ORDINUL no3

"Breasla arhitecţilor face parte din sectorul creaţiei şi cercetării, nu al serviciilor"

a doua parte a interviului acordat de Viorel Hurduc ziarului Bursa

Reporter: Cum apreciaţi relaţiile existente dintre arhitect şi beneficiar? Este acesta pregătit să plătească un arhitect "la modă" mai mult decît pe unul obişnuit?
Viorel Hurduc: Un arhitect în vogă există numai în societăţile care au atins un anume nivel de performanţă economică. Nu este cazul României; nimeni nu a făcut încă vreo ierarhie care să ne spune care dintre arhitecţi este sau nu la modă. Însă, în mod inevitabil, fiind vorba despre o meserie care are la bază creaţia artistică, există arhitecţi talentaţi şi arhitecţi mediocri. Ca peste tot, şi în breasla noastră există cîteva talente "la vîrf", care fac marea competiţie şi performanţă, o masă mare de arhitecţi mediocri fie cu capacităţi reduse, prin lipsă de implicare adevărată, care întocmesc proiecte "lejere" şi o parte destul de numeroasă din păcate care nu sînt pregătiţi să facă proiectare din tot sufletul. Asta şi explică într-un fel numărul destul de mic al clădirilor cu valoare din punct de vedere arhitectural.

A nu se înţelege că sînt sceptic: avem mulţi arhitecţi de valoare, atît în ţară cît şi afară, profesionişti talentaţi dar care, din diferite considerente, nu "se produc" adică nu le vedem construcţiile proiectate şi realizate. Ţara noastră a trecut şi mai trece printr-o perioadă a sărăciei economice, financiare precum şi a sărăciei gustului artistic şi chiar a cunoştinţelor tehnice. Din lipsă de bani, dar cu mari dorinţe şi exces de zel, investitorii, şi aşa puţini la număr, au apelat la categoria de mijloc a arhitecţilor considerînd prea mari tarifele arhitecţilor de vîrf. La aceasta s-a adăugat şi faptul că, în principal, investitorii au fost interesaţi doar de trecerea pragului de autorizare a construcţiilor reducînd misiunile arhitecţilor doar la primele faze de proiectare ca apoi la execuţie să se descurce cu posibilităţile tehnice ale constructorului sau asistaţi de sfaturile prietenilor şi familiei.

Evident, trăim o peroadă de tranziţie! Un mare gol pe care ne chinuim să îl umplem conştienţi fiiind că ne lipsesc deocamdată sistemele de înţelegere, de acţionare coerentă şi implicit de remunerare. Dar, revenind la întrebarea dumneavoastră, încerc să definesc ce înseamnă un arhitect la modă: un profesionist de excepţie căutat numai pentru valoarea sa şi ale cărui rezultate au dat mari satisfacţii atît investitorilor cît şi celor care utilizează sau intră în contact cu clădirile proiectate de el. Acest arhitect este dorit, respectat, dar şi remunerat ca atare, corespunzător cu capacitatea şi pregătirea lui. În ceea ce priveşte acestuia ea este sinonimă cu calitatea proiectului, transferată clădirii, împrumutîndu-i acesteia capacitatea de a rezista în în timp atît fizic cît şi moral-artistic. Dacă, după ani de zile, clădirea este în continuare apreciată, atunci arhitectul a fost în modă, în sensul că a creat respectînd definiţia creaţiei - durabilitate şi recunoaştere în timp.

R: Cum va reuşi OAR să îmbunătăţească actul de creaţie în domeniul arhitecturii?
Viorel Hurduc: La crearea kitsch-ului concură excesul de zel al creatorului (arhitectului) şi dorinţa de realizare artistică a beneficiarului. Recunosc că există o diferenţă de calitate între producţia de arhitectură din ţara noastră şi şi cea din Europa de Vest. Exceptînd clădirile care sînt unanim recunoscute pentru creativitatea autorilor, majoritatea clădirilor occidentale, chiar dacă nu interpretează o partitură creativă extraordinară sînt totuşi impecabil realizate din punct de vedere tehnic. La noi în ţară în schimb toţi se pricep la arhitectură. Beneficiarul român are nevoie de proiectant atît cît este suficient pentru obţinerea autorizaţiei de construire. Aceasta este calea cea mai simplă de a realiza clădiri kitsch.

