ANUNŢURI EVENIMENTE
19 mai 2012
Lansarea "London 2012 Olympic Exhibition" - 22 mai 2012
18 mai 2012
Achiziţii publice 18.05.2012
Vernisajul expoziţiei de pictură "Ion Cristodulo, în loc de sfârşit" - 22 mai, Centrul Cultural Calderon
16 mai 2012
Achiziţii publice 16.05.2012
Vernisajul expoziţiei fotografice "I Sogni della Pietra"
15 mai 2012
Achiziţii publice 15.05.2012
arhiva | anunţuri prin email arhiva evenimente

Istanbul 2005 şi "sfârşitul arhitecturii spectacolului"

Congresul mondial al arhitecturii, patronat de Uniunea Internaţională a Arhitecţilor, recent desfăşurat la Istanbul, a fost o adevărată "manifestare a mileniului". Nicicând nu s-au adunat la un loc un număr atât de impresionant de expoziţii, de arhitecţi celebri, practicieni şi teoreticieni, de culturi aflate în intensă şi creativă interacţiune. Nu am văzut vreodată o procesiune mai fascinantă decât aceea a arhitecţilor întregii lumi, veniţi să sărbătorească deschiderea congresului la cetatea celor 7 turnuri, Edi Kulé: islamici cu turban, africani în portul lor solar, nordici discreţi, europeni clasici, americani extravaganţi. Îmi place să mă gândesc că undeva, pe lângă delegaţia română - compusă din Dl. Şerban Sturza, Preşedintele OAR, Dl. Emil Barbu Popescu, Rectorul UAUIM, Dna. Cristina Gociman, Vicepreşedintă OAR Filiala Bucureşti, Dl. arhitect Bogdan Tofan, numeroşi tineri arhitecţi şi reporteri, studenţi, şi noi, cei cinci fericiţi reprezentanţi ai Filialei OAR Bucureşti - s-a aflat şi spiritul Brâncoveanului, "domn român şi domn creştin" martirizat în acest loc - şi parcă concertul de deschidere a fost puţin şi pentru el.

Nu pot pretinde să ofer aici decât o trunchiată privire subiectivă asupra unei părţi a evenimentelor nenumărate ce s-au succedat în cadrul Congresului UIA, având o temă inedită în consonanţă cu oraşul situat pe două continente: "Cities - Grand Bazaar of Architectures".

Nu am visat vreodată că îi voi vedea de aproape, într-un timp atât de scurt, pe atâţia coloşi ai arhitecturii de astăzi: Tadao Ando, Shigeru Ban, Alberto Campo Baeza, Charles Correa, Peter Eisenmann, Massimiliano Fuksas, Zaha Hadid, Mathias Klotz, Alexandros Tombazis, Robert Venturi şi mulţi alţii. Fiecare - aducând o nouă idee, punând o cărămidă la un edificiu comun. Parcă fără precedent în ultimul secol - conştiinţa că aparţinem aceleiaşi lumi, că respirăm acelaşi aer, că avem aceeaşi soartă. Lucru formulat, de altfel, explicit, de către Peter Eisenmann: "S-a terminat cu arhitectul-star. El nu mai are sens. Bucuraţi-vă de ultimele autografe..."

Aflat ca întotdeauna în avangardă, Peter Eisenmann întrevede sfârşitul erei vizualului, începută odată cu perspectiva brunelleschiană şi tratatele albertiene, ajunsă la saturaţie astăzi odată cu tehnologia digitală. El vede o reîntoarcere spre simţul tactil, spre necesitatea readucerii corpului într-o lume care se revoltă sub dictatura vizualului. "Oamenii s-au săturat de exclusivitatea vizualului, de spectacol, de a avea o atitudine pasivă. Vor să fie activi". Premise? Derrida, cu a sa teorie a urmei (footprint) ca prezenţă. Contopirea extremă cu opera de artă experimentată de Marcel Duchamp. Nu numai a privi, ci şi a simţi , nu numai a vedea, ci şi a înţelege. Fenomene ca tsunami, sau inundaţiile (pe care de altfel le-am întâlnit şi noi în drumul nostru spre Istanbul), sau cutremurele de proporţii exclud pasivitatea.

