Simpozion Axele Oraşului Bucureşti
La sfîrşitul anului trecut au avut loc în Sala de Consiliu a Facultăţii de Arhitectură lucrările simpozionului - Axele Oraşului Bucureşti - organizat de FTB-OAR împreună cu UAUIM. În primele trei zile de discuţii s-au abordat trei axe majore ale Bucureştiului: nord-sud, est-vest şi axul diagonal (Dîmboviţa) a patra zi fiind consacrată concluziilor.
Vă prezentăm extrase din luările de cuvînt.
Ziua a I-a | Ziua a II-a | Ziua a III-a | Ziua a IV-a
Ziua a I-a
Prima zi a avut ca temă: Axul verde, nord-sud, de la Podul Otopeni pînă în Piaţa Romană. Moderatorii zilei au fost dl. arh. Alexandru Sandu şi dl. arh. Dan Marin. Au susţinut prezentări arh. Florin Machedon, arh. Sorin Gabrea, arh. Adrian Cristescu, arh. Florin Teodosiu, arh. Ioana Tudora, arh. Victor Ivaneş.
Prof. dr. arh. Alexandru M. Sandu
Îmi face plăcere să particip la o discuţie care priveşte lucrurile cumva altfel decît în întîlnirile pe care le-am avut pînă acum în cadrul Uniunii sau al Ordinului, discuţii care se refereau în general la modalităţi de lucru şi la modalităţi de afirmare a profesiei. Iată că revenim acum la o discuţie care intră la capitolul de compoziţie urbană, un termen hulit chiar de către mulţi dintre noi, dintre profesionişti, un lucru considerat desuet şi care nu mai prezintă interes.
Este adevărat că în perioada anilor '90 în general pe plan mondial ideea de compoziţie nu şi-a mai găsit locul punîndu-se accentul pe planificarea spaţiului şi nu pe aspectul formal care nu privea realitatea în sine ci doar forma.
Lucrurile s-au schimbat şi astăzi avem parte de o multitudine de comentarii privind compoziţia urbană, e adevărat, în alt context decît acum 20 de ani. Sensul nou este adus de înţelegerea dinamică a compoziţiei. Desigur că principiile de compoziţie tradiţionale îşi păstrează valabilitatea, ele rămîn, numai că, în momentul în care le considerăm în contextul unei dinamici, evaluarea lor se schimbă. Este un lucru greu de imaginat pentru un arhitect format tradiţional şi obişnuit cu o anumită mentalitate. Eu constat că nu este foarte uşor de indus această nouă înţelegere a compoziţiei nici în cazul studentului. În general, nu ştiu dacă aţi remarcat, la concursurile internaţionale nu se mai pune accentul pe o desfăşurare, aproape nu mai interesează lucrul acesta pentru că este un lucru pe care oamenii nu îl văd niciodată. Desfăşurarea rămîne pentru noi doar un instrument dar este valabil doar atîta timp cît noi ştim că imaginea respectivă nu apare în arhitectură şi urbanism. Aici lucrăm de fapt cu două realităţi. Este paradoxal ceea ce spun dar poate fi explicat prin conceptele de realitatea fizică a spaţiului şi o realitate a imaginii spaţiului respectiv. Sigur că între ele există o legătură, o relaţie, nu pot exista una fără cealaltă dar ele sînt diferite şi dacă noi luăm în considerare că oamenii de pe stradă nu au cunoştinţă de realitatea fizică a spaţiului ci de realitatea imaginii prin care acel spaţiu fizic intră în mintea lor trebuie să ne punem problema în ce măsură ne mulţumim să lucrăm numai cu acea realitate fizică pe care o înregistrăm prin nişte elemente de reprezentare în plan.
