PREMIUL HERDER 2003
Printr-o scrisoare de la Rectorul Universităţii din Viena, prof.dr. Georg Winckler, datată 23 ianuarie 2003 (chiar de ziua ficei ei), dna. prof. dr. arh. Anamaria Zahariade a fost anunţată ca i s-a acordat premiul Herder pe anul 2003, pentru contribuţii la cunoaşterea, dezvoltarea şi protejarea culturii est şi sud-est europene. Decernarea premiului va avea loc pe 9 mai 2003 în marea aulă a Universităţii din Viena. Preocupările dnei. Zahariade se referă în principal la punerea în relaţie a ceea ce se întîmplă în România cu ceea ce se întîmplă în ţările din jur, cu obiectivul declarat de a construi o poziţie critică degrevată atît de idealism cît şi de lamentaţiile curente. Acest proiect cultural, pe care doamna Zahariade îl consideră încă la început, este practic rezultatul unei obligaţii morale pe care o avem faţă de acest colţ al lumii.
Premiul Herder există din 1964. Se acordă anual şapte premii, date de fundaţia Alfred Toepfer din Hamburg în urma hotărîrii curatorium-ului pentru Premiile Herder, şi înmînate de Universitatea din Viena. Din 1964 şi pîna în 2002 au fost 29 de români care au luat acest premiu, din mai multe domenii ale culturii: literatură, lingvistică, muzică, etnologie, istoria artei, pictură etc. Dintre aceştia îi amintim pe Arghezi, Nichita Stănescu, Marin Sorescu. În 1983, unul dintre premianţi a fost tot un arhitect român, Gunter Schuller.
Este de menţionat şi că Premiul Herder este numai unul dintre premiile pe care această prestigioasă fundaţie culturală, fondată în 1931 de Dr. Alfred Toepfer, le acordă. Anul trecut, la recomandarea profesorului ceh Vladimir Slapeta (mare istoric al modernismului ceh şi central-european, decan al CVUT), Fundaţia Alfred Toepfer a mai acordat UAUIM o bursă de studii/cercetare de patru luni al cărei beneficiar a fost studentului Andrei Egli. Ca urmare a acordării premiului Herder, doamna Zahariade va propune un tînar arhitect căruia fundaţia îi va oferi o bursă de studiu/cercetare de un an, la Viena, ceea ce dovedeşte - în plus - deschiderea culturală a fundaţiei catre aceasta zonă a Europei.




