a unor considerente personale, de ordin psihic şi de ambianţă generală, care condiţionează plastica arhitecturală.

Contradicţia dintre sobrietatea tratării exterioare şi bogăţia decorativă a curţii - ce spune Mincu; ce spune Jurnalul CTS Curtea interioară: "Această galerie, spunea Mincu într-un raport din 1892, necesară pentru a stabili o comunicare acoperită între diferitele părţi ale localului şcolii, a fost tratată cu oarecare grijă, căutînd a i se da un aspect pe cît s-a putut mai vesel şi mai plăcut, pentru a face astfel mai puţin trist traiul elevelor condamnate a trece în închisoare cei mai veseli ani ai vieţii lor. Caracterul arhitectural al acestei galerii cere, fără îndoială, ca ea să rămînă deschisă şi ceea ce m-a încurajat în adoptarea acestei dispoziţii a fost exemplul tuturor vechilor noastre schituri, aşezate mai totdeauna în localităţi cu clime mai aspre decît aceea a capitalei şi locuite în mare parte de bătrîni a căror sănătate era, cel puţin, tot aşa de debilă ca aceea a copiilor" (Mincu, 1892).

".. iar încît despre porticul curţii centrale el este conceput într-un stil ce nu este în armonie nici cu faţada principală nici cu cele secundare; afară de aceasta, modul construcţiunei acelui portic, adică cu coloane monolite de piatră, capiteluri bogate, arcade mulurate asemenea de piatră şi cu profiluri delicate, constituie, după consiliu, o lucrare de arta foarte costisitoare, ce nu cadrează cu sistemul de economie adoptat în celelalte părţi ale edificiului, e expusă la degradări şi nu-şi justifică utilitatea în vederea poziţiei ce ocupă. Pentru acest portic, de altminteri necesar în sistemul proiectului, credem că s-ar fi putut găsi o soluţie mai satisfăcătoare şi în acelaşi timp mai economică, dacă s-ar adopta vreunul din sistemele aplicate în arta construcţiunilor moderne pentru asemenea cazuri" (Jurnal 340/15/27 sept. 1887 al Consiliului Lucrărilor Publice

"Asupra faţadei principale, consiliul văzut că ea este tratată într-un stil ce se depărtează cu totul de la osebitele moduri întrebuinţate înconstrucţiunea edificiilor publice, astfel că elementele de comparaţiune lipsind este a priori foarte anevoie de a putea aprecia efectul ce clădirea va avea după executare sub raportul estetic şi dacă cu ajutorul ornamentaţiei speciale admise de autor, clădirea va putea dobîndi un caracter care să corespundă cu destinaţiunea sa." (Jurnal 340/15/27 sept. 1887 al Consiliului Lucrărilor Publice).

fragment din comunicarea prezentată la simpozionul "Ion Mincu 150 ani"

MEMORIALUL MINCU si IMOBILUL OAR

un proiect al ORDINULUI ARHITECŢILOR din ROMÂNIA

Celebrăm în acest an 150 de ani de la naşterea şi 90 de ani de la dispariţia arhitectului Ion Mincu, fondatorul modernităţii arhitecturale româneşti şi al învăţămîntului superior de arhitectură, autorul unei opere esenţiale de arhitect.

Cu prilejul acestei duble rememorări, comitetul de iniţiativă al OAR propune comunităţii arhitecţilor reprezentate prin Ordinul Arhitecţilor din România un program prin care să se realizeze:

cumpărarea proprietăţii de 910 mp din Bucureşti, strada Pictor Verona, pe care se află şi casa, remodelată de Ion Mincu pentru biroul şi familia sa, unde a locuit şi a lucrat din 1890 pînă la dispariţia sa în 1912;
restaurarea locuinţei şi crearea Memorialului Mincu în spaţiul imaginat şi executat de arhitect pentru sine;
degajarea selectivă a terenului şi valorificarea excepţionalului său potenţial prin realizarea unui concurs naţional de arhitectură, posibilitate consfinţită de Certificatul de Urbanism eliberat în 19 august 2002.

Valorificarea proprietăţii Mincu ar pune în dialog viitorul imobil OAR cu arhitectura de referinţă a imobilului ARO-Patria. Plasat în prestigioasa rezervaţie de arhitectură a capitalei, ce a atras în cursul istoriei funcţiuni de prim rang, acest program face apel la conjugarea unor eforturi importante de naturi diferite, de la concepţia şi implantul unui obiect nou de arhitectură în nucleul central, la montajul financiar şi execuţie pentru a asigura apoi exploatarea de succes a patrimoniului astfel realizat, spre beneficiul şi prestigiului Ordinului.