Axa este unul din mijloacele cu care, în mod tradiţional dar şi astăzi, se realizează o compoziţie. Sigur că şi aici se mişcă nişte lucruri, nişte moduri de înţelegere. Dacă mai demult înţelegeam axa ca un spaţiu rectiliniu iată că vorbin astăzi de axe cu traseu zigzagat, sinusoidal iar tipul de spaţiu care apare pe aceste axe este şi el foarte diferit. Vorbim de un ax în Bucureşti - ax compoziţional dar pînă la urmă este vorba şi de culoare, de nişte elemente adiacente pentru ca axa respectivă să devină nu numai funcţională dar şi atractivă şi, mai mult decît atît, semnificativă.
Octavian Morariu - Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport
Aş vrea să mulţumesc în primul rînd domnului Rector al Universităţii de Arhitectură, prof. dr. arh. E. B. Popescu. pentru ocazia care mi-a fost oferită pentru a vă spune cîteva cuvinte în legătură cu un proiect al Agenţiei Naţionale pentru Sport şi al federaţiilor care sînt ataşate acestei agenţii. Ţinînd seama de faptul că proiectul se situează pe axa nord-sud a Capitalei în zona dintre Casa Presei şi Arcul de Triumf aş dori să vi le prezint: Primul este cel al Federaţiei Române de Rugby care are o sumă de suprafeţe care rămîn în circuitul sportiv dar şi construcţii pentru sprijin financiar. Nu mai este un secret pentru nimeni că resursele sportului în România sînt reduse şi nu pot satisface nevoile amenajării şi întreţinerii unei baze sportive de calitate. La un buget de investiţii de 6-7 mil. Euro pe an avem de întreţinut 50 de baze sportive naţionale şi încă 100 ale federaţiilor. Este practic imposibil să mai faci performanţă astfel.
Fondurile care s-ar obţine prin amenajarea acestor terenuri, astăzi aproape părăsite ar putea fi reinvestite pentru alte zone sportive ale Capitalei. De exemplu, pentru F. R. R. ne gîndim să facem o Academie de Rugby în zona Vitan unde astăzi, din păcate sînt gunoaie şi pasc vacile. Fără investiţii de acest gen nici un sport din România nu va putea intra în circuitul internaţional şi nu vom mai putea emite pretenţii în a face parte din elita mondială. Este deci vorba de o anumită urgenţă a unor asemenea proiecte. Vom mai veni cu astfel de proiecte în faţa dumneavoastră: este vorba de un complex internaţional pe care îl vom realiza la stadionul - Lia Manoliu - şi vom iniţia un concurs de selecţie anul viitor pentru acesta. Este vorba de instalaţii sportive, extinderea complexului - Ioan Kunst Ghermănescu - la Sala Polivalentă, este vorba de amenajarea bazei de pregătire de la Snagov.
Pot să vă mai spun că, în ultimii zece ani am pierdut, numai la rugby, 5000 de copii care au renunţat pentru că, dacă vorbiţi cu părinţii, şi-i înţeleg perfect, o să vă spună că nu îi lasă să joace pe terenuri cu gloduri, fără vestiare şi fără duşuri. Numai reabilitînd şi modernizînd structura sportivă vom putea avea pretenţia de performanţă la nivel superior.
Sigur că eu nu analizez din punct de vedere al arhitecturii şi urbanismului deşi eu ca inginer de poduri sînt oarecum tangent cuproblema construcţiilor dar privind acest preoiect (FRR) realizez că el aduce ceva în plus oraşului. Acum acolo este un gard cu nişte maidane, el ar aduce un centru de activitate socială, o înnobilare a zonei şi ar deschide spre oraş spaţii care astăzi sînt pierdute. E vorba de o pistă pentru role, terenuri de mini-fotbal, baschet şamd. Dedesubt este prevăzut un parking pe aproape toată suprafaţa aşa că se poate realiza o ocupare civilizată a terenului. Federaţia Română de Atletism are şi ea două proiecte de constucţii pentru sprijin financiar iar pe Bd. Mărăşti Complexul - Lia Manoliu - are de asemenea două proiecte de acelaşi fel.