Ordinul Arhitecţilor îşi propune să formeze bunul gust prin exerciţii profesionale de bună calitate pe care la va cere membrilor săi. În acest sens intenţionăm să sprijinim administraţia capitalei cu proiecte urbanistice de intenţie pentru diferite amplasamente. Vom organiza concursuri sau invitaţii la ofertare cu proiecte pentru zonele considerate "fierbinţi" spre care se îndreaptă atît interesul primăriilor cît şi al investitorilor. Acesta este un mod de a preîntîmpina atît intenţiile nerealiste cît şi producţiile false de arhitectură pentru locurile care urmează a fi construite. Nu mai trebuie să aşteptăm să ne caute cineva sau să ne dea comenzi; vom face noi primul pas aşa cum este şi firesc - spun acest lucru pentru colegii mei, membri ai OAR Bucureşti.

Pe de altă parte, toţi cei care decid administrativ sau politic trebuie să înţeleagă că fundamentul deciziei lor trebuie să aibă la bază decizia profesională în domeniu. Pentru a nu fi artificială, decizia politică trebuie să fie finalizarea firească a propunerilor şi a anlizelor profesionale; în cazul nostru în domeniul arhitecturii şi amenajării teritoriului.
Dacă vor fi îndeplinite aceste deziderate vom putea să declanşăm în sfîrşit un sistem coerent de abordare a strategiei şi a subiectelor în amenajarea teritoriului bucureştean.

În ceea ce priveşte rezultatele individuale, fie ale arhitecţilor fie ale investitorilor implicaţi, vom încerca prin organizare de expoziţii, vernisaje la darea în folosinţă a clădirilor şi întîlniri profesionale mediatizate să scoatem în evidenţă cu putere exemplul pozitiv al unor clădiri care merită comentate, premiate şi publicate. Vom încerca, într-un mod organizat, sistematic, să eliminăm posibilitatea apariţiei kitsch-ului printr-o atentă recenzie a producţiei de arhitectură realizate pînă acum şi printr-o atentă inventarieire a producţiei care va urma. OAR nu intenţionează să ridiculizeze nimic din ce s-a realizat sau se va realiza de acum încolo pentru simplul motiv că oamenii cred în general în ceea ce au făcut. Avem suficiente mijloace de a analiza împreună, atît cu autorii cît şi cu comanditarii creaţiei acestora, condiţiile de calitate la care urmează să răspundă fiecare producţie de arhitectură în parte.

Produsul unicat nu se plăteşte suficient în România

Reporter: Sînt autorii unor clădiri de valoare din ţară remuneraţi pe măsura efortului de creaţie pe care l-au depus?
Viorel Hurduc: Categoric nu! În general proiectele unor construcţii foarte mari şi reuşite ce s-au realizat în ultimii ani în ţară, ca de exemplu sediul Orange din Piaţa Victoriei şi Opera Center au costat foarte mult în raport cu procentul din valoarea de investiţie cu care a fost remunerat arhitectul. În ţară nu există o atitudine corectă faţă de proiectarea lucrărilor unicat acest produs fiind plătit aproape la fel ca o piesă de serie. Partea de proiectare care poriveşte un program ca: imobil de birouri, hotel, spital îl costă pe beneficiarul român o treime din valoarea pe care o achită un investitor unui proiectant occidental. De altfel este şi normal ca la nivelul scăzut de investiţii, implicit de proiecte în lucru, un beneficiar să poată găsi uşor arhitecţi foarte buni care să accepte lucrări mari la un preţ mic.
În ceea ce priveşte protejarea dreptului de autor OAR va publica un anuar în care vor figura lucrările de referinţă realizate peste an în România astfel încît oricînd, oricine doreşte să apeleze la serviciile unui arhitect al cărui produs atrage atenţia să o facă numai cu arhitectul respectiv fără ca altcineva să poată reproduce la un preţ mai mic aceeaşi lucrare. Sperăm ca acest anuar să apară pînă la sfîrşitul anului în curs.

Tariful Orar

În perioada 6-7.04.2002 a avut loc la Covasna o întîlnire a reprezentanţilor tuturor filialelor OAR. Unul dintre punctele supuse discuţiei a fost cel referitor la tarifele orare şi modul lor de folosire. Ordinul Arhitecţilor este obligat să ţină seama de Ordinul 11N al MLPTL. Din păcate metodologia prezentă acolo pare să fie depăşită de realitatea exercitării profesiei. Vă prezentăm o parte din comentariile doamnei Silvia Măldărescu, vice-preşedinte al Filialei Bucureşti.

