Conferinţa Filialei Teritoriale Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România
Stimate colege,
Stimati colegi,
Joi 06 mai 2010, incepind cu ora 8:30, a avut loc Conferinta Filialei Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania, eveniment desfasurat pe parcursul intregii zile in sala Aula Magna - fosta sala a Camerei Deputatilor aflata in incinta Patriarhiei Romane.
Deschiderea lucrarilor conferintei a fost onorata de prezenta domnului Sorin Oprescu, Primarul General al Capitalei si a doamnei arh. Anca Ileana Ginavar, Director General Directia Generala Dezvoltare Teritoriala din Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului.
Conferinta Teritoriala a ales forurile de conducere si comisiile Filialei Bucuresti a O.A.R. pentru urmatorii 4 ani. Deasemenea, Conferinta a validat lista membrilor Filialei Bucuresti candidati la Consiliul de Conducere National si lista delegatilor si supleantilor Filialei Bucuresti la Conferinta Nationala care va avea loc in zilele de 26 si 27 iunie 2010.
Conferinta Teritoriala a validat "Politica pentru arhitectura a Romaniei", material promovat de O.A.R. National si trei propuneri ale Filialei Bucuresti privind "Propunere de completare a Codului Deontologic", "Proiect de infiintare a oficiului economic al Filialei Bucuresti a O.A.R." si "Reducerea cotei de 30% din cotizatia membrilor filialei virata catre O.A.R. National".
Transmitem alaturat rezultatele alegerilor si imagini din timpul conferintei.
10 mai 2010
Secretar Executiv arh. Cornelia Burcus
| 20 mai 2010 | SINTEZA lucrărilor Consiliului de Conducere Teritorial ales în Conferinţa Teritorială a Filialei Bucureşti a O.A.R.: sinteza-CC-2010-05-19.pdf [15K] |
| 30 aprilie 2010 | Se amana termenul pentru inscrierea pe lista delegatilor Filialei Bucuresti la Conferinta Nationala |
| 29 aprilie 2010 | Materialele supuse validarii Conferintei Filialei Teritoriale Bucuresti a O.A.R |
| "Politica pentru arhitectura a Romaniei" - proiect document ce urmeaza a fi validat in Conferinta Teritoriala Bucuresti | |
| Informatii privind Conferinta O.A.R. Bucuresti | |
| 28 aprilie 2010 | Termenul pentru depunerea candidaturilor se prelungeste |
Conferinţa Filialei Teritoriale Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România are loc joi 6 mai 2010 în Bucureşti, începând cu ora 8:30 la Sala Aula Magna - fosta Sală a Senatului aflată pe Dealul Mitropoliei.
Programul Conferintei Filialei Teritoriale Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania cuprinde:
- Rapoartele de activitate ale actualelor foruri de conducere ale Filialei Teritoriale Bucuresti a O.A.R.
- Alegerea forurilor de conducere ale Filialei Teritoriale Bucuresti a O.A.R. pentru urmatorii patru ani.
- Aprobarea urmatoarelor documente:
- Propunere privind cotizatia diferentiata.
- Reducerea cotei de 30% din cotizatia membrilor filialei virata catre O.A.R. National.
- Proiect de infiintarea oficiului economic al Filialei Bucuresti a O.A.R.
- Validarea listei delegatilor si a listei supleantilor Filialei Teritoriale Bucuresti a O.A.R. la Conferinta Nationala a O.A.R. din 26-27 iunie 2010 (320 delegati - un delegat/10 membrii cu cotizatia achitata la zi si un supleant /5 delegati).
- Validarea listei candidatilor propusi pentru Consiliul National.
La lucrarile conferintei pot participa toti membrii filialei. Drept de vot si dreptul de a candida pentru forurile de conducere ale filialei il au numai membrii cu cotizatia achitata la zi – respectiv cu cotizatia achitata pentru anul 2010.
Candidaturile – cerere insotita de documentele anexe – vor fi depuse la Secretariatul filialei pina la data de miercuri 28 aprilie 2010, ora 16:30. Inregistrarea participantilor la Conferinta Filialei Teritoriale Bucuresti a O.A.R. se face prin legitimare cu Carte de Identitate/Buletin de Identitate in ziua conferintei intre orele 8:30 - 9:30.
Prezenta candidatilor la lucrarile Conferintei Filialei Teritoriale Bucuresti a O.A.R. este obligatorie.
Participantii cu drept de vot la Conferinta Filialei Teritoriale Bucuresti a O.A.R., respectiv membrii filialei cu cotizatia aferenta anului 2010 achitata, vor primi la inregistrare mapa continind ordinea de zi a conferintei, materialele supuse aprobarii conferintei, buletinele de vot si un CD continind legislatie actualizata.





