Arh. Dan Marin
Imaginile pe care le-am adus vin în sprijinul a ceea ce a spus domnul profesor Sandu şi anume ele sînt un corespondent al prezenţei sau absenţei compoziţiei urbane. Din ceea ce am văzut şi în prezentarea precedentă cred că problema este de amenţine un echilibru între ceea ce se construieşte şi cadrul natural, mai ales că sportul se face în spaţii verzi nu în spaţii intens urbanizate. Acest echilibru ar fi un criteriu fundamental în aprecierea acestor proiecte pentru că ele sînt amplasate în nişte zone verzi cu tradiţie ale oraşului al căror caracter ar trebui chiar întărit.
Subiectul nostru de azi este axa Nord-Sud, între Podul Otopeni şi Piaţa Romană. Pe acest ax plantaţiile constituie un element definitoriu, este axul verde al Capitalei şi chiar dacă el se întinde şi la sud de Piaţa Romană caracterul său se schimbă considerabil. Dacă începem analiza cu Podul Otopeni putem spune că ceea ce se întîmplă aici e o ruşine pentru acest oraş. E de discutat dacă aşa arată o poartă de intrare europeană, dacă mai există în Europa aşa ceva şi dacă, felul în care s-a urbanizat acest Otopeni în ultimii 12-13 ani a fost normal. Ne putem întreba dacă instrumentele urbanistice care au permis aşa ceva au fost corecte şi automat trebuie să ne punem problema dezvoltării zonei de la nord de lacuri: Şcoala Herăstrău, Iancu Nicolae ş.a.m.d. Nu putem insista asupra acestor subiecte dar cred că ceea ce s-a întîmplat acolo este o catastrofă. Revenind la Podul Otopeni, o zonă care altădată era în circuitul agricol, astăzi a devenit o zonă mixtă cu o urbanizare care amestecă depozite cu staţii de benzină, locuinţe. Situaţia proprietăţii este extrem de variabilă, de la loturi de 5m lăţime pe 200 lungime pînă la loturi mari pe care se construieşte ce se nimereşte, e adevărat, pe baza unor documentaţii de urbanism. Dincolo de acest amestec de depozite şi alte lucruri există o zonă verde, ba chiar o porţiune de pădure, lucruri care s-au păstrat mai mult datorită existenţei unor instituţii militare care îşi au sediul în spatele acestora. Sigur că asemenea imagini există şi prin periferiile marilor oraşe occidentale. După părerea mea lucrurile acestea s-au întîmplat la ei acum 40-50 de ani cînd nu existau precedente. Am putea să învăţăm din greşelile pe care le-au făcut alţii dar se pare că preferăm să le repetăm.
Arh. Ioana Tudora
Aş vrea să pun accentul asupra vocabularului folosit în general în lumea noastră, a urbaniştilor şi arhitecţilor. Toată lumea vorbeşte despre spaţii verzi şi despre faptul că ele nu sînt deloc verzi. Putem vorbi despre spaţii ale şoselelor şi ale trotuarelor. Există cuvinte ca: grădină, peluză, teren de joacă pe care le folosim pentru spaţiile pe care le creăm. Spaţiul public nu posedă nici un stil la modă, în fiecare situaţie avem de rezolvat un caz particular ţinînd cont de personalitatea utilizatorului. Putem avea o promenadă, un spaţiu de joacă acoperit, un aliniament de copaci. Sînt lucruri foarte simple şi orice copil le poate denumi dar noi, specialiştii, le spunem spaţii verzi la toate. Un trandafir în faţa uşii unui imobil este un lucru extraordinar de simplu care schimbă tot aspectul străzii. O compoziţie florală nu este un spaţiu verde dar poate deveni un reper.
Ziua a I-a | Ziua a II-a | Ziua a III-a | Ziua a IV-a