Pentru realizarea acestui program adresăm
-confraţilor arhitecţi reuniţi în Ordinul Arhitecţilor din România
-colegilor arhitecţi din diaspora
-bucureştenilor iubitori ai oraşului şi arhitecturii lui;
-colegilor, colaboratorilor şi constructorilor care transferă în realitate proiectul de arhitectură
-comunităţii culturale şi artistice, tuturor celor ce preţuiesc opera lui Ion Mincu
-întreprinzătorilor şi oamenilor de afaceri a căror energie este esenţială pentru realizarea iniţiativelor de construcţie,
invitaţia de a contribui la constituirea fondurilor necesare achiziţionării proprietăţii lui Ion Mincu ca etapă primă pentru Memorialul Mincu şi investiţia în imobilul OAR, ca etapă ulterioară. Emblemă a solidarităţii de breaslă, Imobilul OAR ar răspunde, un secol mai târziu, iniţiativei şi listei de subscripţie lansate de Ion Mincu însuşi.

Contul bancar pentru subscripţiile destinate Memorialului Mincu şi Imobilului OAR:
titular: Ordinul Arhitecţilor din România
denumire: "Casa arhitect Ion Mincu"
în lei: 251100952000808
în valută: 251100252000808
deschis la Banca Română pentru Dezvoltare - Sucursala Municipiului Bucureşti.

Concursul ANL - "Locuinţe pentru tineret destinate închirierii"

o posibilă opţiune pentru Bucureşti

Au fost anunţate rezultatele concursului "Locuinţe pentru tineret destinate închirierii" organizat de MLPTL în colaborare cu ANL şi cu OAR.

Juriul, format din 9 membri a fost prezidat de dl. arh. Gheorghe Pătraşcu, director general DGATU/MLPTL şi i-a avut în compunere pe Octavian Mănoiu (DGTC), Marin Negoiţă (DGLP), Mariana Ioniţă (DGCL), Dumitru Fanea (ISC), Dan Postelnicu (ANL), Dorin Ştefan (OAR), Dan Marin (OAR), Florian Stanciu (UAUIM).

Tema de concurs cerea rezolvarea unui mini-cartier de locuinţe ieftine destinate tinerilor. Criteriile de judecată tehnico-economică au presupus ca toate tipurile de apartamente propuse să se încadreze în limitele stabilite prin legile şi normativele în vigoare şi ca preţul de cost să fie minim. Dincolo de aceasta însă este de remarcat procuparea MLPTL de a aduce un plus de calitate locuirii în aceste case ieftine printr-o proiectare deosebit de atentă. Concursul, de nivel naţional şi primul pe o asemenea temă, a pus faţă în faţă o sumă de abordări urbanistice şi arhitecturale dintre care s-a distins oferta firmei HAX srl - Bucureşti, arh. Viorel Hurduc. Încercarea de a proiecta locuinţe relativ ieftine dar care să fie capabile să găzduiască un trai decent şi să genereze un mediu social civilizat este de-a dreptul o provocare pentru arhitecţii români, dacă nu chiar o temă cu accente grave. Aşteptăm cu real interes realizarea aceastui prim experiment ANL în Bucureşti pentru a-i testa validitatea ca opţiune de rezolvare a actualei crize de locuinţe din capitala.

În urma analizei ofertelor depuse s-au acordat următoarele premii:

Premiul I - SC HAX - Arhitectură, Construcţii, Design srl
Premiul II - SC Proiect Bucureşti SA
Premiul III - arh. Victor Ivaneş, Bucureşti
Premiul III - SC Arhigrafic srl. Focşani, arh D. Olaru
Menţiunea I - MB Studio, Bucureşti
Menţiunea II - SC Proiect Bihor SA

CAREUL NEGRU

Hélene Binet - Fotografie de arhitectură (23.10. - 24.11.2002 Galeria Noua)

De origine franco-elveţiană stabilită la Londra, Hélene Binet a studiat fotografia la Roma, la Instituto Europeo di Disegn. După doi ani de colaborare cu Grand Theatre de Geneve, Hélene Binet s-a orientat către fotografia de arhitectură. Întîlnirea cu arhitectul Daniel Libeskind, pe vremea cînd încă studia la Roma, a încurajat-o să ia aceasta hotărîre. În opinia lui, Hélene Binet are un deosebit simţ al spaţiului şi "reuşeste să descopere şi să arate intensitatea interioară a arhitecturii prin materializarea fenomenului luminii, texturii şi densităţii, toate într-o compoziţie conceptuală."

