Festivitatea de decernarea titlului de
MEMBRU DE ONOARE AL ORDINULUI ARHITECTILOR DIN ROMANIA
domnului arhitect LIVIU CIULEI

Miercuri 1 noiembrie 2006, ora 16:00, a avut loc in Sala de Consiliu a U.A.U.I.M. ceremonia de decernare a titlului de Membru de Onoare al O.A.R. domnului arhitect Liviu Ciulei.

Au participat membrii O.A.R., membrii U.A.R., personalitati ale culturii, actori, scenografi, ziaristi din presa scrisa si audio-vizual.

Pe parcursul reuniunii au luat cuvintul domnul prof. dr. arh. Emil Barbu Popescu - Rectorul Universitatii de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” Bucuresti, domnul prof. dr. arh. Mircea Ochinciuc- Presedinte O.A.R. Bucuresti, arhitecti, invitati.

Domnului arhitect Liviu Ciulei i-au fost inminate Diploma de Membru de Onoare al O.A.R.-Filiala Bucuresti si Certificatul de Membru al O.A.R.

A fost proiectat interviul realizat cu domnul Liviu Ciulei in cadrul DVD-ului de prezentare a invatamintului romanesc de arhitectura. Cei prezenti au vizionat filmul „Cu gandiri si cu imagini” realizat de domnul Liviu Ciulei impreuna cu TVR.

Va prezentam imagini ale evenimentului insotite de cuvintul domnului prof. dr. arh. Mircea Ochinciuc.

LAUDATIO

Mi-am dorit mult sa obţin un interview, scurt, cu domnul Liviu Ciulei pentru filmul despre şcoala noastră de arhitectură.
Odată intrat in biroul locuintei din spatele Teatrului Naţional, cum era firesc m-am simţit captat de universul teatral al carierei sale: fotografii, afişe, schiţe de costume si de decoruri.

Totuşi ...
Ceva mi-a atras în mod special atenţia.
Aşezată pe doua capre de lemn, o planseta, veche, din tei probabil, mare de 2/1 m pe colţul căreia se găsea macheta recentă a unei case de munte.
Nu un birou masiv, functional, ci masa aceea de lucru simplă, detaliu aparent mărunt, il trăda pe dintotdeauna arhitectul Liviu Culei.

Era a doua zi după ce împlinise vârsta de 83 de ani, şi a recunoscut zambind cu modestie că s-a întors la pasiunea tinereţii, arhitectura.

Să fi fost ea oare ancora de care s-a legat de-alungul întregii sale creaţii ?
Nu ştiu, dar îmi place să cred că da.
Un arc închis în timp, emoţionant prin simplitatea lui.

Si aşa mi-a încolţit in minte ideea evenimentului pe care îl trăim azi, impreună.

Domnul Liviu Ciulei a păşit pe poarta acestei şcoli în 1943 devenind arhitect la 26 de ani.
Aveam să aflu, că datorită originei sale, neproletară, diploma nu i-a fost dată decât mulţi ani după aceea.
Dintre profesori, de G. M. Cantacuzino îşi aminteşte cu tandreţe.

Impiedicat să profeseze, s-a îndrepat spre teatru; făcuse până în 1946 şi Conservatorul de Artă Dramatică.
Incepe ca scenograf, în compania unor nume intrate şi ele în legendă: Victor Iliu, Marieta Sadova, Mircea Bodianu, Paul Bortnovschi, arhitect şi el, Gheorghe Vitanidis.
Continuă ca interpret în peste 15 roluri pe ecran şi capătă consacrarea ca regizor de film.
De numele lui se leagă şi primele recunoaşteri internaţionale ale cinematografiei române: Karlo Vivary – 1960 şi mai ales Cannes – 1965 pentru Padurea Spânzuraţilor.

Dar atracţia scenei e prea puternică.
Nu i se poate opune.
Regizor, interpret, director, montează spectacole antologice : Omul care aduce ploaia, Opera de 3 parale, Clipe de viaţă, Cum vă place, Macbeth şi multe altele.
Mărturisea mai târziu, că scenografia, această arhitectură efemeră, era însoţitoarea nopţilor sale.

Si totuşi omul de teatru complet reuşeşte să se afirme încă odată ca arhitect în concursul pentru Teatrul Naţional, din 1961.
Surprinzătoare prin modernitate şi originalitate soluţia a stârnit admiraţia întregii mele generaţii şi nu numai a ei.
Realizat proiectul, sigur nu ne-ar mai fi fost jenă astăzi de trista imagine din Piaţa Universităţii.

Dar aşa cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei moderne a României cu nenumărate mari valori ale culturii noastre, domnul Liviu Ciulei a fost forţat de climatul anilor 70 să părăsească ţara.
Urmează a doua afirmare creatoare, internaţională, de astă dată recunoscută din Europa şi Statele Unite până în Australia.
In 1986 este profesor de teatru la Columbia University din New York.

Mai multe, despre această perioadă, vom afla din documentarul autobiogafic care va urma.

Se reîntoarce după ’89, şi cum era firesc, UNITER-ul îi conferă laurii premiului pentru întrega activitate.

După 10 ani, iată că breasla arhitecţilor se gândeşte să-şi cinstească valorile.
Să ne fie iertată această întârziere!

Onoraţi fiind de a-l avea ca membru al Ordinului Arhitecţilor Români, îi oferim domnului arhitect Liviu Ciulei modesta compesaţie de avea drept de exercitare a profesiei, şi de semnătură … începând chiar cu proiectul casei sale de vacanţă de pe Valea Prahovei.

Urându-i, multă sănătate, ...aşteptăm invitaţia la inaugurarea ei.