Oare de ce tarifele orare ar trebui afişate? Este vorba despre un tarif orar minimal pe care să îl stabilească Ordinul pentru toţi arhitecţii? Sau despre tariful orar pentru ora medie convenţionala propriu fiecărei firme/birou, în funcţie de structura sa de personal, de calitatea serviciilor pe care le prestează şi de nivelul cheltuielilor, aşa cum se indică în Metodologia MLPAT la cap. 5.11. (pag.30).

Nu credem că este oportun, şi nici liberal, să obligăm la afişarea To toate firmele/birourile. Fiecare poate avea o politică proprie în relaţiile cu clienţii, iar abordarea clienţilor în cadrul aceleiaşi firme poate fi diferită de la caz la caz. De altfel To pentru ora medie convenţională este un indicator statistic - utilizat cu precădere în unităţile productive şi de prestări servicii - care devine concludent managerial într-o firmă cu mulţi salariaţi sau într-o unitate care desfăşoară activităţi de rutină nu de creaţie. Pentru exercitarea profesiei în birouri individuale, tariful orar ca "medie convenţională" devine neconcludent, pentru că tariful orar real al firmei va fi cert diferit (de la simplu la triplu sau mai mult) în funcţie de prestigiul şi cota de piaţă a arhitectului, de nivelul de echipare al sediului firmei, de dotarea cu tehnică computerizată şi de numărul de programe de calculator achizitionate legal, cu licenţă. Tariful orar pentru ora medie convenţională este o moştenire a centralismului socialist, în care instituţiile financiar-administrative ale statului dictau preţul proiectelor (cît mai scăzut) şi stabileau nivelurile de salarizare (cît mai egale) pentru fiecare categorie de proiectanţi.

Din păcate, utilizarea Metodologiei MLPAT, adoptată în prezent ca sistem de Onorarii minimale ale Ordinului, impune calcularea unor tarife pe baza acestui indicator To. Ca atare va trebui ca Ordinul să aprobe în conferinţele teritoriale şi în conferinţa naţională un To minimal, sau mai de graba unul mediu convenţional (de referinţă), pe care să ne luptăm să-l impunem clienţilor noştri - mai ales celor din sectorul de stat, pentru apărarea, eventual pe principii corporatiste (de breaslă), a statutului şi demnităţii profesiei. O propunere în acest sens a fost întocmită la Comisia de Tarife a Ordinului şi difuzată la filiale pentru dezbatere, propunere care pleacă de la premiza că instituţia dreptului de semnătură trebuie să se bazeze pe exercitarea profesiei în condiţii decente (sediu, dotare) şi de absolută legalitate (în ce priveşte derularea contractelor, angajarea salariaţilor, plata taxelor şi impozitelor, cumpărarea licenţelor).

Tariful pentru consultaţie este un indicator propriu mai degrabă altor profesii (avocaţi, medici). Şi în cazul acestui tarif, politica arhitecţilor poate fi foarte diferită. Sînt arhitecţi care preferă să-şi atragă clienţii prin acordarea de consultaţii "gratuite" la început, pe care şi le recuperează mai mult sau mai puţin explicit prin onorariul negociat în contractul de proiectare. Sigur că nu toate consultaţiile se finalizează într-un contract - dupa cum cea mai mare parte a activităţilor derulate pentru întocmirea ofertelor, participarea la concursuri, documentarea profesională etc. rămîn netarifate direct şi explicit - dar trebuiesc avute în vedere la stabilirea unui sistem de onorarii, care să acopere şi această muncă. Credem că fiecare arhitect cu drept de semnătura trebuie sa fie liber să decidă pentru biroul lui dacă vrea să afişeze sau nu un tarif special de consultaţie. Oricum cuantumul acestui tarif nu poate fi fixat egalizator; este normal ca el să varieze în funcţie de statutul arhitectului care acordă consultaţia (nivel de pregătire, prestigiu şi/sau cota pe piaţă).