Artista nu documentează, nu prezintă ansambluri şi detalii/obiecte de arhitectură ci se concentrează asupra reducerii contrastului dintre arhitectura reală şi arhitectura reprezentată prin fotografie. În anumite proiecte Hélene Binet se implică încă de la început, studiind primele desene şi schiţe, încercînd să descopere ce îl inspiră pe arhitect şi problemele conceptuale pe care acesta şi le pune. Fotografia de arhitectură a Hélenei Binet reflectă libertatea cu care artista îşi pune întrebari despre spaţiile pe care le fotografiază şi talentul de a simţi arhitectura prin umbre şi lumini.

Expozitia de la Galeria Noua prezintă o serie de fotografii alb/negru cu proiectele arhitecţilor Zaha Hadid, Daniel Libeskind, Peter Zumthor, Sigurd Lewerentz, Dom Van der Laan, Le Corbusier.

Concursul Catedrala Patriarhală 2002

IPS Bartolomeu Anania şi arh. Augustin Ioan în faţa machetei viitoarei Catedrale Patriarhale.

A doua parte a concursului "Catedrala Patriarhală 2002" a dat concurenţilor ocazia de a-şi prezenta direct juriului lucrările. Din cele trei prezentări vă prezentăm extrase din cea a lui Augustin Ioan, Prezentarea a avut o pondere importantă în economia concursului şi se poate spune chiar că a făcut diferenţa între echipele participante. Domnii arhitecţi Nicolae Vlădescu şi Florin Biciuşcă au ales să se prezinte singuri în vreme ce Augustin Ioan a fost înconjurat de o numeroasă echipă de tineri arhitecţi şi studenţi. Aceasta a întărit ideea de capacitate a acestui colectiv de a răspunde solicitărilor care pot apărea pe parcurs în mod creativ şi flexibil. În contrapartidă proiectele Vlădescu şi Biciuşcă au evoluat mai puţin faţă de faza iniţială menţinîndu-şi tipul de abordare şi imagine propus în prima etapă. Juriul a exprimat mulţumiri tuturor participanţilor aceştia fiind chiar aplaudaţi pentru efortul depus. Putem conchide că a fost preferat proiectul care propunea o sinteză creativă a unor elemente tradiţionale şi contemporane. Prima parte a prezentării lui Augustin Ioan s-a concentrat asupra naturii simbolice a ansamblului, a doua s-a referit la volumetrie şi la modul în care echipa a răspuns solicitărilor juriului iar a treia la iluminare - care a fost unul dintre punctele cele mai importante ale proiectului. În final a fost prezentat şi un film.

AI: În momentul în care am citit tema şi ne-am pus problema unei biserici naţionale ne-am gîndit că aceast ansamblu ar trebui să fie un fel de nod în jurul istoriei Bisericii Ortodoxe Române în sensul în care ea trebuie să prezinte atît trecutul de pînă acum - cu originile sale inclusiv - cît şi să tragă după sine în viitor tot ce se va întîmpla de acum încolo. Am pornit în procesiune către est cu această curte a Sf. Apostol Andrei - a fost primul lucru pe care l-am proiectat, înainte de a proiecta biserica propriu-zisă - gîndindu-ne că un asemenea loc public poate spune cîteva cuvinte despre originea creştinismului în România. Pe mare, simbolizată de o oglindă de apă care amplifică imaginea dinspre centrul oraşului se desfăşoară această procesiune de cruci ale Sfîntului Andrei. Ne-am gîndit ca un astfel de element să fie îmbrăcat în piatră de Dobrogea. În spate avem de asemenea o referinţă la Sf. Apostol Andrei, un fel de panteon al neamului care se află în umbra altarului Catedralei Patriarhalei, de data aceasta tratată în metal. A treia piaţă face legătura la modul propriu, ca un cordon ombilical cu clădirea administrativă. Piaţa aceasta este închisă, ca o incintă de mănăstire, şi aparţine clădirii administrative care, la rîndul ei, dă seama despre prezenţa catedralei. Ceea ce este convex la clădirea catedralei se află aici concav.