Tadao Ando, în replică, a oferit soluţii. El a vorbit patern pentru tinerii arhitecţi. Pentru toţi tinerii. Un mesaj simplu şi viguros: continuaţi să proiectaţi, să gândiţi, să fiţi arhitecţi. Ne-a vorbit cu umor despre câinele lui numit Le Corbusier şi despre nenumăratele sale eşecuri în faţa forurilor administrative. Dar şi despre cum, cu perseverenţă de samurai, a reuşit să proiecteze un mediu sănătos ("safe environment"), să integreze natura în arhitectură şi arhitectura în natură. Cu graţia şi perfecţiunea pe care i le cunoaştem cu toţii.

Proiecte recente surprinzătoare am văzut prezentate de Zaha Hadid - care continuă să practice aceeaşi poetică originală şi Paolo Portoghesi, un veteran al post-modernismului.

În ultima zi (7 iulie) am asistat la două conferinţe cu mare ecou: cea a pionierului experimentalist Shigeru Ban şi cea a tumultosului Mathias Klotz. Shigeru Ban şi-a prezentat căutările şi realizările în domeniul locuirii "provizorii" ce urmează cataclismelor şi a găsirii de ingenioase materiale experimentale, folosite în construcţii în mod neaşteptat: tuburi de carton, schele şi conducte refolosite ca structură de rezistenţă, pereţi făcuţi din mobile sau lăzi, termoizolaţii translucide din plastic de împachetat, recipiente de Coca-Cola. Şi apoi, cu acelaşi umor japonez surprinzător cu care ne-a delectat şi Tadao Ando, arătând o imagine cu nişte corturi pentru sinistraţi obţinute prin sponsorizarea Vitra, aşezate în faţa fabuloasei rezervaţii elveţiene de arhitectură Vitra: "Iată cea mai scumpă arhitectură...şi cea mai ieftină".

Ultimul vorbitor la conferinţa căruia am asistat, temperamentalul chilian Mathias Klotz, a prezentat o viziune marcată de originala notă iberică, cu care ne-am obişnuit deja ca şi cu o garanţie a calităţii, dar şi de chemarea fascinantei sale ţări.

Dintre expoziţii - îmi cer de pe acum scuze că nu mă voi referi la mai multe şi nici la decernarea premiilor pe secţiuni, eveniment care a marcat încheierea Congresului - s-a remarcat în mod cu totul deosebit cea a arhitectului madrilen Alberto Campo Baeza, intitulată "Light is more". Viziunea sa asupra luminii, exprimată în proiecte gândite la diferite scări - de la turnul Telefonica din Madrid până la intimitatea unor mici locuinţe - expusă în spaţiul magnific al bisericii constantinopolitane Sfânta Irina, producea o armonie greu de redat în cuvinte.

Prezenţele româneşti, deloc de neglijat, la Congres, merită măcar o enumerare: expoziţia "Contemporary Design, Architecture, Art and Planning in Romania" de la Universitatea de Arhitectură, conţinând proiecte româneşti recente, standul OAR, expunerea a patru proiecte ecologice studenţeşti îndrumate de Lect. Arh. Mihai Opreanu şi Lect. Arh. Silviu Gogulescu în cadrul expoziţiei "Environmental Architecture & Sustainable Town", de la Muzeul Militar, organizată sub patronajul UIA, Universităţii Tehnice din Atena, Camerei Tehnice a Greciei, Universităţii Democrit din Grecia, participarea la expoziţia "Art Nouveau", organizată într-un corp al Palatului Topkapi (Prof. Dr. Arh. Sorin Vasilescu, Lect. Arh. Beatrice Jöger), comunicarea cu tema "Heterotopia Urbana", prezentată de arh. Ruxandra-Iulia Stoica, în prezent doctorandă la Edinburgh, Scoţia.

...Şi, minunat cadru al tuturor acestor manifestări, Istanbulul de azi, Bizanţul de altă-dată, tăiat de panglica albastră a Bosforului.

Arh. Codina Duşoiu