Silvia Măldărescu - vice-preşedinte OAR - Bucureşti

---

Expoziţie Traian Laie la Căminul Artei

O nouă expoziţie a extraordinarului grafician şi coleg al nostru a avut loc la galeria Caminul Artei în cursul lunii august. Nu e cazul să mai insistăm asupra forţei pe care o emană desenele lui Traian Laie. Vom remarca doar coerenţa seriilor grafice pe care acesta le realizează şi constanţa cu care el revine asupra unor teme tocmai pentru a sublinia faptul că sînt inepuizabile. Ludic şi erotic, constructiv şi oniric Profesorul Traian Laie este astfel un model în egală măsură formativ şi destabilizator pentru studenţii de la Studiul Formei pe care îi inspiră şi îi îndrumă spre lucrurile grafice de trebuinţă arhitectului cu pasiune şi entuziasm genuin.

---

Concursul MLPTL-ANL

Concursul de locuinţe pentru tineret organizat de MLPTL în colaborare cu OAR îşi va desemna cîştigătorii în luna septembrie. Aşteptăm cu interes proiectul care va rezulta în urma jurizării. La acest concurs s-au înscris aproximativ 60 de echipe, un număr relativ mic faţă de numărul arhitecţilor din Bucureşti şi faţă de importanţa şi larga accesibilitatea temei. Vă readucem aminte că e-mailul este cea mai rapidă formă de comunicare şi că, în cazul acestui concurs, anunţat cu relativ puţin timp înainte am fi fost în măsură să vă informăm mai rapid de existenţa lui. Îi rugăm pe cei care nu au încă e-mail să îşi creeze cît de curînd un cont. Succes!

Locul

La Rîmnicu Vîlcea a avut loc un seminar internaţional pe tema locului care a reunit participanţi din mai multe ţări şi o sumă de personalităţi - din care o parte sînt membri ai OAR Bucureşti. Lucrările fundaţiei HAR şi ale parternerilor săi suedezi şi italieni s-au desfăşurat sub forma unei şcoli de vară la care au participat studenţi de la masterul de Antropologia Spaţiului Sacru din Bucureşti precum şi profesori invitaţi de la acelaşi curs: PS Crysostomos episcop de California, Augustin Ioan, Anca Manolescu, Şerban Anghelescu, Silviu Lupaşcu, Cătălin Berescu. Este de remarcat că o fundaţie bucureşteană condusă de un excepţional sculptor şi organizator - şi l-am numit aici pe Alexandru Nancu - reuşeşte să producă un eveniment major, cu implicaţii asupra discursului de arhitectură, într-un oraş de provincie aflat în plină vacanţă. Aşteptăm replica şi ajutorul colegilor vîlceni pentru a dinamiza lucrurile pe timp de vară şi în Bucureşti.
Programul include şi realizarea a două construcţii din lemn, o locuinţă socială de urgenţă şi o biserică (autori Augustin Ioan şi Cătălin Berescu), experimente realizate cu un buget redus şi tehnologia cea mai simplă cu putinţă, lucrări care ar putea fi de folos şi unui posibil Bucureşti calamitat. Tema arhitecturii de urgenţă va fi prezentată de altfel în numărul viitor al buletinului nostru.

ION MINCU 150 de ani

Se împlinesc anul acesta 150 de ani de la naşterea lui Ion Mincu. Universitatea de Arhitectură organizează, sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, domnul Ion Iliescu, o expoziţie retrospectivă la palatul Cotroceni. Este un bun prilej de a-l cunoaşte mai bine pe cel care a dat numele principalei şcoli de arhitectură din România. Îi invităm pe cei care deţin fotografii, documente sau informaţii cu privire la activitatea lui Ion Mincu să sprijine organizatorii în acest demers recuperator. Nu ar fi lipsită de interes nici includerea lui Ion Mincu în suita figurilor culturale de interes naţional care au fost popularizate în ultima vreme prin prezenţa pe bancnote şi monede.

Concursul Catedrala Patriarhală 2002

mai puţine interpretări fertile

scurtă discuţie realizată de Cătălin Berescu cu E.B. Popescu rector UAUIM, membru al juriului Concursului Catedrala Patriarhală 2002

Care vi s-au părut a fi nivelul general al lucrarilor prezentate în concurs?
Din păcate nu am un termen de comparaţie faţă de celălalt concurs, ar fi fost bine să-l fi văzut şi pe primul ca să îmi dau seama dacă există vreo evoluţie. Mi s-a părut însă că a fost un interes mai mare decît mă aşteptam iar participanţii, chiar dacă au fost doar în număr de 18, s-au străduit să facă faţă unor rigori ale temei care poate, cred eu, ar fi trebuit să fie puţin mai laxă, mai permisivă.