Am închis volumul catedralei cu această ramă albă de marmură supralustruită, ca o referire şi la Brîncuşi, care folosea acest procedeu, astfel încît acest cadru să devină ca un pod şi ca un perete de informaţii pentru care aş vrea să vă ofer şi cîteva variante posibile de dezvoltare. Într-o primă instanţă ne-am gîndit la această alternanţă de asize de piatră şi cărămidă atît de proprie bisericilor medivale româneşti. În multe bisericile restaurate de Balş de exemplu găsim acest lucru. Noi încercăm să facem în acestă a doua fază o referinţă cît se poate de explicită la un moment auroral al istoriei BOR atunci cînd şi Athosul ne stătea aproape, prin grija voievozilor români. De asemenea ne-am gîndit că această biserică trebuie să dea seama despre atributul naţional. Există un mod brutal de a face asta şi anume cel de a face colaj. L-am refuzat din start! Sînt însă cîteva elemente care să trimită în mod ceva mai subtil sper la această componentă naţională. Este vorba despre referinţa la Sf. Nicolae Domnesc. Întîmplarea face să ne aflăm în proximitatea reinanugurării acestui locaş de cult foarte preţios pentru istoria noastră naţională. Este o primă catedrală şi are plan de cruce greacă. Planul de cruce greacă este după opinia noastră cel care va asigura monumentalitatea spaţiului liturgic propriu-zis, a locului în care se desfăşoară slujbele, a naosului bisericii. Balcoanele pe care le-am propus accentuează centralitatea naosului. Este un joc pe care l-am imaginat ţinînd cont de această axialitate accentuată, această înşiruire a spaţiilor şi a faptului că atunci cînd ajungi în naos trebuie să te opreşti.

În al doilea rînd ne-am gîndit să facem o referinţă, o închinare către arhitectura Moldovei. Şi acest exonartex, pe care l-am prezentat şi la prima fază, este o referinţă la o Voroneţ. Ne-am pus problema de a arăta că este o biserică românească. Şi una dintre contribuţiile noastre importante, în modestia depărtării faţă de Bizanţ a fost ceea a icoanei pe sticlă. Este un moment în care putem să ridicăm la demnitatea monumentalului icoana pe sticlă. Aceste porţi care sînt chiar icoane de hram se deschid la marile sărbători lăsînd vizibilă icoana Maicii Domnului, la fel de importantă pentru tradiţie şi anume o icoană în mozaic de aur. Astfel că, la marile sărbători, biserica îsi arată dubla sa tradiţie, cea bizantină şi cea locală. Acest perete lateral care este orientat către piaţa de sud, cea în care se vor desfăşura marile ceremonii vrea să informeze despre natura spaţiului. El poate fi inscripţionat cu text biblic - săpat în piatră pe faţada catedralei - transmiţînd astfel cuvîntul Scripturii către mulţimea adunată în piaţă. La prima fază noi am aşezat, în mod simbolic, prin inscripţionarea postamentului, Catedrala pe Biblie. De asemenea acest perete poate fi tranformat într-o uriaşă expoziţie de icoane sau poate fi îmbrăcat în mozaic de aur. Am modificat şi turlele Catedralei pentru a-i da o demnitate monumentală ceva mai accentuată.

Dacă vă uitaţi la machetă veţi observa probabil un lucru straniu. Este vorba despre clopotniţă. Nu am nici un merit în proiectarea acestui obiect. Şi de ce l-am pus acolo totuşi? Este ultima referinţă exactă pe care o avem despre proiectul Catedralei Patriarhale din 1937. Este turnul-campanilă proiectat de autorul acestei clădiri - arh. Simotta (Palatul Patriarhal nn), un obiect pe care în momentul în care l-am găsit, m-a făcut să realizez că nu mai are rost să proiectez o cloponiţă din moment ce ea a fost proiectată de un mare arhitect. Această clopotniţă este pe post de declanşator al poveştii acestei catedrale. Poveste care începe cu primul patriarh Miron Cristea şi cu primii români care au vrut să facă o Catedrală Patriarhală. Ne aşezăm într-un loc din care a fost ştearsă istoria iar această înrămare pe care o propunem poate să capete o dezvoltare ulterioară.

Ne-am pus în continuare problema cu care am şi început proiectarea acestei catedrale şi anumea cea a luminii interioare. Lumina este aceea care ne sugerează natura spaţiului unei biserici. Cum va fi lumina în interiorul unei asemanea construcţii? Nu va fi lumină naturală, n-am ferit de ferestre pentru că n-am gîndit că ele aduc vitralii, şi ne-am spus că avem o referinţă în interiorul culturii bizantine şi anume lumina care trece prin piatră. Bisericile bizantine de la Ravena au în cadrul ferestrei lespezi de marmura sau alabastru atît de subţiri încît lasă lumina să treacă. Am făcut mai multe planşe de lumină pentru această etapă pentru a arăta două lucruri: poziţia acestor pereţi de lumină în turle şi dinspre altar. Bineînţeles că noi nu putem conta numai pe lumina naturală mai ales că ea va veni numai dinspre latura sudică. Aş mai spune un lucru extrem de important şi anume acela că noaptea biserica străluminează către oraş. De la această înălţime în sus ea este vizibilă, fiind mai înaltă decît orice altă clădire din jur şi biserica devine astfel un fel de far al oraşului.