Deci tema i-a ajutat sau i-a încurcat pe concurenţi?
O temă de concurs nu e făcută pentru a-i ajuta ci pentru a-i constrînge pe concurenţi. Juriul nu a luat în discuţie decît lucrările care se înscriau în temă pentru că a încerca să combaţi tema sau amplasamentul sau alte lucruri înseamnă să ieşi din tiparul concursului. Cred însă că încercarea de a impune o dimensiune a catedralei, un postament pe care aceasta stă a generat mai puţine interpretări fertile - aceasta a fost părerea generală a juriului. Legat de calitatea obiectelor prezentate lucrurile au variat între tendinţe diferite - abordări mai actuale ale programului de cult pînă la abordări mai tradiţionale. A fost nevoie să găsim un consens între ceea ce se doreşte şi ceea ce este posibil vis-a-vis de faptul că breasla noastră nu este pregătită suficient pentru a face faţă în mod competitiv unor asemenea cerinţe.

De ce nu s-a dat premiul întîi?
Nici una dintre soluţii nu a putut să întrunească sufragiile şi de fapt am convenit că este mai bine să dăm posibilitate ca viitoarele corecţii să contureze mai bine fiecare dintre soluţii. S-au făcut recomandări de îmbunătăţire a soluţiei, a imaginii, a rezolvărilor plastice pentru fiecare dintre proiectele selecţionate plecînd de la prima clasată care a fost a lui Augustin Ioan la cea de-a doua a lui Florin Biciuşcă şi la cea de-a treia, soluţia tradiţională a echipei Vlădescu.

Sînt ele purtătoare de calităţi care să ducă la o realizare arhitecturală memorabilă. La ce ne putem aştepta pentru faza a doua?
Anumite idei ar trebui să fie mai pregnante, anumite imagini care nu erau conturate ar putea să capete o mai mare expresivitate într-o perioadă de timp. Nu pot fi sigur că acest lucru este posibil. De exemplu remarcile legate de turlele soluţiei tradiţionale sau observaţiile legate de structura din faţa soluţiei lui Augustin Ioan pot ajuta aceste proiecte să capete o mai bună expresie şi să fie mai bine integrate în contextul temei.

Aţi identificat ce anume lipsea din fiecare rezolvare?
Am identificat printr-un consens şi le-am menţionat minusurile şi dorinţa juriului ca fiecare concurent să dezvolte anumite laturi ale proiectului.

Vă aşteptaţi ca la faza următoare să fie stabilit un cîştigător final?
Sigur, juriul va da un cîştigător. Nu mai depinde de noi ca el să fie şi executantul proiectului. Cred că misiunea juriului se opreşte în momentul în care este desemnat un cîştigător. Dacă acel cîştigător este şi cel care va face proiectul de execuţie atunci lucrurile sînt în regulă.

În 1998, cu ocazia primului concurs, în care, ca şi azi, nu s-a acordat premiul întîi, am scris un articol care se intitula "Concursul fără sfîrşit". Mă găsesc astăzi confirmat pe deplin de această fază întîi. De ce nu poate fi desemnat un cîştigător - chiar pe o temă mult mai clară?
Noi am dat un clasament dar încă nu am dat un cîştigător. Juriul a dat un clasament public al primilor 12 concurenţi şi le-a dat posibilitate primilor trei clasaţi să îşi dezvolte intenţiile. Şi asta pentru că este bine să fie convinsă şi Patriarhia şi publicul şi juriul de intenţiile fiecăruia.

Ar fi trebuit ca acest concurs să fie un eveniment cultural naţional? Am remarcat că rezultatele nu au avut nici un impact iar polemica s-a consumat înainte de începerea lui.
Sigur că aş crede că un concurs de arhitectură atît de important ar trebui să stîrnească mai multă efervescenţă în jurul lui. Dar s-ar putea ca prezenţa unui prim concurs cu doi ani înainte să fi diluat interesul consumatorului de arhitectură ca şi pe cel al profesioniştilor. Cred că n-a fost uşor nici pentru aceştia din urmă pentru că s-au înscris mai mult de 80 de echipe şi au predat numai 18. Asta arată că au existat şi deficienţe de organizare şi de percepere a importanţei momentului. Poate că şi timpul a fost prea scurt faţă de cerinţele temei. Cele trei luni în plus pentru faza a doua sînt un cîştig în plus pentru concurenţii rămaşi în cursă. Cred că oamenii s-au speriat, nu au avut informaţii despre un astfel de program, nu au avut suficiente cunoştinţe despre spaţiul sacru. Nu te poţi arunca într-un concurs şi apoi să constaţi că îţi lipsesc atîtea lucruri care nu ţin numai de cultură ci şi de o practică în domeniu care din păcate ne lipseşte.

Multumim!

momentul catedralei

Arhitectura anului 2002 în România nu pare a mai avea vreo coerenţă internă, una care ar putea fi dată de recursul la standarde profesionale - cu tot relativismul pe care acestea îl presupun. Cu alte cuvinte, arhitecţii nici nu îşi mai pun problema că lucrarea lor va fi privită de confraţi. Toate reperele care ne formează profesional au fost încălcate în acest concurs pentru o iluzorie flatare a comanditarului. Care, între noi fie vorba, nici nu poate fi flatat atît de uşor pentru că nu ştie foarte bine ce vrea. Abundenţa de turle este unul dintre simptome; decoraţia parietală cu brîie (evident ignorînd rolul lor simbolic) este un altul, portalul momumental (eventual copiat de la Mănăstirea Caşin) un altul etc.

Ar fi de crezut că atitudinile concurenţilor au oscilat dialectic între recuperarea tradiţiei şi o contemporaneitate curată, reală şi "adevărată" în termenii exigenţelor profesiunii de arhitect în ziua de azi. Din păcate majoritatea proiectelor prezintă hibrizi inclasificabili care pun în chestiune nu numai ideea de construcţie bisericească ci şi pe cea de probitate profesională. Este greu de crezut că acesta este nivelul real al proiectării în România. Rămîne de văzut dacă acest juriu va reuşi să hotărască un cîştigător dintre cei care ar putea salva tema atît de la neaoşisme precare cît şi de la experimente absurde.

Proiectul lui Dorin Ştefan a iscat cele mai multe suspine printre puţinii vizitatori ai expoziţiei. Modernitatea asumată a anvelopantei a pus însă probleme de imagine insurmontabile pentru nivelul de deschidere actual al bisericii (şi nu mă refer aici numai la înalţii ierarhi ci şi la ecclesia) lucru simţit de altfel şi de toţi cei care au comentat la faţa locului lucrarea. "Nu e încă momentul!" pare a fi gîndul pe care acest impecabil exerciţiu de arhitectură de interes public l-a stîrnit tuturor privitorilor. Este de remarcat schizofrenia în care ne plasăm cu toţii atunci cînd admirăm un obiect pentru rezolvarea lui arhitecturală dar îi refuzăm adecvarea la o funcţiune despre care avem idei aparent foarte precise. Proiectul echipei Dorin Ştefan are exact acest rol: de a ne atrage atenţia asupra limitelor actuale în care putem privi ideea de biserică în România. (CB)

..................................

Doru Ghiocel Olaş - proiect clasat pe locul 9. Autorul proiectului Catedralei din Suceava îşi încearcă şansele cu ceea ce ar trebui să fie biserica cu gradul de reprezentativitate cel mai puternic din România. Din păcate există o oarecare unanimitate în a interpreta intrarea realizată de autor ca făcînd parte mai degrabă dintr-un cazino.

..........................................

Felul în care circulaţia de pe arterele bucureştene a reacţionat la imprevizibilele blocaje provocate de asfaltare ar fi constituit un excelent material de strudiu pentru un model al circulaţiei în oraşul nostru. Inventivitatea şoferilor în a folosi străzile laterale a atins cote maxime. De luna acesta toţi şoferii din Bucureşti sînt taximetrişti. A fost o excelentă simulare scara 1:1 a ceea ce ar putea fi un real dezastru în următorii ani - miile de maşini noi, poluarea, indisciplina vor marca şi pe mai departe traficul. Oare mai există ingineri de trafic capabili să rezolve problemele Bucureştiului? Care ar fi rolul arhitecţilor? Aşteptăm opiniile dumneavoastră pe adresa listei de discuţii oar-bucuresti@yahoogroups.com.
În imagine: Pasajul Unirea