............................................................................................

Florin Biciuşcă: "Riscul de a deveni hală era foarte mare. Am încercat să creez senzaţia că orice perete poate fi atins cu mîna aşa cum se întîmplă în Biserica Ortodoxă."

Viorel Hurduc: "Aş spune că acest proiect este mai mult decît un act de cultură e mai degrabă un act spiritual."

ROMHOTEL

Cu ocazia expoziţiei naţionale ROMHOTEL 2002 în data de 25 octombrie au avut loc două conferinţe organizate de firmele M.TOP ROMANIA şi ARHITELIER SRL avînd ca temă: "Noi sisteme de catalogare şi inter-relaţionare a informaţiilor tehnice din domeniul construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor interioare (catalogul profesional on-line ARHICONSTRUCT) şi "Tendinţe moderne în amenajarea spaţiilor polivalente - compartimentare şi mobilare (hoteluri, birouri, centre de conferinţe, săli polivalente). www.arhiconstruct.ro.

Diplome 2002

OAR Bucureşti va acorda un premiu pentru cea mai bună diplomă a anului universitar care va consta în sprijin financiar pentru efectuarea unor studii postuniversitare. La acestă primă ediţie premiul a fost acordat lui Adam Dorin Ştefan pentru lucrarea "Muzeu de Arheologie - Alba Iulia". Juriul compus din Viorel Hurduc, Costi Ciurea, Bogdan Bogoescu şi Dan Marin a apreciat lucrarea pentru abordarea conceptuală, pentru consistenţa studiului preliminar şi pentru calitatea grafică. Muzeul lui Adam Dorin Ştefan a intrat în competiţie cu alte patru nominalizări: "Centru Cultural Unesco" - Ioana Dancuş, "Sat de vacanţă - Gura Portiţei" - Andrei Şerbescu, "Piaţa Sf. Anton" - Radu Ponta, "Complex servicii loisir - Portul Constanţa" - Irina Băncescu. Şcoala a organizat o expoziţie, vizitată şi apreciată şi de către de către PM Adrian Năstase, şi va edita un catalog de prezentare a proiectelor.

Bienala de arhitectura

A avut loc vernisajul "Bienalei de Arhitectură Bucureşti 2002" ediţia a cincea, şi a expoziţiei "Centenar Octav Doicescu" în sălile de expoziţie ale Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" (UAUIM) luni 18 noiembrie 2002. Vernisajul a fost urmat de Conferinţele arhitecţilor Dan Sergiu Hanganu (luni) şi Mario Botta (marţi) în care au fost prezentate lucrări recente.

Au fost acordate următoarele premii:

arhitectură: "Casa Fotbalului" - Emil Barbu Popescu, Dragoş Perju, Remus Hîrşan, Nemes Karoly
urbanism: "Transformarea structurala a Clujului" - Michael Buck, Eugen Panescu, Franz Ulrich, Torsten Wild
arhitectură de interior şi design: "Amenajare apartament intr. Cretei" - Radu Teacă
restaurare: "Biserici de lemn din Maramureş, Sălaj, Bihor, Satu-Mare", Niels Auner.

Bienala va fi prezentată pe larg în numărul viitor al buletinului.

Stimati colegi,
Va aducem la cunoştinţă decizia O.A.R. în privinţa achitării de către membri a taxelor semestriale:

Termenul de plată al cotizaţiei pentru semestrul II 2002 a expirat la data de 31 iulie 2002. Toţi membrii care nu au efectuat plata către OAR sînt consideraţi restanţieri. Neplata sumelor restante pînă la termenul de 31 ianuarie 2003 (6 luni) atrage automat sancţiunea de suspendare disciplinară a dreptului de semnătură şi neapariţia în Tabloul Naţional al Arhitecţilor ce va fi publicat pînă la data de 1.03.2003. Pentru membrii aflaţi în secţiuni fără drept de semnătură sau cu dreptul de semnătură suspendat la cerere, neplata cotizaţiei va conduce la neincluderea în TNA.
Adeverinţele privind dreptul de semnătură şi parafele individuale (acolo unde nu au fost eliberate) se vor emite doar membrilor care sînt la zi cu plata cotizaţiei. Alte servicii şi facilităţi acordate membrilor pot fi condiţionate de plata cotizaţiei la zi dacă forurile de conducere ale filialei decid astfel.

Monica Lotreanu
secretar executiv